Arhimandritul Melchisedec Dumitriu şi genul epistolar (II)
Epistolele adresate de către arhimandritul Melchisedec Dumitriu protosinghelului Nicodim Ioniţă dau mărturie despre preocupările cărturăreşti şi toate celelalte ale monahilor din perioada dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Am creionat viaţa şi chipul fostului stareţ al Neamţului, arhimandritul Mitrofor Melchisedec Dumitriu, şi scoatem la iveală şi preocuparea sa pentru stilul epistolar. Stau mărturie slovele de final ale acestei scrisori ce o redăm în continuare:
SFÂNTA MĂNĂSTIRE NEAMŢU, JUDEŢUL NEAMŢ
18 August 1937
(…) De ce întrebi: Când se va face ziuă în suflet? Ţine-te drept şi e cea mai luminată zi. Nu i sâa strigat sfântului Pavel: Destul îţi este darul meu? Ce voieşti? Nu dori de cât să fii al Domnului. Închină-ţi lui toată fiinţa şi lasă-te condus de el. De ce ai nevoie a spune cuiva ruinarea ce ţi se pare că te cuprinde, când îi Domnul lângă sfinţia-ta? Te îndoieşti de asta?
Nu te las fără sfat, dar nu te las nici întrâun fel. De acolo vei veni când ţi se va părea că nu mai poţi răbda numai aici unde sunt sau unde voi fi. Să nu te sminteşti întru mine, vei mânca din ce-oi mânca eu, voi împărţi haina mea cu sfinţia ta, te-oi apăra şi ajuta să faci bine, numai să nu ieşi din hotarul celor ce le voi putea, spre a răspunde şi în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu şi de sfinţia ta şi de mine. Cât suntem sănătoşi şi voim să lucrăm, seceriş este.
Îmi vine acum în minte o certare a-ţi face: Când ai venit anul trecut din străinătate, să fi venit la mine, să te ajut cu o vorbă măcar. Nu ai făcut. Când te-a chemat dela Argeş la Cernăuţi, trebuia întâi să mă consulţi şi apoi să te hotărăşti şi nu ai făcut. Acum te îndemn să rabzi, să lucrezi, să ajuţi lui Vlădica Visarion, sacrificându-ţi şi sufletul. Nu te teme. Ascultarea este fără primejdie.
Pentru Benedict şi Antim Dumnezeu a rânduit altă cale de mântuire, poate mai uşoară, poate mai norocoasă. Să aibă parte de bine. A sfinţiei tale aşa-i calea, mai aspră, mai spinoasă, mai cu tăierea voiei. Primeşte lupta oricât de grea ar fi. Dumnezeu îţi va ajuta şi te va încununa.
Încă îţi pare numai că eşti ca o căruţă gârbuită, dar mai este până atunci.
Varlaam, vezi bine, va fi nici cald nici rece. Poate şi cu el va face Dumnezeu întrâun fel ca să fie de folos.
Eu am învăţat cu mulţi fraţi călugări la seminar. Cei mai evlavioşi ajunseseră diaconi şi preoţi. Fiind însă seci, i-a luat vântul ca pe pleavă. Azi sunt însuraţi, cu copii, trăesc pentru ei. Nu i-au trebuit Domnului. Nu ne vom mândri, dar dacă Dumnezeu ne ţine întru neputinţele noastre, să ştii că este un lucru foarte important. Să nu pierdem aceasta din vedere. Şi dacă ne-am dat sacrificiului, să ne lăsăm arşi, fie că vom încălzi un cuptor în care să se coacă prescuri de slujbă pentru Domnul, fie că ne vom preface aşa de geaba în scrum. Vom avea îndrăzneala către Domnul: Iată cu sufletul meu Doamne am stăruit atâta cât am putut să fiu cât mai aproape de tine. Că tu ai voit ce ai voit, facă-se voia ta şi răsplăteşte-mă cum voeşti.
Ai auzit că se fac lucruri pentru viitorul tagmei? Ne îndemni să lucrăm şi pentru duh? Dar iată darurile sunt împărţite. Cei sporiţi să lucreze pentru duh nu-i avem şi atunci facem ce putem, însetând şi rugând pe Domnul, stăpânul viei; să ne aducă şi pe cei pentru duh, care să fie aşa de înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, ca pe noi sălbatecii şi lipsiţii de duh să ne câştige şi să ne trezească şi această aleasă calitate ce recunosc că ne lipseşte aproape cu totul.
Şi pentru asta trebuie suflete tari, apostoli neobosiţi şi însetaţi, cu tact şi cu dor şi cu credinţă mare că împlinesc un lucru, care nu-i dat lor să-l isprăvească, ci abia să-l urzească. Cât meşteşug şi câtă răbdare, câtă râvnă şi cât dor, care să susţină pe cel ce toarnă ca într-un butoi fără fund tot ce-i mai bun în sufletul său.
Vai părinte Nicodime, ce copilărie făcui, şi-mi luai rolul în serios faţă de sfinţia ta, care ai adâncit sfintele scripturi!
Să mă ierţi de am greşit şi am avansat peste ce mi-i permis, mai ales că îmi face impresia că m-a furat şi pe mine gândul şi măcar în forma asta să mai pot sta de vorbă cu sfinţia ta.
Ce te rog este să nu faci vreo nouă schimbare de stăpân, până în prealabil nu ai sfat şi deslegare dela mine, când tot vei avea libertatea să faci ce vei voi, dar poate vreo idee să-ţi dau, care să te facă să păşeşti pe cale mai studiată.
Fereşte-te şi de aluatul fariseilor şi al saducheilor. Sunt mulţi învăţători, dar din ei puţini sunt şi părinţi, parcă zice şi sfântul Pavel.
Nu avem aici pe pământ decât o viaţă ca să pregătim în ea pentru suflet de dat răspuns la ziua judecatei. Şi nu trebuie să ne încântăm că vreme avem şi experienţe să facem şi chiar cu greşeli voite, ca apoi să ni le spălăm.
Cum vezi fiecare zi vine drept cu greutatea ei.
Te socot ca într-o insulă acolo, unde paznic sufletului îţi este tocmai acea greutate, care îţi taie voia, îţi distruge personalitatea şi te va face încet, încet acel om nou, bun de dat povaţă altora. Lasă deci anii să se scurgă, nu zilele sau lunile.
De ai credinţă, crede că Dumnezeu veghează asupra sfinţiei tale şi că nu, vei fi părăsit, ci ajutat, dacă numai oleacă vei nădăjdui spre El şi îi vei cere ajutorul şi mila să te întrebuinţeze aşa cum voieşte.
Câtă fericire şi câtă linişte vei avea în acea clipă, încheind toate socotelile cu lumea şi rămânând a trăi numai cu Domnul.
Şi nu mă ascund că sunt foarte pretenţios la sfinţia ta, căci ai îmbrăţişat călugăria la vârsta de treizeci de ani şi după ce ai vânturat lumea şi cărţile, încărcat cu toate titlurile şi ademenit de toată lumea după ale ei socoteli şi scopuri. Dacă ai avut atâta putere să te smulgi din toate acestea acum menţine-te pe poziţie, pe care ştiai că în necazuri ai să-ţi găseşti îmbărbătare şi întărire. Că aşa este, iar când îi altfel, îi ceva defectuos şi foarte periculos. Ştiu că atâtea cărţi ai citit. Biografii de sfinţi, cărora cu drept cuvânt li se zice nevoitori. Ce este oare nevoinţa?
Ţi-a dat dar Dumnezeu, fii fericit.
Dar să isprăvesc cerându-ţi iertare. Domnul să te întărească. Maica cea Prea Curată să te ajute şi toţi sfinţii lui Dumnezeu rugători să fie ca să străbaţi marea cea sărată a acestei vieţi, scoţând la limanu mântuirei pe cât mai multe suflete. Să-ţi ajute să se proslăvească numele Domnului.
Şi noi aici suntem întru săvârşirea unui plan mare, cu multe greutăţi.
Satana nu doarme, ne sbatem şi ne rugăm ca Domnul să ne trimită acele ajutoare de care avem nevoie, ne vor înţelege lipsurile şi vor învia acel duh lăuntric, pe care-l crezi lipsă în acest moment şi pentru care zic şi eu poate ai dreptate, cum ţi-am scris şi mai sus. Ne rugăm mult să fie mila Domnului cu noi şi nădăjduim astfel să răsară şi să se desvolte şi această lipsă vitală.
Mă ştii slab, dar dacă cineva doreşte o acţiune bună apoi, cu toată inima totdeauna am fost gata să-l îmbrăţişez, să-l aprob şi după putere să-i dau şi ajutor. Şi tot nădăjduiesc la mila Domnului că voi fi ajutat şi în această direcţie. Cât l-am voit pe Varlaam, cu toate lipsurile lui? Îl aştept şi pe Ghiuş, cum te-am aşteptat şi pe sfinţia ta şi dacă nici de el nu voi avea parte, nădăjduiesc la Domnul, care poate şi din pietre să ridice pe fiii lui Avraam.
Să te binecuvânteze Domnul, căruia roagă-te şi pentru mine păcătosul, să nu fiu eu piedecă pogorârii darului sfântului Duh peste această măreaţă lucrare ce se săvârşeşte aici, împlinind cu mila sa cele de lipsă, aducând lucrători noi, meşteri noi de înoire, de sfinţenie, de luminare nu numai pentru nevoitorii de aici, dar şi pentru toată lumea creştină.
Vorbit-am puţin cu chiriarhul sfinţiei tale. I-am dat puţină dreptate, dacă ai călugărit pe acela fără să-l avizezi de acel ceas şi de ce nume ai dat, de asemenea, dacă nu ai făcut din timp cunoscut cu acea propagandă ce o faci cu elevii şcoalei de cântăreţi, apoi că ai luat corul, fără să fi spus din timp preotului care servia nu ştiu în ce biserică.
Ocoleşte-le toate, înştiinţează din timp de tot ce ai să faci şi mai departe rabdă şi iar rabdă. Ce o mai vrea Dumnezeu ai să vezi.
Încă am mai vorbit cu chiriarhul sfinţiei tale. Rabdă, ascultă, sileşte a face ceea ce-i place, fereşte-te de a-ţi croi fără blagoslovenie, lucru chiar bun. Iubeşte deci rânduiala.