Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Hramul Catedralei Episcopale din Oradea
În Duminica Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, prilej cu care a fost prăznuit și hramul principal al sfântului lăcaș. Slujba Învierii a fost săvârşită de ierarh în prezența a sute de credincioși, oferind tuturor din lumina adusă de la Ierusalim.
În dimineața Sfintei Învieri, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a oficiat Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, în care a subliniat că „bucuria de astăzi este o pregustare a bucuriei supreme, a fericirii desăvârșite din Împărăția cerurilor. Sărbătoarea Învierii este o oglindă a strălucirii nepământene și netrecătoare a Împărăției din ceruri, pe care o inaugurează Mântuitorul nostru Iisus Hristos”.
Ierarhul a liturghisit, în a doua zi a praznicului, în Parohia Oradea-Mihai Eminescu şi a ținut un cuvânt de învățătură despre Învierea Domnului Iisus Hristos ca plinire a istoriei omenești. Pr. paroh Vasile-Nicolae Vesa a mulțumit ierarhului pentru arhiereasca slujire, care a sporit bucuria serbării praznicului Învierii Domnului, hramul bisericii parohiale.



.jpg)
