„Am devenit o familie în jurul sfinţilor noştri ocrotitori”
Ne-am bucurat de întâlnirea cu monumentala biserică a Parohiei „Sfânta Vineri”-Pajura cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Protopopiatul Sector 1 Capitală. Ne-am închinat, am privit cu admirație locașul cu o curte generoasă, aşezat în bună rânduială eclesială. Aici, părintele Radu Ilinoiu, parohul bisericii, împreună cu părintele Bogdan Scorțea şi cu obştea credincioşilor râvnitori împletesc bucuria Liturghiei cu responsabilitatea pentru educaţia tinerei generaţii şi cu grija deosebită faţă de semeni.
Am făcut câţiva paşi prin împrejurimile noului locaș din cartierul Pajura, adulmecând cu bucurie locul îmbrăţişat de foarte mulţi oameni harnici. Am vizitat centrul sociocultural şi medical. Aici se află zilnic părintele Ilinoiu, împreună cu cei care pururea se aşază prin jertfa mâinilor lor pe pomelnicul ctitoricesc al aşezământului, fiind fericiţi şi pururea pomeniţi pentru osteneala, dragostea şi inima lor plină de bunătăţi.
„Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine, bolnav am fost şi M-aţi cercetat...” (Matei cap 25; 35-37). Acestea sunt cuvintele Evangheliei care răsună permanent în gândul celor de aici, care își doresc să se apropie cu adevărat de Hristos și de semeni. „Activităţile noastre au ca exemplu şi model imaginile evanghelice din care învăţăm să purtăm de grija celorlalţi, de trup şi de suflet. Încă de la începuturile temeluirii bisericii noastre, pe lângă slujbele şi rânduielile liturgice, am desfăşurat activităţi socio-medicale şi educative. Ne dorim să dezvoltăm activităţile educative pentru copii, pentru a le oferi celor tineri care vin la parohia noastră, în aceste vremuri paradoxale, o alternativă creştină, firească. Ne-am dorit foarte mult să trăim în comuniune şi am încercat să îi motivăm pe cei care au inima deschisă şi gândul cel bun pentru această biserică şi pentru comunitatea formată în jurul noului locaș”, ne-a spus părintele paroh Radu Ilinoiu.
Doamna Elena Gheorghe, medic pediatru infecţionist la Institutul Matei Balş din Capitală, ne-a mărturisit că toţi cei din zonă au fost foarte bucuroşi când s-a construit această biserică: „Am reuşit cu ajutorul părintelui să ne coagulăm în jurul locaşului de cult. De câţiva ani venim cu drag în fiecare zi de sărbătoare, participând şi la activităţile desfăşurate cu multă bucurie şi entuziasm în zilele de hram şi în alte momente de bucurie duhovnicească. Am devenit o mare familie în jurul sfinţilor noştri ocrotitori”.
„Bucuria noastră este zâmbetul şi bucuria copiilor”
Activitățile din cadrul Aşezământului „Sfinţii Martiri Brâncoveni” se desfășoară din anul 2010, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În sălile de studiu destinate aşezământului se organizează activităţi gratuite pentru elevi de şcoală generală şi liceu. Personalul didactic specializat susţine, în fiecare sâmbătă, orele 9:00-14:00, următoarele activităţi: matematică, limbile franceză, engleză, germană, ateliere de pictură şi modelaj. Anii trecuţi s-au mai desfăşurat cursuri şi meditaţii la limba română, istorie, chimie şi fizică. „În prezent, ca şi în trecut, misiunea tuturor românilor care vor din adâncul lor binele ţării este creşterea morală a generaţiei tinere. Astăzi însă, mai mult ca niciodată, provocarea este cu atât mai mare, cu cât factorii de mediu sunt într-o continuă schimbare. Domnul nostru Iisus Hristos este Lumina Lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa, iar adevărata cultură şi educaţie nu pot veni decât într-un suflet deschis spre această Lumină”, ne-a spus Mihaela Pîrlea.
Domnul Sava Lupu, cadru didactic și voluntar în cadrul parohiei, este convins că cei mici nu reuşesc să consolideze noţiunile teoretice şi de aceea în întâlnirea cu ei se pune acccent pe practică: „Îi ajutăm voluntar, din pasiune și cu sprijinul părintelui Ilinoiu, care ne creează condiţii foarte bune. Avem şi copii care au nevoie să fixeze noţiuni de bază, dar avem şi vârfuri. Bucuria noastră este zâmbetul şi bucuria copiilor”.
Anca Covaciu, de profesie inginer, în prezent consultant în management şi resurse umane, este de doi ani în echipa voluntarilor de la Parohia Pajura și ne-a mărturisit că proiectele au început cu catehezele, de două ori pe lună, miercurea. Se bucură că aici, „datorită părintelui Ilinoiu, este mereu uşa deschisă şi oricine doreşte poate ajuta, fiind loc pentru toţi, tineri şi vârstnici...”
Proiectele se doresc a fi sporite, de dragul și spre binele tinerilor. „Ne dorim o școală brâncovenească în viitorul apropiat, care să îmbine tradiţia cu inovaţia şi în care să putem desfăşura 10 ateliere cultural-educaţionale-vocaţionale cu profesori specializaţi şi dedicaţi, care să ţină cont că «educaţia este cultura caracterului» şi care să aibă la bază principiile şi valorile spirituale şi morale ale credinţei Ortodoxe”, ne-a mai spus Mihaela Pîrlea.
Medicină și credință
La centrul medical sunt cabinete de medicină generală, pediatrie și o sală ecografică. Aici, au acces și asiguraţii, şi neasiguraţii. Nimeni nu pleacă de la centrul medical, aflat la subsolul bisericii, neajutat, nesprijinit în problemele curente. Cei în nevoi şi suferinzi primesc din partea parohiei bani pentru tratament, medicamente, dispozitive medicale. Lunar, parohia cheltuie aproximativ 5.000 de lei cu servicii medicale filantropice pentru cei care vin și cer ajutorul. „Bucuria de zi cu zi este zâmbetul copiilor şi mărturiile pacienţilor care vin aici şi înţeleg că pe lângă medicină există şi ajutor de la Dumnezeu, că mai există şi o altă cale. Avem grijă de toți semenii noștri cu mare bucurie”, ne-a spus doamna doctor Ginela Ilinoiu.
„Culinaria”
Vizita din acea seară s-a încheiat cu participarea la o activitate inedită, dar foarte frumoasă, intitulată „Culinaria”, în cadrul căreia doamna Marilena Voicu, specialistă în bucătăria de protocol, care a înțeles că în jurul mesei se asigură şi unitatea familiei, iar masa împreună cu cei dragi este o sărbătoare, a făcut o invitație gospodinelor, părinților, tinerilor spre a se bucura de întâlnirea cu o formă elegantă și calitativă de prezentare a salatelor.
Am coborât în sala cantinei sociale, am intrat în bucătăria frumos utilată, după ce ne-am închinat icoanei Sfântului Eufrosin, care străjuia locul, și ne-am bucurat de întâlnirea cu doamna Voicu, care pune permanent accent pe calitate şi estetică, dorind ca de toate acestea să se bucure cei din jur.
„La modul superlativ, masa este o sărbătoare, nu este doar pentru pântece. Astăzi, tinerii nu mai sunt preocupaţi să mănânce sănătos şi trebuie să venim în întâmpinarea lor. Aici, la biserică, cred că este un climat firesc pentru educaţie şi bucuria de a lucra şi a crea”, ne-a spus doamna Marilena Voicu.
Am văzut, ne-am încântat sufletele și am plecat bucurându-ne de bucuria celor de aici, de jertfelnicia, milostivirea și evlavia lor.