Apostolul Naţiunilor, la Bucureşti

▲ Sfântul Pavel a fost piatra de poticneală a persecutorilor Bisericii, a celor care rânjeau la auzul unor cuvinte precum „Dumnezeu răstignit“, „înviere“ sau „viaţă veşnică“ ▲

 

Bucureştiul primeşte astăzi un oaspete de seamă, poate una dintre cele mai importante personalităţi ale istoriei umanităţii. Pentru Europa, mai ales, persoana de care vorbim a fost cea care a marcat definitiv istoria bătrânului continent, răspândind lumina lui Hristos pe un areal incredibil de larg, nu numai pentru posibilităţile de comunicaţie care existau acum 2.000 de ani, ci chiar şi pentru zilele noastre.

 

 

Sfântul Apostol Pavel, căci despre el este vorba, a fost, prin voia lui Dumnezeu, „revelaţia“ Bisericii primare (dar şi soluţia salvatoare a unei Europe care, acum 2.000 de ani, intrase în putrefacţie morală), propovăduindu-L, „cu timp şi fără timp“, pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, Care, „la plinirea vremii“, ne-a dat pildă de smerenie şi ne-a arătat ce înseamnă să fii Om.

 

 

Trebuie reţinut, totuşi, că Apostolul Pavel nu a promovat numai un model, un Om a cărui viaţa ar fi putut inspira existenţial oamenii unei epoci, ci a propovăduit naşterea din apă şi din Duh pentru o viaţă nouă, a adus dovada că toţi câţi suntem ai lui Hristos vom fi părtaşi ai Învierii Lui, iar după moarte vom fi veşnic vii, împreună cu Hristos.

 

 

Despre marele prigonitor al primilor creştini devenit, după o fulgerătoare întâlnire cu Hristos, cel mai râvnitor propovăduitor al Evangheliei, s-a scris enorm. Sfântul Pavel a fascinat veacurile cu devotamentul, inteligenţa, inspiraţia prin care a reuşit să-L împărtăşească pe Hristos unor comunităţi cu oameni de culturi şi mentalităţi atât de diferite. Sfântul Pavel a fost piatra de poticneală a persecutorilor Bisericii, a celor care rânjeau la auzul unor cuvinte precum „Dumnezeu răstignit“, „înviere“ sau „viaţă veşnică“. Sfântul Pavel i-a făcut pe necredincioşi să zdruncine din temelii starea lor interioară, iar creştinilor le-a atras atenţia, prin exemplul său, că din orice mare prigonitor al Bisericii se poate naşte un mărturisitor al lui Hristos.

 

 

Sfântul Pavel va fi întâmpinat zilele acestea în România de dragostea a mii de credincioşi. Pentru câteva zile şi noi ne vom face pelerini, pentru a ne atinge de moaştele celui care prin pelerinaj şi efort de neimaginat a bucurat atâta lume cu Evanghelia lui Hristos. Pentru câteva zile, Apostolul Pavel se va odihni pe Dealul Patriarhiei, iar noi ne vom osteni să arătăm că şi astăzi creştinii ştiu ce e râvna, dovedind ce înseamnă să fim mulţumitori şi cinstitori ai prietenilor lui Hristos.

 

 

Biserica serbează anul acesta 2.000 de ani de la naşterea Apostolului Naţiunilor. Pentru Bucureşti, aducerea sfintelor sale moaşte este o mare cinste. Felul în care va fi întâmpinat va deveni grăitor pentru cât de creştină este capitala unui stat în care populaţia se declară majoritar creştină. Cu siguranţă că vor fi exprimate opinii de tot felul. Unii vor aşteapta cu înfrigurare (şi la propriu şi la figurat) cele câteva clipe de convieţuire cu moaştele Apostolului. Alţii vor spune, poate, că nu înţeleg care-i rostul. Foarte probabil că şi în timpul Sfântului Pavel vor fi fost unii care, văzând mulţimile adunate în jurul Apostolului, după ce primeau răspuns nesatisfăcător la întrebarea „se dă ceva aici?“, aruncau (eventual) o vorbă cu sarcasm şi apoi îşi vedeau mai departe de treburi.

 

 

Aşadar, „mari noutăţi nemaiauzite“ n-ar avea de unde să apară. Şi acum, la fel ca şi acum două milenii, când Apostolul Pavel bătea colbul drumurilor şi valurile Mediteranei, oameni sunt de tot felul. Numai că noi, creştinii, ştim că pelerini - adică trecători - suntem în viaţa de aici, că totul este o pregătire pentru viaţa viitoare, iar asta nu ne face nici indiferenţi, nici deznădăjduiţi. Ci, tocmai din acest motiv, creştinii adevăraţi ştiu să trăiască frumos şi deplin în orice veac.