Arhiereul Narcis Creţulescu, un vrednic păstor de suflete
În contextul Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii în Patriarhia Română, aducem în atenţie personalitatea ierarhului Narcis Creţulescu Botoşăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, în perioada 1881-1886.
Singurul copil al familiei preotului Ioan şi Catinca din Costeştii Botoşanilor, s-a născut la data de 3 decembrie 1835, primind numele Nicolae. Naşterea „din apă şi din duh“ s-a făcut prin preotul vecin, Ioan Teişoreanu din Ciuşme. După vârsta de 5 ani, a început să cunoască tainele „Bucoavnei“. Tot în vederea educaţiei intelectuale şi duhovniceşti, Nicolae merge la Mănăstirea Gorovei în preajma anului 1850. La Gorovei era o şcoală bisericească unde tinerii învăţau carte bisericească, scrierea şi muzica psaltică.
La praznicul Adormirii Maicii Domnului în anul 1850, când avea 15 ani, tânărul Nicolae din Costeşti este primit în Mănăstirea Neamţ, de către stareţul Neonil. Se pare că rămăsese orfan de ambii părinţi. Urmează cursurile seminarului de la Neamţ, unde este coleg cu viitorul Mitropolit primat Conon Arămescu Donici, care se numea Constantin Aramă. Fiind silitor la învăţătură şi cu bună purtare, fratele Nicolae îndeplinea şi ascultarea de pedagog la seminar.
În timpul stareţului Gherasim Miron, a fost călugărit cu numele Narcis. Călugăria s-a făcut în ziua de 28 februarie 1859, prima sâmbătă din Postul Mare, seara, la priveghere, fiind printre ultimele călugării aprobate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Seminarul de la Neamţ îşi închide porţile, iar unii elevi, printre care şi Narcis, se îndreaptă spre Seminarul „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Socola din Iaşi. Aici a avut prilejul să fie în preajma marilor arhierei Neofit şi Filaret Scriban, a profesorului Constantin Erbiceanu şi a altor distinşi profesori. Dovedindu-se un vrednic elev, a fost numit bibliotecar.
La 27 octombrie 1863, este hirotonit ierodiacon de arhiereul Isaia Vicol în biserica Mănăstirii Bărboi din Iaşi. În vara anului 1866, ierodiaconul Narcis Creţulescu absolvă seminarul din Socola. În contextul în care Facultatea de Teologie a Universităţii din Iaşi este desfiinţată din 1864, se înscrie şi urmează un an de cursuri la Facultatea de Litere şi Filozofie.
După patru ani de ierodiaconie, Narcis Creţulescu este hirotonit ieromonah tot de arhiereul Isaia Vicol, în biserica Mănăstirii Golia, la 16 aprilie 1867. La 2 iunie este hirotesit duhovnic. Începând cu 6 septembrie 1872, este numit profesor de religie şi de limba română la diferite şcoli din Brăila, Ismail, Bucureşti şi în cele din urmă la Iaşi.
Mitropolitul Moldovei Calinic Miclescu l-a ridicat, la 29 iulie 1874, pe ieromonahul Narcis Creţulescu la rangul de protosinghel. În 1877 e numit şi egumen la „Sf. Sava“ din Iaşi. În aprilie 1880, Narcis Creţulescu este numit rector al seminarului din Huşi, unde predă morală şi pastorală. La 29 iulie 1880, la propunerea Episcopului Calinic Dima al Huşilor, protosinghelul Narcis Creţulescu este ridicat la treapta de arhimandrit.
Spre sfârşitul anului anului 1880, harnicul arhimandrit este ales arhiereu pentru Mitropolia Moldovei şi Sucevei, cu titlul „Botoşăneanu“. Narcis Creţulescu este ultimul arhiereu de la noi care se mai face cu aprobarea Patriarhiei din Constantinopol. Participă la un act săvârşit în premieră în cadrul Bisericii Ortodoxe Române - Sfinţirea Marelui Mir, ce se putea face în Bisericile naţionale numai cu prezenţa unui ierarh de altă naţionalitate - evenimentul din Catedrala Mitropolitană din Bucureşti de la 25 martie 1882 stârnind proteste vehemente.
În urma presiunilor politice, în anul 1886 demisionează atât din funcţia de rector, cât şi din cea de membru al Sfântului Sinod. După 26 de ani, Narcis Creţulescu se întorcea la Neamţ, în ziua de 14 decembrie 1886. Odată cu demisia din funcţiile cu care era învestit în Biserică, el schimbă catedra cu un birou mare de lucru, manualele cu teancuri de manuscrise, iar interlocutorii, din tineri seminarişti se vor transforma în monahi care şi-au închinat viaţa lui Hristos în mănăstiri. Adunările Sfântului Sinod devin întâlniri de lucru cu diferiţi istorici (N. Iorga), scriitori (M. Sadoveanu), profesori de teologie (delegaţiile de la Facultatea de Teologie din Cernăuţi), învăţători (Vasile Costăchescu) şi, nu în ultimul rând, cu cei cărora le acordă o atenţie sporită: oamenii de rând.
Pentru nevoile vieţii zilnice, avea modesta pensie de profesor. Era sărac şi începuse cu adevărat să se îmbolnăvească. Cu toate neajunsurile acestea, Narcis Creţulescu îşi consacră tot timpul cercetărilor istorice. Singur mărturisea, de multe ori, că toată grija lui era să rămână însemnate pentru urmaşi faptele glorioase ale strămoşilor. Plănuieşte o istorie a tuturor mănăstirilor zidite de români în ţară şi în străinătate. Scrie istoria sfintelor mănăstiri Neamţu şi Secu în zece volume, cu multe piedici din partea unor stareţi, care nu-i îngăduiau să folosească documentele şi actele din arhivă sau din bibliotecă. Scrie istoria cetăţii Neamţ, a Mănăstirii Râşca, Gorovei etc.
Vieţuind la Neamţu, slujea de obicei în duminici şi sărbători în biserica mare. Uneori, cu blagoslovenia Mitropolitului Iosif Naniescu, slujea şi la Secu, Pipirig, Râşca, Tg. Neamţ, Bistriţa şi în alte părţi. Cu acest prilej aduna multe însemnări istorice pentru lucrările sale.
Arhiereul Narcis Creţulescu îşi aducea mereu aminte de cei care au ostenit pentru Mănăstirea Neamţu, le scria faptele şi se îngrijea de pomenirea lor. De mai multe ori, soborul sfintelor mănăstiri Neamţu şi Secu a voit să aleagă stareţ pe arhiereul Narcis Creţulescu, dar el nu primea. Însă în ziua de 6 octombrie 1902, soborul l-a ales fără voia sa, în locul arhim. Veniamin Niţescu, care fusese numit preot la Catedrala Mitropoliei din Iaşi.
Începe să publice în revista „Arhiva“ din Iaşi documente şi inscripţii. Mihail Sadoveanu notează că era „cu desăvârşire cufundat în hrisoavele şi însemnările vechilor mănăstiri… Nu era stăpân la Neamţu. Părea mai degrabă un biet schivnic îngăduit acolo, într-o odaie a stăreţiei, cu hrisoavele şi cronicele lui“. Nu se mai putea ocupa prea mult de treburile gospodăreşti.
În anul 1909, lăsa în grija arhim. Valerie Moglan treburile stăreţiei, înaintându-şi demisia. Unul dintre prietenii săi cei mai buni, învăţătorul Vasile Costăchescu, infirmă această demisie voită: „În acest an a fost silit să demisioneze. El părăsi, cu durerea în suflet, mănăstirea, şi a trăit restul zilelor în Târgu Neamţ, la un cizmar rudă a sa“. În tăcere şi boală, umilit şi smerit, departe de cei pe care i-a îndrumat ca stareţ, departe de locurile unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii, arhiereul se desparte de lumea aceasta la data de 2 martie 1913 şi urcă pe verticala crucii spre Cel căruia I-a închinat viaţa şi slujba, Hristos Domnul. Au venit din toate părţile călugări, preoţi şi popor la înmormântarea lui Narcis Creţulescu, care a fost făcută sub grija arhiereului Antim Petrescu de la Iaşi.
Arhiereul Narcis Creţulescu avea un adevărat cult al strămoşilor, al însemnărilor istorice şi al scrisului. De multe ori, mărturisea convingerea că „istoria este urna în care se adună faptele străbunilor, pentru învăţătura noastră“. Pentru a cunoaşte istoria şi pentru a scrie istorie, a început de timpuriu să culeagă note istorice, documente şi cărţi deosebite. Diferite note au fost făcute pe marginea incripţiilor de la Mănăstirea Neamţu şi au fost publicate în mai multe numere ale revistei „Arhiva“.