Primele versete ale Evangheliei după Ioan

Este foarte limpede pentru mulți dintre noi ­când citim Prologul Evangheliei, adică primele 18 versete ale capitolului întâi: chiar în noaptea Sfintelor Paști, după ce se face liniște în urma numeroșilor credincioși agitați, după Canonul ­Învierii de la Utrenie, mai exact e vorba de ­Evanghelia Sfintei Liturghii slujită spre dimineață. Nu este foarte stranie această alegere a ­Prologului de către vechea tradiție a Bisericii într-o perioadă când tocmai s-a cântat Prohodul Domnului, El a coborât la iad și noi slujim acum cu bucurie prima Sa manifestare înviat? Poate că ar trebui reconsiderată tradiția Bisericii, poate că avem nevoie de un aggiornamento!

Pentru că Prologul nu pare în nici un fel să ne vorbească despre Înviere: versetele încep cu Logosul care era cu Dumnezeu și este Dumnezeu, apoi se vorbește de actul Creației (1:3), despre natura Logosului pentru noi, oamenii, cu ajutorul a doi termeni simbolici, viață și lumină, iar după inserția despre mărturia Sf. Ioan Botezătorul (1:6 - 8), Evanghelia continuă vorbind despre cunoaștere și putere, despre filiația în Duh, pentru ca 1:14 să ne spună: Și Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și adevăr. Versetul 17 identifică Logosul etern cu Iisus Hristos.

Nu cumva atunci ar fi mai potrivit locul acestei pericope în cadrul sărbătorii Nașterii Domnului? Oare nu atunci are loc Întruparea?

La Ioan nu există însă episodul Nașterii Domnului, nici în Prolog, nici în altă parte, după cum nu apare nici o genealogie a lui Iisus din Nazaret. Expli­cația acestei lipse este dată de versetele 1:12 - 13 citite împreună cu convorbirea Mântuitorului pe care o are cu Nicodim. Acolo botezul de jos și filiația de sânge nu pot duce în Împărăție, numai botezul prin apă și Duh. Toată lumea știe sau crede că știe că Întruparea este un episod care a avut loc odată, pe când Duhul a umbrit Fecioara, iar nouă luni mai târziu s-a născut Iisus din Nazaret. Chiar așa? Unde apare această afirmație în Evanghelia după Ioan?

Ceva nu este în ordine aici și poate că nu este vorba de înțelep­ciunea Bisericii de a plasa Prologul într-o anumită perioadă liturgică - să amintim că după Sfintele Paști majoritatea pericopelor citite duminica sunt din Evanghelia după Ioan -, ci poate este vorba de întreaga înțelegere „clasică” care rezonează în noi când auzim primele versete ale Evangheliei. Dar, să luăm aminte! Ceea ce noi proiectăm asupra termenilor Prologului este în realitate o înțelegere modernă, cristalizată în secolul al XIX-lea.

Părintele John Behr a fost profesor și decan mulți ani la Saint Vladimir Seminary în New York, iar în prezent s-a mutat în Anglia la Universitatea din Aberdeen. După ce o perioadă lungă de timp s-a cufundat realmente în Sfinții Părinți ai primelor secole - conform propriei mărturii trăia mai mult cu ei decât în timpul istoric de astăzi -, după o serie de publicații cuprinse în cele trei volume Drumul către Niceea, în volumele dedicate Sf. Ireneus din Lyon, lui Clement, Origen, iar mai recent Sf. Grigorie de Nyssa, în 2019, părintele John publică o lucrare de exegeză excepțională John the Theologian & his Paschal Gospel, densă, cu multe referințe la nume-cheie ale teologiei din Vest, în care va reuși nu numai să prezinte punctul de vedere al Sfinţilor Părinți în dialog cu comentatorii moderni și cu fenomenologia teologică, dar va propune - pe urma celor care au format o școală în filiația Sf. Ioan Evanghelistul - și o „nouă” înțelegere a Prologului.

Evenimentul pascal nu era separat în sărbători distincte

Potrivit acestei înțelegeri, Prolo­gul se citește mai mult decât potrivit în noaptea Sfintelor Paști pentru că el nu vorbește de un episod trecut în „biografia Logosu­lui”, anume nașterea din Fecioara ­Maria, ci vorbește despre evenimentul pascal care este, desi­gur, și un eveniment istoric trecut, dar constituie o semni­ficație model eternă deschisă oricărui om care dă răspunsul credinței, spre actualizare, acum-aici-așa. Evenimentul pascal care, pentru John Behr și tradiția primară a Bisericii, nu era separat în sărbători ­distincte, urcarea pe Cruce, Învierea, Înălțarea și Pogorârea Duhului - pentru că, din punctul de ve­dere înalt teologic, apocaliptic sau etern, ele constituie un unic eveniment în planul lui Dumnezeu - reprezintă un proces care ne privește pe fiecare dintre noi pentru a deveni Trupul lui Hristos. Întruparea nu este ceva care s-a întâmplat odată și nu este una din trup și sânge pe linia unei genealogii umane, fie ea și nobilă, din spița lui David, ci este una ce face ca Dumnezeu să sălășluiască în noi oricare ar fi timpul, locul și modalitatea de a viețui a creș­tinului („acum-aici-așa”). Întruparea este deschisă nouă de Logosul răstignit, iar atunci când auzim termenul Cuvântul (Logosul) în Prolog trebuie să auzim deja Logosul crucificat, iar când citim versetul 14 despre întrupare trebuie să auzim îndumnezeirea care nu se face decât tot prin Cruce și martiraj. Nu este secundar că aceia pe care îi citează John Behr cel mai des sunt Sf. Irineu din Lyon și Ignatie din Antiohia, doi martiri. Unul dintre cele mai profunde rezultate ale acestei lucrări a părintelui John Behr este afirmația că abia prin martiriu se împlinește omul în mod deplin, care în ziua a șasea a Creației din Geneză nu a fost conceput, spre diferență de zilele anterioare, decât ca un proiect de împlinit: chipul trebuie să se desăvârșească ca asemănare.

Aș dori să ofer traducerea acestui nou mod de a înțelege Prologul: traducerea în română a textului englez care redă versetele cu explicitări pentru a ne vindeca de proiecțiile unor în­țelesuri „clasice”, câștigate cumva și din Evangheliile sinoptice. Însă Evanghelia după Ioan - ne spune părintele John - începe acolo unde se termină sinopticele.

Prologul drept un imn pascal:

  1. În primul rând a fost (și este Iisus crucificat) Cuvântul și Cuvântul a fost (și se îndreaptă) către Dumnezeu și Cuvântul a fost (și este) Dumnezeu.

  2. Acesta a fost (și este) în primul rând către Dumnezeu.

  3. Toate lucrurile s-au petrecut prin El și fără El nimic nu s-a petrecut (a avut loc). Ceea ce s-a petrecut în El;

  4. A fost Viață și Viața a fost Lumina ființelor umane.

  5. Lumina strălucește în întuneric și întunericul nu a cucerit-o.

  6. A fost un om trimis de Dumnezeu al cărui nume era Ioan.

  7. El a venit pentru mărturie (martiriu), ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el.

  8. El nu era Lumina, ci a venit ca să mărturisească despre ­Lumină.

  9. Care era Lumina adevărată care luminează fiecare om ce vine în lume.

10. El a fost în lume și lumea a luat ființă prin El, însă lumea nu L-a cunoscut.

11. La ai Lui a venit, dar ai Lui nu L-au primit.

12. Dar tuturor celor care L-au primit, care au crezut în numele Lui, le-a dat putere să devină copii ai lui Dumnezeu.

13. Care au fost născuți nu din sânge, nu din dorința trupului, nici din dorința omului, ci din cea a lui Dumnezeu.

14. Iar Cuvântul ­(Iisus) a devenit trup și s-a sălășluit (engl. - tabernacled) între noi plin de har și de adevăr; și i-am văzut slava, slavă ca a unuia născut din Tatăl.

15. Ioan mărturisea cu privire la El și striga: Cel care vine ­după mine este (ierarhic) superior mie, pentru că mai ­înainte de mine era.

16. Și din plinătatea Lui noi toți am primit, har peste har.

17. Pentru că legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.

18. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul-născut Dumnezeu, care este în sânul Tatălui, L-a făcut ­cunoscut pe El.