Apă dulce din mare la Botezul Domnului

Dragii mei, cu multă bucurie vă spun La mulţi ani! şi sper că sărbătoarea Naşterii Domnului v-a găsit în pace şi sănătate, alături de cei dragi vouă. Iată, ne aflăm la începutul unui nou an calendaristic, iar gândul meu plin de nădejde este ca, împreună, să facem această pagină mai frumoasă şi mai ziditoare. Mulţumesc pentru tot sprijinul dat până acum tuturor copiilor minunaţi, părinţilor, profesorilor şi preoţilor care au citit această pagină şi ne-au scris cu multă sinceritate, încurajându-ne şi dăruindu-ne gândul lor cel bun. Vă aştept şi de acum înainte cu drag.

 

 

 

Cu mulţi ani în urmă, într-o chilie a Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte Athos, trăia un călugăr de o mare simplitate şi bunătate. Acesta purta numele de Teofilact.

 

 

Odată, la praznicul Botezului Domnului, a auzit cântarea: "Azi, apele sunt sfinţite", şi l-a întrebat pe părintele său, Grigorie:

 

 

- Părinte, aşa este? Cum se poate? Toate apele sunt sfinţite? Chiar şi apele mării?

 

 

Părintele Grigorie i-a răspuns:

 

 

- Desigur, fiul meu. Harul nevăzut al lui Dumnezeu le sfinţeşte pe toate, ca să îl sfinţească pe om. Prin această apă sfinţită, toţi credincioşii Bisericii sunt sfinţiţi. Aşa că şi apele mării sunt sfinţite şi îl luminează pe om. Dar, dacă vrei să înţelegi mai bine acestea, ia cu tine un vas, du-te la mare şi ia apă în vasul tău şi bea. Vei afla apă proaspătă şi dulce şi azi poţi să o bei.

 

 

Ascultând toate acestea, Teofilact cel simplu şi foarte credincios a luat un vas şi a mers la mare. A intrat în mare, şi-a umplut vasul cu apă şi a gustat. Şi, într-adevăr, apa a fost dulce şi proaspătă, iar el s-a întors cu mare bucurie la părintele său.

 

 

Împreună au ţinut acest lucru în taină vreme de 35 de ani. În fiecare an, la Botezul Domnului, părintele Teofilact cobora şi lua din mare, ca binecuvântare, apă proaspătă de băut. A făcut acest lucru şi după moartea duhovnicului său, Grigorie. În al treilea an de la adormirea în Domnul a părintelui Grigorie, nişte călugări l-au văzut că ia apă din mare şi l-au întrebat de ce face acest lucru. Cu multă simplitate şi bunătate, părintele Teofilact le-a spus de ce ia apă din mare la acest mare praznic.

 

 

Dar acei monahi s-au încrezut în mintea lor, s-au îndoit şi nu au crezut că apa din mare ar putea fi dulce şi proaspătă. În cele din urmă,

 

 

l-au rugat pe Teofilact să le aducă şi lor apă din mare ca să bea. Părintele Teofilact a plecat cu bucurie şi s-a întors cu vasul plin cu apă. Dar călugării au gustat şi au văzut că nu era decât apă sărată de mare. Dumnezeu le dăduse pe măsura credinţei lor.

 

 

Însă cuviosul Teofilact, atât cât a mai trăit, în fiecare an la Botezul Domnului, a luat apă din mare, iar aceasta era dulce şi proaspătă, pentru că el era simplu şi avea credinţă mare în puterea lui Dumnezeu.