Americanii au învățat cum se pronunță „Timișoara”

Timişoara 1989. 73 de morți și 296 de răniți în perioada 16-21 decembrie, 20 de morți și 77 de răniți după 22 decembrie. 43 de cadavre ale celor împușcați la proteste, dar și ale unor răniți executați în Spitalul Județean, sustrase din morga unității sanitare și duse la București, incinerate și cenușa aruncată într-o gură de canal, în încercarea de a șterge urmele represiunii. 978 de arestați. Cinci zile de izolare totală. Negocieri cu premierul trimis de la București. Primul oraș liber de comunism. Puțini vinovați condamnați după 30 de ani. Dar timișorenii n-au uitat nimic.

Florian Mihalcea, preșe­dintele Societății Timi­șoa­ra: „Eu făceam parte din­tr-o organizație care-și propunea ca într-o anumită zi, la o anumită oră, în mai multe orașe, să ieșim ca să protestăm față de regimul comunist. Fiecare racola doi oameni și-i cunoș­tea doar pe ei și pe cel care-l racolase pe el. Așteptam toți un semnal care n-a venit. În 17 decembrie m-am dus supărat la prietenul care mă racolase: de ce nu m-a anunțat!? Dar nu era de la noi. În față la Continental am dat de un cordon de militari, așa că am rămas acolo, împreună cu mulți alții. Eram sigur că va fi și la noi o revoluție de catifea, veneau fete care puneau flori în gurile țevilor, aveam un dialog cu militarii, s-a cântat «Deșteaptă-te, române!», era o atmosferă pașnică până când au apărut tancurile și s-a dat ordinul în urma căruia militarii au început să ne lovească cu paturile armelor și să ne împingă. S-a creat o breșă prin care au intrat tancurile, până pe trotuar, în fața magazinului Bega, vânând manifestanții...”

Un sanitar ucigaș și vânătoarea de oameni

Cum nu se puteau apăra, au plecat. Ajungând în Piața 700, au descoperit un subofițer care trăgea de-a lungul liniei de tramvai. A aflat ulterior că era un subofițer sanitar de la Lugoj! A împușcat un tânăr în gât, cineva a încercat să-i oprească sângerarea, dar tânărul a murit. A mai murit o persoană și au fost câțiva răniți.

Spre dimineață a început să plouă și s-au retras. Acasă, și-a dat jos barba: „În ‘87, la Brașov, Securitatea făcuse fotografii și-i săltase a doua zi după poze. Credeam că va fi ca atunci, mișcarea înăbușită, participanții arestați și gata. Nu s-a întâmplat așa pentru că s-a declanșat greva generală. S-a paralizat orașul începând cu 18, dar Piața Operei era sub controlul unor indivizi în haine de piele, cu pistoale-mitralieră. L-am auzit pe unul dintre ei plângându-se că arsese un atelier de reparații în care era și televizorul lui! Asta era marea lui problemă, când muriseră oameni și el umbla cu AKM-ul la piept!”

În două locuri, protestatarii au fost fugăriți și împușcați chiar în scările blocurilor: pe Calea Lipovei, soldații i-au urmărit pe manifestanți, îm­pușcându-i chiar și într-o Alimentară!; și în Calea Girocului, unde un bărbat a fost ucis în scara blocului în care locuia. Acolo, populația reușise să oprească tancurile și soldații au început să tragă. „Argumentul generalului Vasile Paul, maior pe vremea aceea, a fost că nu putea lăsa revo­luționarii să incendieze tancurile, căci înăuntru se aflau obuze de război! Dar de ce se aflau acolo!?” Oricum, nu s-au mulțumit să elibereze tancurile, i-au și vânat pe oameni.

Cum se scrie istoria

Din 20, „a fost o stare generală de euforie împletită cu teamă: în orice moment ne așteptam să fim atacați”. Iar în 22 a apărut diversiunea cu teroriștii, care a avut însă aici un impact mai mic ca la București.

Societatea Timișoara s-a înființat în 19 ianuarie, pentru a scoate un ziar. Din „Timișoara” se vindeau 10.000 de exemplare într-o oră și oamenii au început să le ceară reprezentanților să fie mai mult, așa că au devenit o organizație civică, organizând mitinguri care au culminat cu Proclamația de la Timișoara, prin care „voiam să explicăm de ce suntem în continuare pe străzi, nemulțumiți”.

În Timișoara s-a născut și Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei, inițiat de militarii care nu trăseseră, mișcare confiscată însă de generalul Victor Stănculescu, ulterior condamnat și încarcerat pentru că dăduse ordin să se tragă! Așa se scrie istoria...

Pentru perioada de până în 21, „lucrurile sunt destul de clare și au fost mulți condamnați”. Situația este însă „total neclară” pentru ce-a fost după 22, iar în procesul abia acum început la București 16 inculpați au murit și cercetarea s-a oprit, cum s-a întâmplat cu generalul Gușă, care era co-inculpat cu Stănculescu și Chițac și acum are statuie în Târgu Mureș! Iar Milea are bulevard în București și Arad, „considerat erou pentru că s-a sinucis după ce a ordonat să se tragă!” Istoria, spune Mihalcea, trebuie scrisă pe bază de sentințe definitive, nu prin cărțile celor care au interesul să manipuleze adevărul.

„A fost potop de lume!”

Scriitorul Viorel Marineasa era metodist la Casa de Cultură a Studenților, „un mediu alternativ de cultură față de cea oficială, ocolind rigorile sistemului”. La întâlnirile de acolo veneau și artiști precum regretatul poet Ion Monoran, care avea să devină celebru oprind tramvaiele în Piața Maria. „Nu este așa cum veți găsi în documentele Securității, că i-a pus cineva pe timișoreni să se ducă acolo. Dacă ar fi fost și un bolovan și aveau prilejul să protesteze, tot s-ar fi dus. Eu mă așteptam ca lucrurile să izbucnească de la Iași, unde Dan Petrescu era în domiciliu obligatoriu, de la București, unde era Mircea Dinescu, sau din Clujul Doinei Cornea. Dar s-a-ntâmplat să fie aici.”

În Piața Maria, în 16, „a fost potop de lume și sunt sigur că mulți nici nu știau de Tőkés. Ne-am adunat până n-a mai fost loc, ați văzut, nici nu e o piață, e doar un loc strâmt, cu statuia Fecioarei Maria”. La un moment dat, au început să cânte „Deșteaptă-te, române”, ceea ce era cumva ironic, căci e un cântec al emancipării românilor din Imperiul Habsburgic.

În zilele următoare a rămas în stradă, asistând la șocanta paradă a armatei, auzind rafalele de armă și urletele, întâlnindu-se cu o mulțime de cunoștințe. În 17, noaptea, a vorbit la telefon cu câți a putut, din alte orașe, anunțându-i ce se-ntâmplă. În 18 a fost „o acalmie îngrozitoare, nimeni nu știa ce va urma”, apoi s-a deschis iar focul. În 19 au fost confruntările de la Elba, iar în 20 au ieșit muncitorii de peste tot și Timișoara a devenit oraș liber. Atunci s-a aflat că vin trenuri cu oameni luați din schimbul de noapte și înarmați cu bâte. „Oameni absolut inocenți, cărora li se spusese că ungurii au luat Timișoara!”

Un moment special a fost cel în care a văzut la un post din SUA, prins cu o antenă sofisticată, că Vladimir Tismăneanu le explica americanilor cum să pronunțe „Timișoara”!

A învins Revoluția? „Da, sigur, e clar că s-au întâmplat multe lucruri bune. Obstacole au fost tot timpul, dar în nici un caz nu putem spune că a fost degeaba, asta e o mare prostie.”