Arhimandritul Melchisedec Dumitriu, printre încercările vieţii (V)
Consemnăm alte slove din bogăţia epistolară a părintelui arhimandrit Melchisedec Dumitriu, poveţe şi sfaturi de viaţă creştină pentru monahii de atunci, de astăzi şi dintotdeauna.
Sfânta MĂNĂSTIRE NEAMŢ,
JUDEŢUL NEAMŢ
6 mai 1938
IUBITE PĂRINTE NICODIME,
Credeam că m-ai înţeles să nu mă mai turburi. A bate apa în piuă nu-i de folos nimănui. Cum poţi să slujeşti răsvrătit şi să ai mângâere că-i primită o astfel de rugăciune? Nu-ţi mai citeşti moliftele de împărtăşire înainte de slujbă? ÎNTÂI TE ÎMPACI CU CEI CE TE-AU SUPĂRAT… căci de cei ce i-ai supărat nici nu ţi se mai aminteşte. Dar nu vreau să te turbur mai mult. Te rog iartă-mă, cred că este nu numai de prisos, dar chiar vătămător a mai stărui.
Aş dori când Domnul ne îndeamnă la desăvârşită iubire, când Paştile ne aduc din nou dumnezeescul glas: PACE VOUĂ şi când Biserica ne învaţă cântând ca unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi să zicem „fraţilor“ şi celor ce ne urăsc pe noi... (...)
Să te smereşti lui Dumnezeu şi dacă toată viaţa nu ţi s-ar mai da posibilitatea să lucrezi, să-ţi plângi păcatul, să nu te răsvrăteşti, căci eşti nevrednic de cinstea şi de încrederea ce ţi s-a acordat. Desbracă-te de omul rău şi vechiu, mori ţie, ca să viezi lui Dumnezeu şi roagă fierbinte pe Dumnezeu ca să te ierte şi să rânduiască cele ce trebuie să faci ca lumina din tine să iasă şi să fie lumină, nu ademenire spre păcat şi spre răsvrătire. Dacă tot împietrit vrei să rămâi lasă-mă să-ţi strig cum a strigat Domnul lui Iuda: Fă ce ai de făcut cât mai degrabă..., numai lasă-mă, căci iată mă târăşti în grozave păcate şi am destule şi până acum.
Nu pot termina fără a-ţi recomanda să asculţi, să te linişteşti, să zici vlădicăi Irineu cele mai frumoase cuvinte şi să-l rogi sincer să-ţi comande ce să faci şi să execuţi ca de la Dumnezeu. (...) Domnul să te lumineze şi închei cerându-ţi iertare şi rugându-te din tot sufletul, nu-mi mai aprinde supărarea.
ROMÂNIA
8 septembrie 1937
MĂNĂSTIREA NEAMŢ-SECU
JUD. NEAMŢ
STĂREŢIA
IUBITE PĂRINTE NICODIME,
Datoresc două răspunsuri la cele două scrisori ce mi-ai trimis: a) Îţi mulţămesc din suflet şi-ţi rămân îndatorat personal pentru graba cu care mi-ai venit în ajutor, grabă ce a prins foarte bine acolo unde ai trimis banii. Cred că vă va confirma primirea, după ce cumnata mea, soacra lui, va ajunge acasă, spre a-i explica. În sfârşit îţi mulţămesc. Tot în acea scrisoare îmi arăţi efectul ce l-a avut scrisoarea ce ţi-am trimis, desigur foarte sinceră, dar din puţinul ce-l am. Să-ţi mărturisesc însă că m-a cam înrăit. Cred că ai înţeles sensul înrăirei mele: nu te vreau uşor, ca să te iei după vânturi…
SFÂNTA MĂNĂSTIRE NEAMŢ, JUDEŢUL NEAMŢ
13 ianuarie 1937
IUBITE PĂRINTE NICODIME,
Mulţi ani cu sănătate, voie bună şi milă de la Dumnezeu.
Primind scrisoarea sfinţiei tale, m-am grăbit de am conceput răspunsul, care poate ar avea nevoie de unele modificări, ca de exemplu despre părintele Teofil, care-mi scrie din Noul-Neamţ şi poate şi altele, dar eu voi copia răspunsul aşa cum l-am întocmit, căci îmi pare o spovedanie sinceră şi de aş modifica-o, mi-ar părea că am mai redus din duhul ei.
Deci te rog înarmează-te cu răbdare în vreo seară cu insomnie şi citeşte în tihnă tot ce am putut într-un moment a gândi: „Mulţi ani cu spor spre cele bune şi de mântuire, cu sănătate şi milă de la Domnul şi de ai voi şi nu crezi că ar displăcea, transmite şi Prea Sfinţitului Episcop Grigorie respectuoase felicitări şi urări de tot binele de la smerenia mea, fără însă a-i citi scrisoarea, care trebuie să rămână o convorbire duhovnicească între mine şi sfinţia ta. Şi aşa să faci şi în viitor cu chestiuni ce crezi că nu ar zidi cele bune, când sunt comunicate.
Dar acum Ioil s-a dus, fiindcă aşa-i croit: zbuciumat şi fără rost să fie, indisciplinat de altfel ca fiecare din noi, căci ne pare că avem toată înţelepciunea de a ne conduce şi de aceea şi respingem cu brutalitate ceea ce nu consună cu părerile şi aspiraţiile noastre. Moartea progresului sau cel puţin stăvilirea oricărui spor spre bine. (Nu certa pe cel prost că te va urî) Să lucrăm fiecare cu ce ne-a dat Domnul la îndemână (...) Am voit însă la părintele Nicodim să am un loc unde să-mi deschid sufletul, să-l deprind să fie duhovnic, care şi greşelile mele să nu le mai publice ca să mărească sminteala, dacă pe el cu păcatele mele l-am turburat. Mă doare vestea despre starea rea a seminarului din Cernica. Zori triste avem însă deocamdată. În Bucureşti bun ar fi căminul, dar să ştii chiar de l-ai avea, va fi pustiu de vei cere celor din el viaţă duhovnicească. Preferă o libertate, aşa cum o poate înţelege, căci călugăria, vezi bine, cere sacrificiul conştiincios al persoanei, spre a fi pace în suflet şi bucurie în Domnul.
După primirea scrisorii sfinţiei tale, a doua zi a sosit şi a lui Benedict. O scurtă felicitare şi mai apoi trista veste că arhimandritul Teodosie Bonteanu este la «uniţi», la Bixad. Bine că mi-ai pus adresa lui ca să-i pot răspunde. Ce gânduri mă frământă? Ce mai cred de monahismul nostru? Numai bine. Ce ţi-am scris până aici sunt constatările zilei de azi. Am fost totdeauna optimist, poate cam încet în socotelile mele şi cu plan, dar nu disperez. Iată că nu din «Cernica» ai ieşit. Recrutează mai bine direct din lume. Acelora toarnă-le aluat din sufletul sfinţiei tale şi ai să vezi atunci cum merge treaba. Seminarul cernican plânge, poate să moară, cu toate că ar trebui făcute toate sforţările să trăiască şi să fie silit a da roadele cuvenite.
Totuşi nu disper şi aşa te îndemn şi îndeamnă la rându-ţi pe toţi nu numai să nu dispere cei cu gând curat, ci să lucreze aşa cum pot pentru Domnul. Rodul muncii lor se va revărsa ca o binecuvântare peste toţi şi-i va scoate şi pe ei la suprafaţă - nu pentru demnităţi lumeşti.
Cu pace, cu dragoste, cu dor de bine, cu binecuvântare de la Domnul şi cu smerită rugă a nu mă uita în rugăciuni, te îmbrăţişez frăţeşte în numele Domnului.“