Anul bisericesc, timpul creşterii duhovniceşti
Anul nou bisericesc, care a început ieri, la 1 septembrie, este un reper fixat de Biserică prin care omul este invitat să parcurgă drumul creșterii sale duhovnicești într-o nouă perioadă de timp, care trebuie să fie una a mântuirii. Acum Biserica ne cheamă să ne propunem la început de an bisericesc să creştem mai mult duhovniceşte, să descoperim tezaurul Ortodoxiei noastre şi să-l împărtăşim şi celorlalţi, pentru a ne arăta adevăraţi mărturisitori ai Evangheliei aduse şi dăruite de Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfinţii Părinţi ai Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325 au stabilit data de 1 septembrie ca zi de început al noului an bisericesc. Acest moment marchează, pe de o parte, începutul creării lumii conform tradiţiei iudaice, iar pe de altă parte, începutul propovăduirii Evangheliei de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, conform tradiţiei noastre creştine.
Fiecare an nou bisericesc este un nou an al mântuirii, adică timpul rânduit de Dumnezeu pentru mântuirea noastră. De aceea, trebuie să ne întrebăm în aceste zile cât timp am dăruit din viaţa noastră în ultimul an pentru mântuirea noastră? Ce am făcut să vădim în societate Ortodoxia credinţei noastre şi astfel să dovedim că prin credinţa noastră mărturisită prin fapte bune nădăjduim să ne mântuim câştigând Împărăţia cerurilor? De cele mai multe ori ne obiectivăm existenţa în funcţie de materialitatea timpului în care trăim fără a înţelege că timpul a fost sfinţit prin Întruparea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, adică a lui Dumnezeu Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos prin Care Tatăl a adus pe toate câte sunt din nefiinţă la fiinţă, din nimic în timp creându-le, după cum mărturisesc Părinţii capadocieni. Aşa că Cel prin Care s-a creat timpul la plinirea vremii S-a întrupat în timp din Sfânta Fecioară Maria, sfinţindu-l prin întruparea, Naşterea, pătimirea, moartea, Învierea şi Înălţarea Sa. Şi astfel, dintr-un timp al ispăşirii pentru păcatul strămoşesc al protopărinţilor Adam şi Eva, prin Învierea lui Hristos, timpul a devenit unul al mântuirii, pentru că în aceasta stă speranţa învierii noastre la a doua venire a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.