Apariţie editorială aşteptată în istoriografia românească

Cu puţină vreme înainte de preluarea responsabilităţilor încredinţate de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin alegerea în demnitatea de Episcop al Episcopiei Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi a susţinut la Universitatea din Cluj-Napoca teza de doctorat, care nu putea să aibă un alt subiect decât unul legat de Transilvania, atât de dragă sufletului autorului, al cărei vlăstar este şi căreia i-a dedicat o serie de studii, articole şi volume publicate deja.

În lucrarea de faţă, "Ortodocşi şi Greco-catolici în Transilvania (1867-1916). Convergenţe şi divergenţe", care este o variantă îmbunătăţită şi adăugită a tezei de doctorat, Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi a abordat o temă de istorie bisericească ce vizează perioada grea a anilor dualismului austro-ungar, perioadă în care provocările pentru naţiunea română au fost deosebite şi ameninţarea cu privire la conservarea şi păstrarea identităţii lor naţionale era inerentă. Or, tocmai în această perioadă, aceste ameninţări pomenite deja vizau de fapt atât Biserica Ortodoxă, cât şi pe cea Greco-Catolică, aceasta din urmă zbătându-se să-şi creeze şi o istorie proprie, adeseori afectând cursul trăirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, după cum arată pr. prof. dr. Alexandru Moraru (coordonatorul tezei) în prefaţa lucrării. În aceste condiţii, autorul aprofundează problema raporturilor dintre Bisericile româneşti ardelene, cu convergenţele şi inerentele lor divergenţe. Este prezentată activitatea ierarhilor din cele două Biserici, precum şi implicarea lor în mişcarea pentru emanciparea naţională a românilor ardeleni, apărând românismul de politicile aspre ale regimului dualist. După cum mărturiseşte chiar autorul, lucrarea "Ortodocşi şi Greco-catolici în Transilvania (1867-1916). Convergenţe şi divergenţe" încearcă să asume, pe cât este posibil, din cele două direcţii şi priorităţi ale cercetării de istorie bisericească actuală, anume cea documentară şi cea interpretativă, fiind aduse noutăţi şi contribuţii de ordin documentar, prin valorificarea unei informaţii arhivistice substanţiale necunoscute până acum de istoriografia bisericească. S-au folosit în lucrare nenumărate documente din fondurile Arhivelor Naţionale din Alba, Cluj, Bistriţa, Sălaj, dar şi din Arhiva Mitropoliei Ardealului de la Sibiu. Dacă prima parte a titlului este una absolut obişnuită cititorului, partea a doua este incitantă, pentru că această abordare nu se găseşte prea des uzitată în lucrările publicate pe această temă. Istoricii au fost tentaţi până acum să prezinte variante separate pentru fiecare structură eclezială în parte, fără a face pasul de a le identifica, pe lângă elementele de divergenţă, şi pe cele de convergenţă. Cele de divergenţă, din păcate, sunt foarte frecvente în istoria Transilvaniei, separaţia confesională în ortodocşi şi uniţi fiind una păguboasă. Or, tocmai aici apare elementul inedit al lucrării, care nu face altceva decât să vină cu mărturii istorice în sprijinul celor interesaţi de fenomen şi a celor ce vor participa la comisiile de dialog dintre cele două Biserici. Lucrarea este structurată pe patru capitole, cu o introducere generoasă în status questionis, fiind prezentate conceptele de Biserică şi naţiune, dar şi repercutarea acestor concepte în societatea ardeleană a vremii, precum şi implicarea şi rolul Bisericii în susţinerea mişcării naţionale româneşti, dar şi raporturile dintre ierarhi, ţinând cont de faptul că puţin înainte de perioada la care se referă autorul au fost înfiinţate cele două mitropolii de la Blaj (1853) şi Sibiu (1864). Un capitol aparte este dedicat şcolilor confesionale în a căror înfiinţare şi susţinere Biserica a avut un rol deosebit, ierarhii şi preoţii fiind conştienţi de importanţa dictonului Prin cultură, la putere. Ultimele două capitole sunt foarte interesante, autorul abordând aspectele legate de relaţiile interconfesionale, pornind de la aspectele demografice şi analizând schimbările de confesiune, cu cazuri punctuale şi modalităţile folosite, căsătoriile mixte, convertiri individuale ş.a., pentru ca în ultimul capitol să se ocupe de problematica preoţimii transilvănene cu diversele sale aspecte, ca "dinastiile de preoţi", veniturile preoţimii, modelul reprezentat de preot în societate sau implicarea lui în viaţa culturală. Lucrarea se dovedeşte a fi, după cum am încercat să subliniem deja, o abordare plină de originalitate, care, foarte interesant, a izvorât din colbul documentelor aflate în arhivele pe care Preasfinţitul Macarie le-a cercetat şi le-a analizat, ţinând seama şi de istoriografia biconfesionalismului românesc transilvan.