Aproape cinci secole de istorie la bisericuţa din Zlodica

Pe la 1543 un anume Enache Bătrânul ridica, la Zlodica, o bisericuţă din lemn, drept lăcaş de închinăciune pentru creştinii ce vor fi trăit atunci pe aceste meleaguri. Veacurile au curs şi, deşi au lăsat răni adânci pe lemn şi au făcut ca pământul să fugă de sub talpa sa, n-au doborât bisericuţa. Stă şi acum, aplecată de şale, ca un om bătrân, în mijlocul unei livezi de vişini, adăpostind între pereţii ce ştiu mai mult decât o carte de istorie rugile ultimilor locuitori ai sătucului dintre dealurile Cotnarilor.

Deşi aflată la doar câţiva kilometri de drumul naţional Târgu Frumos - Hârlău, aşezarea de la Zlodica pare ruptă dintr-un alt timp. Uşor izolat, străbătut şi acum, ca şi în vechime, de renumitul "drum al vinului", ce făcea legătura, în vremea marelui Ştefan, între Cotnari şi Hârlău, satul e de un incredibil pitoresc. Aşezate pe coclauri, având neapărat un mic petec de vie în jur, casele par să fi fost acolo de când lumea. Relieful colinar, podgoriile ce se întind ca nişte tentacule, căsuţele bătrâneşti şi beciurile din lespezi de piatră albă, scoasă din pântecele celebrului deal Cătălina, conturează tabloul unui loc din care nu te-ai mai da dus. Am înţeles de ce, de 9 ani, părintele Ciprian Mînicaru, parohul de la Zlodica, nu s-a mai dezlipit de aceste meleaguri, chit că nu există asfalt, apă curentă sau alte facilităţi, după care ar fi putut tânji, dată fiind distanţa mică până la Hârlău (8 km). A rămas aici, cu sătenii lui bătrâni, cu bisericuţa veche, în care slujeşte, cu aerul acela atât de curat şi cu încântătoarele întinderi de vii, ce-şi etalează verdele tot anul.

Bisericuţa, construită pe un tăpşan de la poalele dealului Ţiglăi, e una dintre cele mai vechi din judeţul Iaşi. Ca să ajungi să o vezi, trebuie să treci "podul de la Zlodica", monument istoric ridicat, se spune, din porunca domnitorului Ştefan cel Mare. Podul e practicabil şi astăzi şi se găseşte pe drumul ce leagă Cotnarii de Hârlău, cunoscut în epoca ştefaniană ca "drumul vinului".

O bisericuţă veche, dar vie

Atât aşezarea, cât şi biserica de lemn de la Zlodica duc în spate o istorie de secole. Satul este pomenit în documentele ţării Moldovei din secolele XV-XVI. Nenumărate documente istorice au făcut referire, de-a lungul timpului, şi la micul lăcaş de cult. Potrivit istoricului Lucian Lefter, biserica de lemn ar fi fost construită la 1543, având, deci, aproape cinci secole de existenţă. Ctitorul bisericii, un anume Enache Bătrânul, este pomenit într-un document de la 12 iulie 1617, când biserica a fost închinată Mănăstirii "Sf. Sava". De-a lungul veacurilor, biserica a trecut în proprietatea mai multor mănăstiri şi biserici ieşene. După secularizarea averilor mănăstireşti, în vremea lui Cuza, biserica cu hramul "Sfinţii Voievozi" ("Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil") de la Zlodica a trecut sub ascultarea parohiei Cotnari. În vremea comuniştilor, aici se săvârşeau slujbe religioase doar pentru înmormântări, într-o latură a sa aflându-se cimitirul satului. Oamenii treceau dealul şi se duceau la biserica din Cotnari.

Abia din 2002 Zlodica a devenit parohie de sine stătătoare, iar din 2003, de când a venit părintele Ciprian Mînicaru, aici se ţin slujbe în fiecare duminică şi zi de sărbătoare. "După secularizarea din 1864 până în 1950 şi după aceea, aici se slujea o dată pe lună. Venea preotul de la Cotnari să slujească. Practic, sunt primul preot paroh de la Zlodica", povesteşte părintele Ciprian. Din 2003, de când a venit în sat, bisericuţa a căpătat, din nou, viaţă.

Proiect cu finanţare europeană pierdut din lipsa titlului de proprietate

Din păcate, din cauza alunecărilor de teren din zonă, fundaţia cedează, din care motiv bisericuţa înregistrează un anumit grad de înclinare. Arhitecţii şi specialiştii care au văzut-o susţin că sunt necesare de urgenţă lucrări de reabilitare şi consolidare, însă până acum, numai prin puterile parohiei, acest lucru nu a fost posibil. Ca o ironie, în 2008 a fost pierdută o finanţare europeană pentru restaurare, din cauza lipsei titlului de proprietate, bisericuţa trecând, de-a lungul vremurilor, în proprietatea succesivă a mai multor mănăstiri sau biserici. "Nu avem titlu de proprietate nici pe terenul acesta, nici pe biserică. Din această cauză, în 2008, noi am pierdut un proiect cu finanţare europeană pentru restaurarea bisericii, cu o valoare estimată la 100.000 de euro. Titlul acesta de proprietate stă la baza restaurării. Fără el, nu se poate începe nimic", spune cu regret părintele.

Potrivit arh. Smaranda Gâlea, la Zlodica trebuie făcute cercetări arheologice ale sitului, precum şi cercetări de arhivă, pentru a se afla momentul în care s-a construit clopotniţa şi s-au adăugat contraforţii din piatră, pentru a susţine fundaţia. De asemenea, "ar trebui făcute sondaje - eliminarea parţială a căptuşelii exterioare cu scândură - pentru a se vedea dacă biserica nu a avut decoraţii de forma brâielor sculpate şi a ocniţelor pe întreg paramentul. Dată fiind importanţa monumentului, este necesară o restaurare cu aducere la forma iniţială a acestuia".

Un preot dedicat comunităţii

Fie iarnă, fie vară, părintele se încăpăţânează să ţină fiecare slujbă pentru credincioşii săi, circa 90 de familii, cei mai mulţi oameni bătrâni. Nici frigul crunt al iernilor, nici căldura sufocantă ce se strânge între pereţii vechi de lemn nu l-au abătut din crezul lui că biserica trebuie să dăinuie în comunitate. "Nu vă pot spune cum slujesc aici iarna. Este neomenesc. Iarna asta a fost cumplit. La -26 de grade, în sfântul potir se forma pojghiţă de gheaţă. Iar vara e o arşiţă cumplită; treâ să începem slujba pe la ora 7 şi să terminăm cel târziu la 9. E greu, din cauza frigului am şi suferit o operaţie la rinichi, dar asta e datoria noastră", crede parohul de la Zlodica.

Când a ajuns preot titular la Zlodica avea doar 20 de ani. S-a ataşat de locurile atât de frumoase, de bisericuţa veche şi de oamenii care l-au primit cu căldură şi n-a mai plecat din mijlocul lor.

De curând, părintele Ciprian a obţinut teren pentru un nou lăcaş de cult, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, îl va ridica cât de repede posibil, în care să poată avea căldură iarna şi condiţii decente pentru săvârşirea slujbelor. Atunci, bisericuţa veche va rămâne paraclis de cimitir, iar comunitatea se va îngriji de ea în continuare, aşa cum merită.

Valoarea artistică şi arhitecturală

Încadrată, din punct de vedere arhitectural, în stilul specific secolului XVI, biserica de la Zlodica rămâne un monument istoric de mare valoare al judeţului Iaşi. Construit din lemn tăiat din pădurile ce existau, altădată, pe dealurile din jur şi din piatră adusă din dealul Cătălina, lăcaşul are astăzi pereţii blăniţi cu scândură atât pe exterior, cât şi pe interior. "Ultima intervenţie s-a făcut la 1950. Atunci s-au căptuşit interiorul şi exteriorul cu scândură, s-a întărit fundaţia, s-a schimbat acoperişul, care era din stuf. Când am venit eu aici, era vopsită în alb. Am avut bucuria vizitei Preasfinţitului Calinic în zonă şi el ne-a recomandat să-i dăm, totuşi, o culoare apropiată lemnului", spune pr. Mînicaru.

Căptuşeala de scândură n-a putut acoperi cu totul frumuseţea cu care au fost decorate bârnele vechi. Chenarele ce încadrează ferestrele, vizibile şi astăzi, prezintă registre cu frânghii răsucite şi rozete. De asemenea, peretele despărţitor din naos şi pronaos, din lemn cioplit "înalt cât un stat de om", este decorat cu elemente sculptate: brâu cu frânghie răsucită şi rozete.

Forma ferestrelor, decoraţiile ce se pot observa la capriori şi la grinzile şarpantei, precum şi elementele de sculptură ale catapetesmei întregesc formidabila valoare arhitecturală a monumentului.

Catapeteasma, datată în secolul al XIX-lea, se pare că nu este cea originală. Bătrânii spun că ar fi fost salvată dintr-un incendiu de pe la un schit din dealul Cotnariului şi adusă aici, spre folosinţă. Deşi pictura de pe catapeteasmă este destul de degradată, se păstrează unele fragmente deosebit de expresive. Pictura poartă, însă, şi alte urme. "În al Doilea Război Mondial, oamenii le-ar fi permis ostaşilor sovietici să intre în biserică, să se adăpostească. Dar nu au intrat doar ei, ci cu tot cu cai. Şi-au bătut joc de sfânt lăcaşul acesta. Mai cu seamă că au tras la ţintă în catapeteasmă. Urmele gloanţelor se mai văd şi astăzi", povesteşte părintele Ciprian.

Acoperişul, în formă de umbrelă, specific bisericilor de lemn moldoveneşti, este astăzi îmbrăcat în tablă. La început însă a fost din stuf, un material care izola foarte bine, era la îndemâna sătenilor şi putea fi schimbat ori de câte ori se deteriora.

Nu se ştie cu precizie când a fost adăugat construcţiei turnul clopotniţă.