În perioada interbelică, în satele românești încă se păstrau tradițiile, iar tinerele fete își coseau costumele de sărbătoare cu mâinile lor. Ieșitul la horă prima dată era
În perioada interbelică, în satele românești încă se păstrau tradițiile, iar tinerele fete își coseau costumele de sărbătoare cu mâinile lor. Ieșitul la horă prima dată era
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, înconjurat de un sobor de slujitori,
Suntem în a doua zi de Paşti, Luni în Săptămâna Luminată, când trăim la fel ca în Duminica pascală bucuria luminoasă a Învierii Domnului. Toate zilele Săptămânii
Hristos a înviat! „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi [...]; precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor &i
În Legea Veche, sărbătoarea Paștilor înseamnă rememorarea trecerii de la robie la libertate, ieșirea dintr-un ținut în care nedreptatea și teroarea amenință viețile oamenilor. Plecarea din
În toate bisericile din Patriarhia Română a fost oficiată, în prima zi a Sfintelor Paşti, duminică, 24 aprilie 2022, slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită în popor și „A
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit în Duminica Sfintelor Paști, 24 aprilie 2022, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, împreună cu
Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos înseamnă biruinţa iubirii Lui răstignite asupra morţii cauzate de ură şi violenţă. Însă, Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa bi
Primele sărbători pascale de după pandemie sunt marcate de o putere de cumpărare diminuată de inflaţia care a atins două cifre, pentru prima dată în ultimii 18 ani. Din cauza scumpirilor la alimente,
Paștele este o sărbătoare care ne face să devenim mai buni. Cu acest prilej ne eliberăm de faptele rele și ne gândim la cât de mult a pătimit Domnul Iisus Hristos pentru noi. A înțelege cu
An de an, în apropierea sărbătorilor pascale, Iașii devin un oraș-expoziție, cu meșterițe dibace venite din câteva zone ale Moldovei în care încondeiatul ouălor nu e numai o tradiție, ci
Trei tineri din Întorsura Buzăului au făcut parte din echipa care a reprezentat România la Expo 2020 Dubai, Emiratele Arabe Unite, ei participând, în perioada 20-30 martie 2022, la organizarea
Preţurile pachetelor pentru vacanţa de Paşti vor fi cu 10-20% mai mari faţă de anul trecut, ca urmare a scumpirii energiei şi a produselor alimentare, a afirmat vicepreşedintele Alianţei pentru Turism. El a arăt
În noaptea Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. După
Luni, 3 mai, a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Chetrosu, păstorită de
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de Înviere la Catedrala Episcopală din Huşi, informează Biroul de presă al eparhiei. Curtea episcopiei s-a umplut de credincioşii ce purtau în
În grijile lumii și în trecerea timpului, iată-ne ajunși și anul acesta, pregătiți sau mai puțin pregătiți, la Praznicul Învierii Domnului. Pregătirea pentru lumina și bucuria Învierii începe pentru mine
Versul prin care încep aceste rânduri este cuprins într-o poezie de George Coșbuc. Este o poezie aproape uitată - ca și poetul însuși -, intitulată „La Paști”. Scrisă cu circa 125 de ani în
Cea mai importantă sărbătoare a creştinilor este Învierea Domnului, numită şi Sfintele Paşti. Acum vestim lumii că „Hristos a înviat!” Şi cântăm „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o
Credincioşii din Parohia Hărpăşeşti-Popeşti, judeţul Iaşi, au început a se pregăti, încondeind ouă, sub pavăza sfinţilor şi a rugăciunii, de marea sărbătoare a Învierii Domnului. Şezătoarea, după
„Hristos a înviat!” Acest adevăr care străbate cu lumină veacurile şi inimile creştinilor este în acelaşi timp o sursă inepuizabiă de inspiraţie pentru o seamă de poeţi. În lirica românească,