Am ales calea crucii, purtată din dragoste pentru Hristos

Monahismul este socotit în tradiţia bisericească ca mucenicia albă, adică nesângeroasă. Viaţa de nevoinţă, de ascultare şi de rugăciune este, uneori, mai greu de purtat decât un război văzut, cu un adversar exterior ţie. Lupta cu tine însuți, cu patimile, pornirile rele, gândurile şi deprinderile negative este una care durează până la sfârşitul vieţii pământeşti. De aceea, orice monah este un erou, pentru că el face parte din armata de elită a Bisericii lui Hristos. Misiunea lui este aceea de a fi lumină pentru cei cu care se întâlneşte. Strălucirea lui şi darurile pe care le poate primi de la Dumnezeu sunt semnul că Hristos locuieşte în el. Doar atunci el îşi împlineşte menirea. Altfel, e doar un purtător de haine cernite şi cam atât. Stareţa Mănăstirii Suzana din judeţul Prahova, monahia Teofana Popescu, ne vorbeşte în interviul de faţă despre nobleţea suferinţei, despre virtutea răbdării şi a nădejdii într-o lume care nu mai vrea să creadă în cruce, dar nici în înviere.

Maică stareţă, ce credeţi că dă valoare vieții unui om?

Bine aţi venit la mănăstirea noastră. Suntem onorate să vă primim în mijlocul nostru. 

Omul este foarte valoros, sufletul omului este valoros. Pentru mântuirea acestui suflet, Fiul lui Dumnzeu Îşi lasă toată slava Sa dumnezeiască şi coboară pe pământ întrupându-Se dintr-o ­fecioară smerită, născându-Se ­într-un grajd sărac unde animalele L-au încălzit participând şi ele la acest plan măreț de mântuire a omului. După părerea mea, ceea ce dă valoare vieții unui om nu sunt lucrurile materiale trecătoare, banii, funcțiile sau poziţia în societate, ci modul cum ne raportăm la suferință. Oricât am încerca să fugim sau să evităm suferința, vedem că nu reuşim și că se ţine ca un scai de viaţa noastră. Suferinţa este o academie a nobleţei sufletești şi în centrul suferinţei trebuie să fie Hristos. El este Cel care ne încurajează. „În lume, necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”

Toți sfinții şi mucenicii și cuvioşii au suferit, au suferit conştienţi că jertfa suferinţei lor este infinit mai mică față de suferinţa pe care a îndurat-o Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce. Când Îl pui pe Hristos în centrul vieții tale, el nu te lasă singur, te copleşeşte cu nădejde, cu har, cu curaj şi cu lumânarea minţii, cu soluții la probleme! Suferinţa cu demnitate, iertarea din inimă a celor care ne fac rău, răbdarea fără cârtire și rugăciunea sunt ceea ce înalță sufletul și îl luminează. Este foarte greu, dar nu imposibil. Dacă nu ne luptăm, nu dobândim pacea.

Cum alegem calea cea mai potrivită pentru noi în viaţă? De unde ştim care este voia lui Dumnezeu? Cum a fost chemarea către călugărie în cazul sfinţiei voastre?

Dumnezeu respectă libertatea voinţei omului. Ne lasă să alegem şi ne ajută în alegerea noastră. Dumnezeu rânduieşte, nu predestinează! Dar şi noi trebuie să ţinem cont ca alegerile noastre să nu intre în contradicţie cu legile şi poruncile lui Dumnezeu. De aceea la momente de decizii importante postim şi ne rugăm mai mult, facem câte 40 de paraclise la Maica Domnului sau la Mântuitorul ca Dumnezeu să ne ajute şi să ne lumineze să luăm decizia corectă. Şi, de asemenea, nu trebuie neglijate sfatul şi binecuvântarea duhovnicului.

Eu am venit la mănăstire ferm convinsă că nu voi reuşi să am răbdare şi să mă acomodez, căci veneam din Bucureşti, eram nepricepută la treburile casnice - dar am zis că vin să încerc să văd cum este! Am dat peste o maică stareţă bună, riguroasă, dar bună la suflet şi iubitoare de muzică psaltică şi de biserică, care m-a rânduit cu ascultarea la alte maici duhovniceşti, rugătoare şi evlavioase, care mi-au arătat frumuseţea vieţii monahale şi astfel nu am mai plecat. S-au implicat foarte mult în creşterea noastră, a ucenicelor, căci am venit 10 fete într-un an - şi simţeau că eşuează înaintea lui Dumnezeu dacă ne pierd, adică dacă ne întoarcem în lume. Şi nu ne-au cocoloşit! Ne-au pregătit pentru viaţă şi pentru suferinţă!

Care sunt nevoile cele mai mari la Mănăstirea Suzana?

Dificultăţile cele mai mari ţin de deficitul de personal. Treburile sunt din ce în ce mai multe, dar personalul din mănăstiri a îmbătrânit sau are probleme de sănătate, astfel că, de cele mai multe ori, lucrăm cu tabere de lucru cu voluntari. Suzana este aşezată într-o zonă frumoasă la munte, în mijlocul pădurii - trebuie să iubeşti pădurea și liniştea ca să te poţi acomoda. Nu deznădăjduim - Domnul Se va îngriji de oaia jertfei sale! Îmi doresc să începem restaurarea bisericii mari cu hramul istoric „Sfântul Ierarh Nicolae”. Să restaurăm pictura şi să renovăm pardoseala.

Mulţumim lui Dumnezeu că am rezolvat problema acoperişului, am reparat integral acoperişul şi nu mai avem probleme. Ani întregi m-a chinuit efectiv problema infiltrațiilor din acoperiș. Dar am reușit! Acum îmi doresc să continuăm restaurarea bisericii, a catapetesmei, a icoanelor făcătoare de minuni - cele care au avut salbe de aur - să punem în valoare patrimoniul manăstirii - atât cel religios, cât şi cel etnografic.

Evident avem nevoie de susţinere financiară. Pentru cei care sunt dornici să ne ajute lăsăm aici contul bancar unde pot vira sprijinul lor: Mănăstirea Suzana, RO72RNCB0211011846210001.

Vă rog să amintiţi câteva lucruri deosebite întâmplate în viaţa dumneavoastră de când sunteţi în mănăstire.

Multe lucruri minunate s-au întâmplat, iar cea mai grăitoare este construirea raclei Sfântului Mina. Sfântul Mina (11 noiembrie), care se află în Mănăstirea Suzana de peste 100 de ani, efectiv a trimis pe cineva - nişte oameni care îl iubesc pe Sfântul Mina - şi au construit o raclă din argint sfântului şi nu numai, dar şi celorlalţi doi sfinţi - Sfântul Sfințit Haralambie (10 februarie) şi Sfântul Mucenic Teodor Tiron (17 februarie). Sfinţii aceştia au lucrat în chip minunat şi au dorit să iasă în întâmpinarea credin­cioșilor. Nu aveam posibilitatea financiară pentru construirea raclei, dar minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi! Sfântul Ierarh Nicolae este marele făcător de minuni şi ajutorul nostru, de fiecare dată când i-am cerut ceva Sfântului Nicolae, m-a ajutat şi mi-a răspuns la rugăciune, cred că şi datorită rugăciunii maicilor bătrâne, care au peste 70 de ani de mănăstire.

Mai există astăzi chemare pentru slujirea monahală?

Consider că atracţia pentru viața monahală va exista cât va fi Ortodoxia, doar că nevoințele nu vor fi mereu la fel, suferinţele vor fi mereu altele. Cei care vor să se dedice lui Dumnezeu vor găsi mereu locurile monahale propice rugăciunii şi isihiei. Lumea, averile, păcatul nu satură, ba din contră, lasă un gol şi sete după Hristos. Îmi aduc aminte de Părintele ­Arsenie Papacioc, care spunea că viaţa în mănăstire nu mai este ca la Sfântul Antonie, dar, chiar și aşa, părintele re­cunoștea că a văzut şi sfinți! Aşa că Ortodoxia este singura care naște sfinți şi sfinte. Cei care vor să meargă la mănăstire, să meargă acolo unde este nevoie, unde sunt obşti mai mici şi organizate, acolo unde ca începător nu te irosești. Este foarte important să te simţi şi util să faci ceva, să dăruiești ceva din priceperea ta mănăstirii şi mai ales novicii să aibă răbdare şi nici o decizie fără blagoslovenie.

Monahul este prin excelenţă un om al rugăciunii. Care este programul slujbelor la Suzana?

În mănăstirea noastră, slujbele sunt de trei ori pe zi, Sfânta Liturghie este zilnic, de la 7:00 la 9:00, cu Parastasul pentru morţi, după-amiază la ora 15:00 sunt Ceasul IX, Vecernia şi Pavecerniţa, iar seara la ora 19:00 sunt Miezonoptica cu Utrenia şi Ceasul I. În duminici şi în sărbători, Sfânta Liturghie începe la ora 9:30, pentru că suntem departe de sat şi lumea ajunge mai greu. Cu lume sau fără lume, slujbele se fac zilnic, fără întrerupere. Sfântul Maslu facem o dată pe lună, duminica.

Care sunt sfintele faţă de care vă simţiţi cel mai aproape sufleteşte şi le aveţi ca modele?

O avem ca model pe Maica Domnului, de Maica Domnului ne simţim cel mai aproape. Maica Milostivirii. Sfinţia Sa ne este sprijin şi alinare, iar apoi Sfântul Dimitrie cel Nou, Sfânta Parascheva şi Sfânta Muceniţă Filoteia. Avem mulţi sfinţi şi multe sfinte minunate, dar sufletul meu se simte aproape de acestea, mai ales de Sfântul Dimitrie - ne tămăduieşte şi ne întăreşte de fiecare dată! Povestea o maică odată că a avut nişte negi pe mâini - erau foarte inestetici şi mari şi, pe când se întorcea de la catedrală, atunci când se ţinea de bara din autobuz, a observat că nu mai avea nici un neg. De multe ori, sfinţii ne ajută înainte ca noi să le cerem ajutorul, ne vin în întâmpinare. De aceea şi noi trebuie să le mulţumim aducând o floare sau un prinos, sau o rugăciune de mulţumire...

Implică-L pe Dumnezeu în viața ta! Fă un program de rugăciune! Mergi la biserică, când ai necazuri, mergi la sfinţi şi roagă-te, nu deznădăjdui, crede cu tărie că Dumnezeu ştie de tine! Iartă-i pe cei ce te necăjesc şi te asupresc şi mergi la biserică, acolo întotdeauna vei găsi răspunsul! Vei găsi pace şi binecuvântare!

Amin!