Arhimandritul Narcis Luchian, vrednic şi devotat sacerdot al Bisericii străbune
Între slujitorii de odinioară ai Catedralei patriarhale se numără şi smeritul arhimandrit Narcis Luchian, vrednic, devotat şi mult răbdător sacerdot la altarul Bisericii străbune. Părintele Narcis s-a născut la 6 octombrie 1903, în oraşul Târgu-Frumos, judeţul Iaşi, în familia lui Dimitrie şi a Profirei Luchian, buni creştini şi părinţi iubitori, care mai aveau încă trei copii (doi băieţi şi o fată). La botez a primit numele Sfântului Nicolae, milostivul ierarh ce a vegheat mereu asupra sa, întărindu-l în grelele încercări ale vieţii. Încă din copilărie, tânărul Nicolae s-a arătat interesat de învăţăturile evanghelice, care i-au fost transmise cu atenţie şi răbdare atât de tatăl său, care era cântăreţ la strana Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Târgu-Frumos, cât şi de bunicul său, diacon la acelaşi sfânt lăcaş.
Şcoala primară a urmat-o în localitatea natală, după care s-a înscris la cursurile cunoscutei Facultăţi de Teologie din Cernăuţi. După terminarea studiilor teologice, s-a căsătorit cu tânăra Pulheria, care, la doar şase luni de la cununie, a trecut la cele veşnice. În amintirea soţiei sale, pe care a preţuit-o în mod deosebit, părintele postea aspru (negru) în fiecare marţi, ziua în care aceasta trecuse la Domnul. La vârsta maturităţii a absolvit şi facultăţile de Filosofie şi de Drept, la cea din urmă obţinând şi titlul de doctor în drept, în urma susţinerii lucrării Evoluţia instituţională a Bisericii Române (martie 1947).
A slujit câţiva ani la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi, iar la 12 octombrie 1941, a primit chipul îngeresc în Catedrala mitropolitană din Iaşi, tunderea în monahism fiind săvârşită de Mitropolitului Moldovei şi Sucevei Irineu Mihălcescu, primind atunci numele Narcis.
În cererea de călugărie adresată mitropolitului locului, preotul Nicolae Luchian scria: Subscrisul Nicolae D. Luchian, licenţiat în Teologie şi doctor în Drept, preot la biserica „Trei Ierarhi“ din Iaşi şi deservent al Catedralei mitropolitane din Iaşi, vieţuind în văduvie de mai bine de zece ani şi făcând ascultare duhovnicească în acest timp, simţind chemarea către viaţa monahicească, Vă rog, să aprobaţi tunderea mea în monahism pe seama Catedralei mitropolitane din Iaşi. Voi căuta şi mai departe să trăiesc în curăţie şi neprihănită viaţă duhovnicească.
Al Înaltpreasfinţiei Voastre supus fiu duhovnicesc, preot Nicolae D. Luchian.
În Actul din 10 octombrie 1941, Mitropolitul Irineu Mihălcescu nota cu mâna sa: Se aprobă tunderea în monahism care se va face de Noi înşine, Duminică 12 octombrie, în Catedrala mitropolitană. Numele de monah va fi Narcis.
Conform Adresei nr. 3480 din 21 decembrie 1942, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat protosinghelului Narcis Luchian rangul de arhimandrit, fiind hirotesit la 25 decembrie 1942, de către Mitropolitul Irineu Mihălcescu în măreaţa Catedrală mitropolitană ieşeană.
Începând cu ziua de 14 august 1947 a fost transferat la Catedrala patriarhală din Bucureşti, pentru a sluji la Altarul celei dintâi biserici din România. În timpul regimului comunist, potrivnic Bisericii, părintele Narcis Luchian a suferit o perioadă îndelungată, în cele din urmă fiind arestat politic. După câţiva ani de detenţie s-a stabilit în Mănăstirea Plumbuita, unde a slujit un sfert de veac, legând în acea perioadă o strânsă prietenie cu părinţii Sofian Boghiu, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu, Ioan Iovan şi alţii.
Pentru convingerile sale, şi mai ales pentru faptul că făcuse parte din grupul celor unsprezece preoţi care-l susţinuseră pe Mitropolitul Irineu Mihălcescu, a fost cercetat şi arestat între anii 1948 şi 1950. Iată cum notează fostul secretar personal al Patriarhului Miron Cristea din perioada 1936-1938, Dudu Velicu (1905-1977), dar şi şeful SSI, Eugen Cristescu (1943-1944), în jurnalele lor: 19 AUGUST 1948, joi - „În dimineaţa zilei de ieri, miercuri, doi agenţi s-au prezentat în Catedrala patriarhală şi l-au arestat pe preotul Narcis Luchian, în timp ce citea rugăciunile la moaştele Sfântului Dumitru Basarabov. Apoi a mers în altar şi s-a închinat. Unul din agenţi a ieşit imediat, repede din biserică şi s-a postat la uşa altarului, temându-se ca Luchian să nu fugă.
După aceea, Luchian a mers la Palatul patriarhal, unde a sunat insistent spre a-i aduce Patriarhului la cunoştinţă că a fost arestat, dar n-a răspuns nimeni, după care a plecat.
Din mărturisirile făcute unei persoane apropiate am aflat că Mitropolitul Irineu Mihălcescu îl preţuia foarte mult, cerându-i sfatul şi promovându-l în ascultările de la Centrul eparhial Iaşi. În cele mai grele momente prin care a trecut mitropolitul către sfârşitul vieţii a dorit să-l aibă aproape tocmai pe arhimandritul Narcis Luchian, căruia i s-a confesat (spovedit) pentru ultima oară.
Marţi seara, Patriarhul l-a chemat la Palat urgent pe Luchian, care n-a voit să meargă acolo. Nu se ştie de ce a fost chemat.“
„I s-a propus să vină mitropolit, după sărbătorile de sfârşit de an 1956, în locul lui Sebastian Rusan, însă refuză să candideze pentru Iaşi.
La începutul anului 1957 este chemat la Ministerul Cultelor pentru a-şi da adeziunea de colaborare cu Guvernul României şi apoi să fie numit, pe cea mai înaltă treaptă a clerului slujitor în Biserica Ortodoxă, episcop - arhiereu, însă refuză şi de această dată.“
Arhimandritul Narcis Luchian s-a distins atât prin slujirea îndelungată şi rodnică, prin predici profunde şi consistente, ca urmare a pregătirii sale academice acribioase, cât şi printr-o filocalică răbdare şi lucrare pastoral-duhovnicească. Cu deosebită înţelepciune s-a strecurat prin anii marilor încercări, pe care le-a biruit prin verticalitatea şi integritatea ce l-au caracterizat.
În timpul vieţuirii la Plumbuita, în fiecare zi, de dimineaţă până seara, stătea în biserică şi aştepta să vindece suflete. Uneori, slujea Sfânta Liturghie, fiind numai doi sau trei credincioşi prezenţi, însă spunea cu multă convingere că biserica este plină de îngeri, iar sfinţii privesc cutremuraţi Sfânta Euharistie.
Arhimandritul Narcis ducea o viaţă austeră. Dormea pe un pat vechi din metal, care semăna foarte mult cu un pat de spital, folosea o cană uzată de metal, mânca puţin, de multe ori doar seara, dintr-o farfurie de tablă. Era foarte modest şi milostiv. De fiecare dată când ieşea din mănăstire oferea bomboane copiilor, dar şi pentru cei maturi pregătea uneori daruri. Acorda atenţie tuturor credincioşilor care veneau la slujbă, întrebând pe fiecare în parte atunci când îi miruia, iar pe cei mai mulţi îi cunoştea după nume.
Părintele Narcis nu exprima tristeţe sau durere, ci doar seninătate, curăţie sufletească, împăcare. Mila lui Dumnezeu să fie cu noi, erau cuvintele pe care le spunea îngăduitor şi cu multă nădejde celor care-l vizitau sau îi cereau sfatul.
În fiecare an, în timpul verii, revenea câte o lună în localitatea natală, la casa părintească, unde se întâlnea cu rude, ucenici şi prieteni, slujind cu multă emoţie şi evlavie la Biserica „Sfântul Nicolae“, în care odinioară slujise bunicul său ca diacon, iar tatăl înfrumuseţase slujbele prin cântările de la strană. Şi astăzi, după trecerea multor ani, unele persoane amintesc de bonomia, generozitatea şi grija de care dădea dovadă părintele Narcis.
După o suferinţă de aproape un an (o semipareză), la data de 11 iulie 1990 a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la Târgu-Frumos, unde şi-a pregătit din timp locul de veci.
Din soborul de slujitori care l-a prohodit la Mănăstirea Plumbuita, înainte de plecare spre Iaşi, au făcut parte şi părintele prof. Constantin Galeriu, arhimandritul Ioan Iovan, arhimandritul Simeon Tatu, care i-au fost prieteni în timpul vieţii, dar şi rugători după moarte.
Şi la Târgu-Frumos, în Biserica „Sfântul Nicolae“, a fost săvârşită slujba înmormântării de către mai mulţi preoţi din zonă, printre care au fost: pr. Neculai Zugravu, pr. Vasile Tărăboanţă, pr. Ionica Apetroaie, pr. Petru Apostol, pr. Vasile Onea, pr. Pavaluc ş.a. Era o zi de vară, cu o furtună puternică care a risipit lumea, cimitirul aflându-se în afara localităţii, pe dealul dinspre Paşcani. Aşa a fost întreaga sa viaţă, o furtună cu valuri puternice care a încercat să-i tulbure trecerea către limanul mântuirii.
Arhimandritul Narcis Luchian rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut în locul cel înalt al moralităţii ireproşabile, al virtuţilor creştine, responsabilităţii şi bunătăţii filocalice.