Cuvinte şi desene pentru Înviere

Credinţa din sufletul de copil şi puritatea lui ne aduc aminte de nevinovăţia şi iubirea lui Hristos, Care se jertfeşte pentru noi şi înviază pentru a reda lumii viaţă. Despre toate acestea, în scrierile şi desenele copiilor de la Şcoala Nr. 3 din Cugir, sub îndrumarea profesoarei Luminiţa Sgubea.

Evocări pascale

Sărbătoarea Sfintelor Paști nu este doar o sărbătoare religioasă, o tradiție care se repetă an de an. Sărbătoarea pascală este minunea supremă a creștinătății, este dovada că iubirea și sacrificiul pot birui moartea și întunericul. În fiecare primăvară, lumea se pregătește să primească vestea cea mare, dar, dincolo de ouă roșii, de cozonaci și mese îmbelșugate, sărbătoarea Învierii lui Hristos este o călătorie a sufletului, o renaștere interioară.

În fiecare an, Săptămâna Mare îmi umple sufletul cu o emoție aparte. În casa bunicilor, unde am trăit cele mai frumoase sărbători pascale din copilărie, zilele erau marcate de o atmosferă plină de sfinţenie, în care credința se simțea în fiecare gest, în fiecare vorbă, în fiecare rugăciune. Acolo, printre mirosul de cozonaci și sunetul clopotelor, am înțeles pentru prima dată ce înseamnă, cu adevărat, această sărbătoare sfântă.

Lacrima și Speranța din Joia Mare

Joia Mare îmi amintește de anii copilăriei și de satul natal ce părea învăluit într-un aer solemn. Atunci, biserica devenea centrul vieții noastre, iar Denia celor 12 Evanghelii aducea în suflet apăsarea trădării lui Iuda, a durerii, dar și mângâierea speranței.

În seara aceea, am mers cu bunicii la biserică. În mâini aveam o lumânare, pe care o țineam strâns, ca și cum ar fi fost legătura mea cu Dumnezeu. Când preotul a început să citească despre Cina cea de Taină, despre cum Iuda l-a vândut pe Hristos pentru 30 de arginți, un fior mi-a străbătut sufletul.

„De ce a fost trădat Iisus?”, l-am întrebat pe bunicul, în timp ce mergeam spre casă. El a oftat adânc și mi-a răspuns: „Pentru că așa era scris, copila mea. Dar și pentru că oamenii, de multe ori, aleg calea greșită. Important este că Domnul a știut că va învia și ne va mântui pe toți cei care-L vom urma”.

Atunci nu am înțeles pe deplin vorbele bunicului, totuși cuvintele lui mi-au rămas întipărite în minte.

Vinerea Mare - Tristețea Golgotei

Vinerea Mare era ziua tăcerii. În sat nimeni nu muncea, nimeni nu râdea. Era ziua în care, cu două mii de ani în urmă, Hristos urca pe Golgota, purtând pe umeri păcatele lumii.

În biserică, slujba Prohodului Domnului era cea mai ­cutremurătoare. Oamenii îngenuncheau, cântau cu lacrimi în ochi și își așezau frunțile pe podeaua bisericii. Bunica îmi strângea mâna, iar eu simțeam că trăiam împreună cu ea durerea Răstignirii.

Seara, am mers la procesiunea cu Sfântul Epitaf. Preotul, urmat de credincioși, purta pânza sfântă, simbol al punerii Domnului în mormânt. Lumânările ardeau tăcut, iar cântările îmi răsunau în inimă.

„De ce trebuia să moară Hristos?”, am întrebat, simțind un nod în gât. „Pentru ca noi să putem trăi veșnic. Dar vei vedea, copila mea, că moartea nu e sfârșitul”, mi-a răspuns bunicul cu un zâmbet blând.

Sâmbăta Mare - Așteptarea Învierii

Ziua de sâmbătă era una de pregătire. În sat femeile coceau pască și cozonaci, iar bărbații pregăteau mielul pentru masa de Paști. Dar dincolo de toate, în sufletul fiecăruia era o tăcere plină de așteptare.

Când seara a coborât peste sat, ne-am îmbrăcat în straie de sărbătoare și am pornit spre biserică. Noaptea era rece, dar inimile noastre ardeau de emoție.

Miezul nopții a venit repede. În biserică întunericul domnea, ca și cum moartea pusese stăpânire pe lume. Dar apoi, preotul a ieșit din Altar cu lumânarea aprinsă și a rostit cuvintele pe care le așteptam cu toții: „Veniți de luați lumină!”.

Era momentul în care totul se schimba. Întunericul era alungat, iar lumina se răspândea din mână în mână, din suflet în suflet. Oamenii plângeau de bucurie, îmbrățișându-se și rostind cuvintele sfinte: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”. Era o bucurie care nu se putea compara cu nimic altceva.

Duminica Învierii - Bucuria Învierii

Dimineața de Paști era cea mai frumoasă. Soarele strălucea, păsările cântau, iar satul întreg era plin de veselie.

După slujba de dimineață ne-am întors acasă, unde bunica ne-a întâmpinat cu masa plină. Ciocneam ouă roșii, spunând de fiecare dată: „Hristos a înviat!”, iar răspunsul răsuna puternic din inimile pline de bucurie pascală: „Adevărat a înviat!”.

Mâncam pască și cozonac, iar bunicul ne povestea despre minunile Învierii.

„Știți ce înseamnă Paștile cu adevărat?”, ne-a întrebat el.

„Înseamnă lumină, iubire și speranță”, a spus bunica.

„Și mai înseamnă că trebuie să iertăm, să fim mai buni și să purtăm lumina lui Hristos în inimă, în fiecare zi”, a adăugat tata.

Atunci am înțeles. Nu era vorba doar despre sărbătoare, ci despre schimbarea sufletului.

Paștile - O minune vie

Anii au trecut, dar fiecare sărbătoare de Paști îmi aduce aminte de acele momente din copilărie, când învățam să simt cu adevărat această sărbătoare.

În fiecare an, când aud clopotele Învierii și văd lumina răspândindu-se printre oameni, îmi amintesc de vorbele bunicului: „Moartea nu e sfârșitul. Hristos a înviat pentru ca noi să avem viață, viață veșnică”.

Învierea Domnului nu este doar o sărbătoare. Este o minune vie, care se întâmplă în fiecare suflet care crede, speră și iubește.

„Hristos a înviat!”

Andrei Miruna Ioana, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, jud. Alba