Anotimpurile la taifas

Anotimpurile se certau între paginile cărţii mele. Primăvara spunea:

- Nu se poate să nu luaţi în considerare faptul că eu sunt cel mai mare magician de pe pământ! Natura întreagă o trezesc la viaţă. Suflu în cornul meu de argint şi florile apar ca la comandă, înveşmântând copacii şi câmpurile toate. Păsările nu încep să cânte decât la semnalul meu. Oamenii se bucură de venirea mea şi ies cu mic, cu mare să mă întâmpine… - Destul cu laudele, zise vara. Oamenii şi toate fiinţele nu trăiesc numai cu flori şi parfum de primăvară. Eu sunt cea care rumenesc holdele şi fructele din toţi pomii. Numai vara copiii se pot bucura de o vacanţă adevărată. Eu le aduc nisip şi apă pentru plajă şi răcoarea muntelui pentru a-şi ozona creierul. - Cred că nu vă caracterizează modestia pe nici una, adaugă toamna. Cine deschide porţile şcolii pentru cei din clasa I, cine rumeneşte strugurii plini de dulceaţă şi de vitamine? Cine pregăteşte ogoarele pentru primăvară? Nu sunt eu cea care schimbă decorul lumii de la o zi la alta? - Bine, bine, interveni iarna. Toate trei staţi bine cu meritele! Eu nu le aduc oamenilor nici flori, nici recolte bogate, dar le aduc zăpada albă şi moale de care se bucură cu toţii. Albul meu înseamnă curăţenie, aer pur şi sănătos. Eu le redau speranţa de mai bine odată cu schimbarea anilor. Iarna îşi refac forţele şi se bucură de sărbători minunate, odată cu sosirea lui Moş Crăciun, cel darnic şi bun. Ei, acum ce mai aveţi de adăugat? Suratele înţeleseseră că nu poate fi decât adevărat că minunea iernii e fără seamăn şi că nu e cazul să o contrazică. De altfel au căzut de acord că toate anotimpurile au partea lor de frumuseţe şi că noi, oamenii, le aşteptăm cu drag pe toate. Ele ne fac să fim optimişti, să iubim viaţa şi să înţelegem că şi noi toţi suntem la fel de utili pe pământ. (Daniel Cireş, clasa a VII-a, Şcoala "Nicolae Iorga", Buhalniţa, judeţul Iaşi)