Analize medicale: Creşterea nivelului potasiului din sânge indică o posibilă insuficienţă renală
Potasiul este un mineral cu rol în buna funcţionare a muşchilor scheletici, cât şi ai inimii. De aceea, lipsa potasiului din muşchii respectivi determină o slăbire în activitatea lor. În mod normal, excesul de potasiu din organism, favorizat de alimentaţie, se elimină automat prin rinichi, în urină. Dar, în bolile în care se împiedică eliminarea potasiului prin rinichi (insuficienţă renală, comă diabetică, boala Addison), aceasta se aculumează în organism, provocând tulburări ale inimii.
Valorile potasiului sunt scăzute în sânge atunci când se consumă alimente sărace în acest mineral, ca: pâine albă, dulciuri rafinate ori după medicamente diuretice sau pe baza de cortizon. De asemenea, medicamentele laxative şi purgative elimină, odată cu materiile fecale, şi cantităţi mari de potasiu. De aceea, când se analizează potasiul, se va întrerupe tratamentul cu aceste medicamente, cu 48 de ore înainte de analiză. Transpiraţia abundentă, vărsăturile şi diareea, mai ales la copii mici, diabetul, postul prelungit sunt cauze frecvente de pierderi ale potasiului din organism. Valori normale: 3,5-4,5 mEq/L. Scăderi patologice ale potasiului sunt întâlnite în pierderi digestive (diaree, vomă), stenoză pilorică, fistule digestive, pierderi urinare. Creşteri patologice se regăsesc în caz de insuficienţă corticosuprarenală, distrugeri celulare cu alterări ale funcţiei renale, insuficienţă renală acută sau cronică. (Rubrică realizată cu sprijinul laboratorului Focus Lab Plus Bucureşti - www.focuslab.ro)