Aducerea Sf. Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache; Sf. Cuv. Iosif de la Văratec; Sf. Mc. Diomid
Binecredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu al Ţării Româneşti s-a născut în 1654 din părinţi de seamă, după tată fiind din neamul voievodului Matei Basarab, iar după mamă fiind nepot al voievodului Şerban Cantacuzino. Voievodul Constantin Brâncoveanu a ctitorit Mănăstirea Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de odihnă şi i-a ajutat pe creştinii aflaţi în suferinţe pe meleagurile siriene, caucaziene şi arabe. În 1714, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, sultanul Ahmed al 3-lea l-a luat prizonier împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi i-a adus la Înalta Poartă. Mărturisind cu mult curaj pe Hristos-Domnul, în ziua Adormirii Maicii Domnului, când împlinea 60 de ani, Voievodul Constantin Brâncoveanu a primit sfârşitul mucenicesc prin sabie, împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache. Sfintele sale moaşte se află la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti. Moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu au fost purtate în data de 21 mai 2014 într-o procesiune istorică de la Catedrala Patriarhală până la Biserica „Sfântul Gheorghe”- Nou. La eveniment a participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sute de preoţi şi diaconi, monahi şi monahii, precum şi mulţime mare de credincioşi.