Alergiile ar putea diminua riscul tumorilor pe creier
Cercetătorii americani de la Universitatea Illinois au descoperit, în urma unui studiu, că riscul de a face gliom, un tip de tumoră localizată pe creier, este cu atât mai mic cu cât o persoană este mai alergică. Specialiştii au analizat datele referitoare la 420 de pacienţi care sufereau de gliom, pe care le-au comparat cu cele de la 600 de persoane sănătoase. "Lucrările noastre confirmă faptul că alergiile au un rol protector şi am ajuns la concluzia că, cu cât o persoană este alergică la mai mulţi agenţi, cu atât este mai protejată, riscul reducându-se cu până la 34%. Explicaţia este că există o relaţie între sistemul imunitar al persoanelor alergice şi riscul de gliom", a declarat Bridget Mac Carthy, unul dintre cercetători.