Episcopul Nicolae Popea, un model actual la două secole de la naștere

Împlinirea a două secole de la nașterea ­ierarhului, cărturarului, luptătorului național și marelui slujitor al Bisericii Ortodoxe din Transilvania și Banat, Nicolae Popea, ne invită pe deplin la restituirea memoriei acestei personalități de mare anvergură, dar și la actualizarea mesajului pe care întreaga sa viață l-a purtat asemenea unui stindard ­nealterat. Reprezentant demn al unei generații formidabile a secolului al 19-lea, Episcopul Nicolae Popea sintetizează în viața și activitatea sa ce a avut mai bun Biserica și nea­mul românesc, în lupta legitimă de afirmare a valorilor nepieritoare creștine și românești.

Calitățile multiple, înmănuncheate armonios pe plămada unei educații familiale și academice de excepție, l-au adus pe acest important activist român nu numai în avangarda de personalități a vremurilor sale, ci prin tot ceea ce a lăsat propunându-l ca paradigmă pentru societatea de astăzi. „Iar tu, românime jună și voi generații viitoare, luați exemplu din aces­ tea și învățați a respecta și stima pe bărbații voștri cei mari, dacă îi veți mai avea, după meritele lor. Cei ce nu-și știu prețui bărbații cei mari, nu se știu prețui nici pe sine-și, iar cei ce nu se prețuiesc pe sine-și, nu sunt demni de numele ce-l poartă”¹. Acestea erau cuvintele lui Nicolae Popea în concluziile celei mai importante opere pe care a redactat-o, în memoria ilustrului și Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, al cărui ucenic fidel a fost fără nici o ezitare, nu doar până la moartea marelui Mitropolit, ci până la propria lui trecere în veșnicie. Probabil Nicolae Popea a fost cel dintâi care în inima sa l-a venerat pe Andrei Șaguna ca sfânt. Interesant este că tocmai cuvintele și simțămintele pe care Popea le închină bunului său părinte, noi, cei din posteritate i le închinăm lui, potrivit dictonului liturgic „Ale Tale dintru ale Tale...”

Plămada unei familii cinstite și rod al unui neam de oameni omenoși

Născut la data de 17/29 februarie 1826, în localitatea Satulung de lângă Săcele², într-o familie preoțească³, a fost cel dintâi din cei șase băieți⁴ ai casei. Una dintre coordonatele fundamentale ale familiei a fost educația începută la școala confesională locală, condusă de tatăl lor, însă continuată în școli de prestigiu, până la cele mai prestigioase instituții de învățământ. Neagoe Popea jr. (viitorul Episcop Nicolae) își afirmă capacitatea intelectuală și dispoziția de învățare printr-o viziune largă de pregătire, studiind filosofia la Blaj și Cluj (1842), dar și dreptul tot în capitala Marelui Principat al Transilvaniei în 1846. În toamna aceluiași an pleacă la Viena printr-o bursă oferită de Episcopia Ardealului, unde studiază teologia timp de doi ani, până în 1848, când revine în Transilvania, odată cu izbucnirea revoluției în capitala imperială. Virtuțile dobândite în casa părintească au rămas călăuze neștirbite în întreaga activitate, manifestând în toate demnitățile onestitate, credință nestrămutată și verticalitate în crezul său național. Între anii 1848 și 1856 a îmbrățișat o carieră juridică și administrativă, fiind mânat mereu de dorința de afirmare a drepturilor națiunii române din Transilvania. După ce a avut un rol activ în Adunarea Națională de la Blaj din 3-15 mai 1848, a fost funcționar în administrația locală din Transilvania, mai întâi cancelist (1849-1850), protocolist și concepist la Pretura din Diva (1851-1852), apoi actuar și adjunct de judecător la judecătoria din Șomcuta Mare (1852-1854). Fiind remarcat de Episcopul Andrei Șaguna pentru calitățile sale intelectuale și pentru activismul său românesc, tânărul Neagoe Popea este invitat să preia responsabilitatea de secretar eparhial al Episcopiei Ardealului.

Iubit ucenic al Marelui Șaguna și continuator neînfricat al lucrării sale

Cei nouăsprezece ani petrecuți în preajma Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna au fost definitorii pentru întreaga viață a lui Neagoe Popea. Învestit cu încrederea corespunzătoare funcției încredințate, în anul 1856, la împlinirea vârstei de 30 de ani, decide să îmbrățișeze viața monahală, primind tunderea în monahism și hirotonia întru ierodiacon în Biserica `Bunei Vestiri” din Sibiu, la data de 25 martie, prin slujirea sacerdotală a Episcopului Andrei Șaguna, care îi pune numele de monah Nicolae. În scurt timp este hirotonit ieromonah, iar în vara aceluiași an primește rangul de protosinghel. Sprijin nemijlocit al Episcopului Ardealului, protosinghelul Nicolae este și colaborator și martor al luptei de emancipare bisericească și națională a Marelui Andrei Șaguna.

 Corespondența păstrată dintre cei doi dezvăluie cât de aproape a fost protosinghelul Nicolae de înfăptuirea acestor deziderate și cât de mult a fost inspirat de capacitatea ierarhului pe care l-a slujit cu o convingere nezdruncinată. Restaurarea mitropoliei (decembrie 1864) a fost fără îndoială cununa unei munci asidue a venerabilului mitropolit, brăzdate de multiple încercări, toate depășite însă de o capacitate diplomatică fără egal a ierarhului ardelean. Martor, contribuitor și mărturisitor al acestui travaliu, Nicolae Popea a fost influențat iremediabil în gândire și zel de mentorul său. Într-un anume fel, i-a urmat parcursul până într-un punct, în sensul în care a slujit catedra Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu, iar apoi a desfășurat o activitate administrativă și organizatorică de înaltă calitate. După implementarea prevederilor Statutului Organic (1868-1869), Nicolae Popea este promovat în nou înființata funcție de vicar arhiepiscopesc și înălțat la cel mai înalt rang monahal, și anume cel de arhimandrit (1870). Validându-și onestitatea și devotamentul față de ierarhul său, dobândind deopotrivă deja o experiență considerabilă, primește multe prerogative în conducerea eparhiei, mai cu seamă odată cu șubrezirea sănătății mitropolitului.

Moartea Mitropolitului Șaguna la 15/28 iunie 1873 și vacantarea eparhiei au determinat elitele vremii să susțină în mod vădit accederea vicarului episcopesc pe scaunul mitropolitan de la Sibiu. Deși se vădea a fi candidatul ideal, campaniile denigratoare și mașinațiunile subterane l-au determinat pe arhimandritul Nicolae Popea să nu se înscrie la candidatura din 1873⁵. Ulterior, într-un nou context, își depune candidatura, dar nu obține sufragiul la alegerile din octombrie și decembrie 1874. Cu toate acestea, rămâne fidel eparhiei și muncii pe care o pusese în slujba mitropoliei și devine garantul trăiniciei constituțio­nalității și autonomiei bisericești instituite de Șaguna, chiar dacă adesea se afla în opozabilitate cu unele idei ale Mitropolitului Miron Romanul, care avea tendința îndepărtării de tradiția șaguniană.

Pe lângă eleganța slujirii clericale a Mitropolitului Șaguna, Episcopul Nicolae Popea a învățat arta activității politice militante, ocupând importante demnități politice, precum: deputat în Dieta Transilvaniei de la Sibiu (1863-1865), membru al Senatului imperial de la Viena (1861-1865), președinte al Comitetului de conducere a Partidului Național Român din Transilvania (1878-1881) și membru al Casei Magnaților din Parlamentul de la Budapesta (1889-1908). În toate aceste demnități politice a avut obiective foarte precise, pe care le-a urmat cu fermitate: afirmarea demnității națiunii române, afirmarea dreptului națiunii române la existență politică și religioasă autonomă, dreptul națiunii române la progres politic, cultural-educațional și social economic. În cadrul abordării acestor linii largi politice, Nicolae Popea s-a înscris între adepții curentului activismului politic, respectiv ai implicării în lupta politică pentru interesele națiunii române în detrimentul curentului pasivist. Mânat de aceleași sentimente ca ale mentorului său, părintele Nicolae Popea se implică în fondarea „Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român”, numărându-se printre cei nouă membri fondatori în 1861. Ajuns mai târziu Episcop la Caransebeș, se implică activ în fondarea unor despărțăminte noi în Banat.

Înzestrat cu o minte ascuțită și având cunoștințe temeinice de condeier, în calitatea sa de martor direct a ales să lase posterității trei lucrări foarte bine documentate, care abordează trecutul Bisericii Ortodoxe din Transilvania și Banat, cu accente majore pe personalitatea complexă a marelui Mitropolit Andrei Șaguna: Vechea Mitropolie ortodoxă română a Transilvaniei, suprimarea și restaurarea ei, Sibiu, 1870, 354 pp.; Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei baron de Șaguna, Sibiu, 1879, 387 pp.; Memorialul ­arhi­episcopului și mitropolitului Andrei baron de Șaguna sau luptele naționale politice ale românilor 1846-1873, Sibiu, 1889, 408 pp. Aceste lucrări, dublate de activitatea sa în domeniul culturii naționale, au determinat Academia Română să îl aleagă ca membru de onoare în 1897 și titular în 1899, devenind primul ierarh român din Transilvania care a fost primit în cel mai înalt for academic din Regatul României.

Vrednic Episcop al Caransebeșului în vremuri grele

Plecarea la Domnul a Episcopului Ioan Popasu (15/27 februarie 1889), întemeietorul Eparhiei Caransebeșului, a oferit bunul prilej Mitropolitului Miron Romanul să îi propună vicarului arhiepiscopesc Nicolae Popea demnitatea de ierarh al acestei eparhii. Convins că prin promovarea vicarului său se vor liniști rivalitățile celor două viziuni divergente din sinodul mitropoliei, Miron Romanul se îngrijește ca îndată după răspunsul afirmativ al vicarului său să poarte diligențe cu sinodul eparhial de la Caransebeș și cu arhimandritul Filaret Musta, convingându-l pe acesta din urmă să nu candideze. Astfel, la 27 aprilie/8 martie 1889, arhimandritul Nicolae Popea a fost ales Episcop al Caransebeșului, confirmat de către împărat la 20 mai 1889, hirotonit arhiereu la Sibiu în 11/23 iunie 1889 și instalat oficial la Caransebeș în 2/14 iulie 1889. Cunoscut fiind pentru activitatea de până atunci de la Sibiu, cu vârsta venerabilă de 63 de ani și cu o reputație ireproșabilă, noul episcop a fost primit cu reverență și entuziasm de caransebeșeni. Așezat pe temelia solidă a înaintașului său, noul ierarh a continuat să cârmuiască după viziunea modelului său pastoral și sufletesc, Andrei Șaguna. A alocat resurse importante pentru funcționarea conformă a școlilor confesionale și a Institutului Teologic-Pedagogic Diecezan, a încurajat promovarea moralei și a religiozității, a susținut activitatea tipografiei diecezane, a militat pentru păstrarea caracterului național-românesc al școlilor și a oferit burse de studiu tinerilor merituoși.

În calitate de membru al Casei Magnaților, drept dobândit prin accederea la demnitatea de episcop, s-a opus cu multă tenacitate adoptării și aplicării legislației cu vădit caracter antiromânesc⁶. Simțind pericolul etatizării școlilor confesionale prin promovarea unei asemenea legislații, a făcut parte din comitetul de redactare a Memorandumului din 1892, prin care se înfățișa suveranului asuprirea națională a românilor. Atât colaboratorii apropiați de la Caransebeș, cât și intelectualitatea românească au fost surprinși de caracterul ales al episcopului lor, care se arăta un înflăcărat iubitor de neam și alipit fără echivoc de Biserica strămoșească.

Un episod mai puțin cunoscut, care ilustrează forța convingerilor Episcopului Nicolae Popea, s-a desfășurat în 7 octombrie 1906, când cu prilejul inaugurării statuii impunătoare a împăratului Franz Joseph, ierarhul locului nu a fost de față la desfășurarea solemnităților. Deși a avut mereu reverență față de suveran, ostilitatea legilor antiromânești l-au determinat să ia atitudine publică, afirmând că, deși activitățile s-au făcut în numele românilor, caracterul serbării este cu totul străin de români. Această poziție fermă a lezat autoritatea maghiară, care croise un plan pentru a-l pensiona pe ierarh. Planul a eșuat datorită vârstei înaintate a episcopului, însă Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice de la Budapesta a încălcat grav autonomia bisericească, înlăturând de la catedra Institutului Teologic-Pedagogic patru profesori erudiți⁷.

Suferind de o afecțiune a inimii⁸, asemenea părintelui său sufletesc⁹, dar mai mult dezamăgit de ticăloșiile vieții și împovărat de ani, Episcopul Nicolae Popea a plecat la Domnul la 1/13 august 1908, fiind înmormântat în cimitirul istoric al Caransebeșului, lângă biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

O sursă de inspirație în actualitate

În acest an cu valențe aniversare, dar mai ales într-un context general în care ne putem manifesta atât de firesc opiniile și convingerile noastre, trebuie să ne amintim că, într-o mare măsură, viața noastră ilustrează idealurile înaintașilor. Generația pașoptiștilor a clădit temelia sacră a unității de neam, care la ­rându-i a oferit perspectiva unei culturi solide a ­interbelicului, dar și a unei rezistențe în timpul regimului comunist. Studentul Neagoe ­(Nicolae) Popea ar putea fi eroul unui tânăr educat și curajos în afirmarea convingerilor lui. Totodată, fidelitatea și profesionalismul său față de lucrarea Bisericii ar putea inspira orice cleric, dascăl sau om de administrație bisericească. Familia creștină din post-modernism poate privi cu admirație spre valorile familiei Popea, iar autoritatea paternală pe care a avut-o Andrei Șaguna față de Nicolae Popea ar putea fi model pentru fiecare monah sau părinte duhovnicesc. Nu în ultimul rând, reziliența la răul venit din afară, dar și cel din interior pe care omul Nicolae Popea a avut-o permanent poate încuraja orice creștin din post-modernism, care din aceste pricini se regăsește adesea în anxietate și depresie. Și, în final, slujirea episcopală demnă, asumată a Arhiereului Nicolae al Caransebeșului este până astăzi o sursă de inspirație pentru orice ierarh. Veșnică să-i fie pomenirea!

Note:

¹ Nicolae Popea, Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei Baron de Șaguna, Editura Școala Ardeleană/Editura Episcopiei Caransebeșului, Ed. Mircea Gheorghe Abrudan/Casian Rușeț, Cluj-Napoca/Caransebeș, 2025, p. 416.

² Localitatea se află în apropierea Brașovului, înspre sud-est, aparținătoare unui grup de sate cunoscut până pe la începutul secolului al 20-lea drept Cele șapte sate: Satulung, Cernatu, Turcheș, Baciu, Tărlungeni, Purcăreni și Zizin.

³ Tatăl - preotul Neagoe Popea (născut în 1800), a slujit de la 1825 până în 1876 la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, și mama - Voica Popea (1809-1900), născută Verzea (Popovici), descendentă a unei familii preoțești.

⁴ Radu Popea (1827-1897), Ioan Popea (1839-1903), Oprea Octavian Popea, Alexe Popea (1842-1929) și Victor Popea (1851-1921).

⁵ Congresul Național Bisericesc al Mitropoliei Ardealului l-a ales ca mitropolit și arhiepiscop, la 28 august/9 septembrie 1873, pe Procopie Ivașcovici, Episcopul de atunci al Aradului. Acesta însă a păstorit mai puțin de un an, fiind ales la 19/31iulie 1874 Arhi­episcop de Carloviț și Patriarh al sârbilor ortodocși.

⁶ Legea de stare civilă din 1893, Legea Csáky privind salarizarea învățătorilor, Legea școlară Berzeviczy (1905) și mai cu seamă Legea școlară Apponyi (1907).

⁷ Ilie Minea, Enea Hodoș, Petru Barbu și George Dragomir.

⁸ Ateroscleroza - o afecțiune cronică caracterizată prin îngustarea și rigidizarea arterelor, cauzată de acumularea de plăci de aterom.

⁹ Mitropolitul Andrei Șaguna a suferit de cardiomiopatia hipertrofică (CMH) și dilatativă (CMD), boli ale mușchiului cardiac (miocard) cu mecanisme opuse ce generează infarct.