Există în societatea românească un curent de exaltare a satului tradițional, a stilului de viață oferit de mediul rural. Cu referire, în mod predilect, la un trecut mitizat, așadar ușor cosmetizat. E drept,
Există în societatea românească un curent de exaltare a satului tradițional, a stilului de viață oferit de mediul rural. Cu referire, în mod predilect, la un trecut mitizat, așadar ușor cosmetizat. E drept,
Generațiile mai tinere nu știu ce înseamnă sau au adesea o imagine deformată despre petrecerea sărbătorilor pascale în comunism. Jurnalul lui Alexandru Mironescu, membru fondator și emblematic al Rugului Aprins, se distinge prin câteva mărturii de o deosebită consistență duhovnicească. În completarea amintirilor sale din închisoare - am publicat deja un fragment în articolul intitulat „Cât am jinduit în pușcărie după preafrumoasele slujbe”, Ziarul Lumina (30 aprilie 2024) -, redăm mai jos alte câteva rânduri, dedicate Învierii Domnului, notate de profesorul Al. Mironescu în ultimii săi ani de viață pământească, publicate în Jurnalul său intitulat Admirabila Tăcere (vol. 3, Ed. Humanitas, București, 2023). Meditațiile creștine și mărturiile lui Alexandru Mironescu (1903-1973) devin, peste ani, prețioase file de istorie a rezistenței Bisericii în vremurile de prigoană ateist-comunistă.
Credinţa din sufletul de copil şi puritatea lui ne aduc aminte de nevinovăţia şi iubirea lui Hristos, Care se jertfeşte pentru noi şi înviază pentru a reda lumii viaţă. Despre toate acestea, în scrierile şi
Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătorit anul acesta la aceeași dată de întreaga creștinătate, a adunat pe Colina Bucuriei numeroși credincioși dornici să se împărtășească din dulceața duhovnicească a sărbătorii și să primească semnele vizibile ale binecuvântării lui Dumnezeu, anume darul Sfintei Lumini și pâinea sfințită numită „Sfintele Paști”. Bucuria sărbătorii a fost trăită mai ales în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite în Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințiții Părinți Episcopi-vicari patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Paisie Sinaitul și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de clerici.
În 1925, Paștele a fost celebrat de români în ziua de 19 aprilie. Pentru că la o distanță de câteva săptămâni mai înainte Biserica Ortodoxă Română împărtășise bucuria ridicării la rangul de Patriarhie cu întreaga societate românească, momentul acesta era unul aparte, era primul Paște în care țara avea un patriarh, iar odată cu această transformare se încheiase cumva ciclul prefacerilor începute odată cu Marea Unire din 1918. În rândurile următoare, am încercat, răsfoind presa anului 1925, să vedem cum au fost reflectate în paginile unor ziare precum „Universul”, „Rampa”, „Aurora”, „Viitorul” acest mare eveniment al Ortodoxiei românești.
După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iudaic, Domnul Iisus Hristos a instituit, joi seara, un Paşte nou, la Cina cea de Taină, prin care anticipa taina morţii Sale jertfelnice pe Cruce din ziua de Vineri şi Învierea Sa a treia zi (duminică), pentru a dărui lumii viaţa veşnică. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7).
Învierea lui Hristos constituie temelia și începutul învierii tuturor oamenilor. Această taină reprezintă inima sau centrul Evangheliei propovăduite de Sfinții Apostoli și esența credinței ortodoxe mărturisite de Biserică. De aceea, sărbătoarea Sfintelor Paști este numită în Ortodoxie „Sărbătoarea sărbătorilor”.
Viața liturgică din Săptămâna Mare și Sfintele Paști a fost concurată anul acesta de nenumărate oferte pentru minivacanța de 1 mai, de concerte și diverse atracții. Îmi amintesc de perioada comunistă în
Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului a fost oferită credincioşilor din Baia Mare de către Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul a săvârşit slujba Învierii Do
În Duminica Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, prilej cu care a fost prăznuit și hramul principal al
Luni, 6 mai 2024, în a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Vaslui. Din soborul
Mii de credincioşi au participat în noaptea Sfintelor Paști la slujba Învierii săvârșită la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și
În a treia zi a Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfinţit noua biserică din Prundu
În a treia zi de prăznuire a Sfintelor Paști, obștea monahală a Schitului „Sfântul Efrem cel Nou” din localitatea braşoveană Cristian și credincioșii care au participat aici la sfintele slujbe au primit bin
În a treia zi de Paști, 7 mai, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Catedrala Patriarhală din București. Ierarhul a
În cetatea Aradului, noaptea Sfintelor Paști a fost binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, care a venit în mijlocul preoților și credincioșilor Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime”. Slujba Învierii Domnului, denumită Utrenia Învierii, a fost săvârșită, potrivit tradiției, cu o procesiune în jurul catedralei, iar apoi, cu Evanghelia, stihurile Paștilor, Ectenia mare, cuvântul de învățătură praznical al Sfântului Ioan Gură de Aur și predica Înaltpreasfinției Sale, în partea superioară a treptelor sfântului lăcaș. După acest moment, în catedrală, au urmat cântarea Canonului Învierii și sfințirea pâinii speciale numită „Paști” și oferită apoi credincioșilor prezenți.
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, în Duminica Sfintelor Paști, 5 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba Învierii, înconjurat de un sobor de
În Duminica Sfintelor Paști, 5 mai 2024, la miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar, au
Anul acesta, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Vecerniei speciale de Paști în Paraclisul Mitropolitan „Adormirea Maicii Domnului” - Madona Dudu din Craiova.
La Catedrala Episcopală din Vârșeț, Serbia, credincioșii au primit în noaptea de Paști Sfânta Lumină de la Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix. În continuare, cei prezenți au pornit în
Hristos a înviat! „Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 22) Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori