Arhimandritul Valerie Neculăeasa sau chipul făptuirii binelui
Se aude tainic, pe înserat şi în ceasurile de linişte, un cântec al amintirilor şi un ecou al faptelor săvârşite cândva, în vremea urcuşului pământean al oamenilor către Împărăţia cerurilor.
Aceste aduceri aminte constituie, pentru cei interesaţi, izvoare cu apă limpede din care se poate ostoi setea la vreme de trebuinţă ori secetă duhovnicească.
M-am bucurat mult să aflu că un consătean de-al meu, dintr-o altă generaţie, a fost undeva, la jumătatea veacului al XX-lea, preot slujitor la Catedrala patriarhală din Bucureşti. Am aflat acest lucru din scrierile fostei stareţe a Mănăstirii Agapia, stavrofora Eustochia Ciucanu, dar şi din mărturisirea nepoţilor părintelui Valerie, care locuiesc în Fălticeni, în special a domnului Dumitru Neculăeasa, economist, scriitor şi fost deţinut politic.
Am întrebat nenumărate persoane, am consultat informaţii din surse diferite, uneori contradictorii, am bătut din nou în poarta Mănăstirii Agapia, am căutat în arhive şi istorii mai vechi, ori am ascultat ultimii martori care mai pot spune câte ceva.
Mi-am amintit apoi că, într-o zi, fostul mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, arhimandritul Partenie Apetrei, mult prea aspru în aprecieri, spunea despre arhimandritul Valerie Neculăeasa că a fost un om deosebit de bun. Cuvântul deosebit nu-i folosit convenţional, ci subliniază un adevăr care pur şi simplu trebuia amintit.
Am reuşit cu greu, poate că nu în mod exhaustiv, să încropesc o biografie a părintelui arhimandrit Valerie Neculăeasa. Motivele care m-au determinat să purced la acest demers au fost multiple, iar la o simplă enumerare ar trebui amintit faptul că părintele s-a numărat printre slujitorii Catedralei patriarhale din Bucureşti, a fost apoi stareţ al mai multor mănăstiri, o adevărată pildă de bunătate, iar în plan subiectiv, în ceea ce mă priveşte, doresc să subliniez că avem obârşiile în acelaşi loc.
Părintele Valerie Neculăeasa s-a născut la 8 iunie 1898 în comuna Rădăşeni, satul Lămăşeni, din fostul judeţ Baia, astăzi judeţul Suceava, ţinut al livezilor nesfârşite şi al frumuseţilor de poveste. Părinţii săi, Ioan şi Magdalena Neculăeasa, gospodari harnici şi creştini evlavioşi, s-au îngrijit cu atenţie de educaţia celor cinci copii, insuflându-le dragostea şi respectul faţă de credinţa ortodoxă şi tradiţiile bisericeşti.
La botez a primit numele Apostolului Neamurilor, Pavel, care i-a fost mereu pildă de autentică şi jertfelnică vieţuire creştină, misionară şi filocalică. Arhimandritul Clement Mateescu, fratele mamei sale, l-a povăţuit încă din anii copilăriei şi l-a îndrumat să aleagă calea monahismului (mănăstirii).
Iubirea Bisericii, învăţătura creştină şi respectul pentru alţii, dobândite în familie, i-au determinat pe trei dintre copiii familiei Neculăeasa să urmeze calea nevoinţelor monahale. Astfel, tânărul Pavel şi fratele său Gheorghe, devenit mai târziu ieromonahul Mina, s-au închinoviat în voievodala Mănăstire Slatina, iar sora lor, monahia Neonila, a făcut parte din numeroasa obşte a Mănăstirii Agapia, unde a intrat din tinereţe. Era pioasă şi gata oricând să-i ajute pe cei necăjiţi.
Un frate de-al părintelui Valeriu, Gheorghe (născut la 13 aprilie 1905), a urmat şcoala generală în satul natal şi a îndeplinit serviciul militar în Basarabia, la Floreşti, jud. Soroca. În anul 1932 a intrat ca frate în Mănăstirea Slatina, fiind călugărit doi ani mai târziu, la 12 decembrie 1934, de către protosinghelul Valerie Neculăeasa, având naş pe protosinghelul Calistru Haidamac, primind numele Mina. A fost hirotonit ierodiacon în Catedrala mitropolitană din Iaşi, la 11 ianuarie 1936, de către arhiereul Grigore Leu, şi ieromonah de episcopul-vicar Valerie Moglan Botoşăneanul. S-a aflat şi el în ascultarea Episcopului Armatei, Partenie Ciopron (1939-1944). A fost preot misionar în câteva parohii din Protopopiatul Huedin, jud. Cluj, unde a construit din temelii o frumoasă biserică la Lupuşteşti (1954-1959). A mai vieţuit la mănăstirile Putna, Râşca, Schitul Vovidenia şi Neamţ, la cele din urmă un deceniu (1972-1982). A trecut la cele veşnice în seara de 5 spre 6 noiembrie 1982, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Neamţ.
Tatăl monahilor Valerie şi Mina, precum şi al monahiei Neonila şi al altor doi fraţi, Dumitru şi Mihai, spre sfârşitul vieţii s-a călugărit şi el la Mănăstirea Slatina, schimbându-i-se numele din Ioan în Iosif. A trecut la cele veşnice în 1948, la vârsta de 81 de ani.
Un alt frate al celor trei monahi, învăţătorul Mihai Neculăeasa, era preocupat de istoria ţinutului Fălticenilor în general şi a Rădăşenilor în special, de la el rămânând strădanii şi mărturii preţioase, parte din ele tipărite, celelalte păstrate în manuscris.
Cel de-al cincilea frate, Dumitru Neculăeasa, a urmat o şcoală de contabilitate în Fălticeni, s-a stabilit în târgul de pe Şomuz, aproape de obârşia sa şi a avut cinci copii, trei băieţi şi două fete.
Arhimandritul Valerie a urmat şcoala primară în satul natal, după care a absolvit cursurile unei Şcoli practice de contabilitate şi educaţie cooperatistă din Fălticeni, între anii 1917-1918. Dorind mai apoi să urmeze calea slujirii lui Dumnezeu, a urmat Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Mănăstirea Slatina. Pentru o perioadă a fost, în anul 1916, cântăreţ bisericesc (dascăl) la Văleni, Mălini, iar după absolvirea Şcolii de contabili revine la Mălini ca dascăl şi contabil. Terminând serviciul militar, în anul 1921, a intrat în viaţa monahală.
Fiind primit în Mănăstirea Slatina, a parcurs cu ascultare şi smerenie perioada noviciatului sau a ispitirii duhovniceşti (canonice), iar superiorii săi au considerat că întruneşte condiţiile pentru a fi tuns în monahism, primind astfel chipul cel îngeresc la 12 decembrie 1921. Pe lângă făgăduinţele făcute, tânărului monah i s-au mai încredinţat atât înaltele idealuri ale sfinţeniei, cât şi numele nou al sfântului mucenic Valerie, care avea să-i fie alături, prin mijlocirile la Tronul Slavei, dar şi prin exemplul vieţii sale, în ispitele şi încercările vieţii.
Înzestrat de Dumnezeu cu belşug de daruri, printre care şi cel al psalmodierii frumoase, a fost chemat la măreaţa catedrală din Iaşi, unde a fost hirotonit ierodiacon la 10 februarie 1922, iar la 25 iulie 1923 ieromonah.
Cunoscându-i-se şi abilităţile administrative susţinute atât de studiile de contabilitate, cât şi de simţul gospodăresc nativ, în anul 1922 a fost numit director al Tipografiei Mitropolitane de la Mănăstirea Neamţ. A rămas în această ascultare mai mulţi ani, perioadă în care a demonstrat entuziasm, competenţă şi responsabilitate în misiunea încredinţată de mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei şi Sucevei. În timpul activităţii sale la Tipografia Mitropolitană, s-au publicat mai multe lucrări teologice şi nu numai, dintre care amintim: Ce să crezi şi cum să trăieşti? Adică sâmburele credinţei şi moralei creştine - Nicodim Munteanu (1923), Jos beţia - Nicodim Munteanu (1923), Epistolie către creştinii ortodocşi - Nicodim Munteanu (1923), Despre ierarhia Bisericii - Nicodim Munteanu (1923), Viaţa Sfintei Parascheva - Gurie Arhiepiscop (1923), Călăuza Mănăstirii Neamţ - Gurie Arhiepiscop (1923), Urmarea lui Hristos - Gurie Arhiepiscop (1923), Ce să crezi şi cum să trăieşti? Adică sâmburele credinţei şi moralei creştine - Nicodim Munteanu (1924), Crâşma trează - Nicodim Munteanu (1924), Din Vieţile Sfinţilor. 1 ianuarie: Tăierea împrejur; Sfântul Vasile; Anul nou - Nicodim Munteanu (1924), Noul Testament - Evanghelia Matei - Nicodim Munteanu (1924), Noul Testament - Marcu - Nicodim Munteanu (1924), Noul Testament - Luca - Nicodim Munteanu (1924), Noul Testament - Nicodim Munteanu (1924), Mărăşeşti, locul biruinţei - Pimen Mitropolitul (1924), Cultul eroilor - D. Furtună (1924), Adventismul şi dreapta credinţă - M. Călugăreanu (1924), Ştefan cel Mare şi Sfânt. Istorisiri şi cântece populare. Ediţia a III-a - G. Teodorescu Kirileanu (1924), Cu ce trăiesc oamenii - Nicodim Munteanu, traducere după Tolstoi (1925), Poezii religioase - Tiron Leca (1925), Carte de rugăciuni - Episcop Visarion (1925), Unde mergem? - Mitropolitul Pimen (1925), Paraclisul Maicii Domnului - Mitropolitul Pimen (1925), Acatistul Sfintei Parascheva - Mitropolitul Pimen (1925), Pentru vizitatorii mănăstirilor - Damian Stănoiu (1925), Catehismul creştin ortodox (traducere) - I. Ţincoca (1925), Mănăstirea Neamţului. Viaţa călugărească şi munca pentru cultură - N. Iorga (1925), Contribuţii la dezlegarea problemelor valutare şi economice - I. C. Karadja (1925), Regulamentul seminarului monahal din Sfânta Mănăstire Neamţ - I. C. Karadja (1925), Călăuza creştinului în biserică sau cum se cuvine să stea creştinul în biserică la slujba Sfintei Liturghii - Nicodim Munteanu (1926), Sfântul Nicolae - Nicodim Munteanu (1926), Sfântul Ioan Gură de Aur - Nicodim Munteanu (1926), Carte de rugăciuni - Nicodim Munteanu (1926), Sfântul Ioan Bogoslovul - Ieromonah Ieronim (1926), Şedinţa festivă de la Iaşi a Sfântului Sinod în amintirea Soborului de la Niceea - C. Dron (1926), Cu ce trăiesc oamenii (traducere) - Nicodim Munteanu (1927), Mielul lui Dumnezeu - Nicodim Munteanu (1927), Religia şi morala pot fi înlocuite prin filosofie şi ştiinţă? (traducere) - Nicodim Munteanu (1927), Calendarul sătenilor pe anul 1927 - P. Gheorgheasa şi G. T. Kirileanu (1927), Paraclisul Maicii Domnului (1927), Acatistul Maicii Domnului (1927), Urmarea lui Hristos (1927), Pepiniera de pomi roditori în plantaţiile definitive - V. Lovinescu (1927), Cultura mărului - V. Lovinescu (1927), Pentru ce suntem şi vrem să rămânem creştini - Valeriu Iordăchescu (1927), Istoria Sfintei Monastiri Neamţu în timpul marelui războiu 1916-1918 - Meletie Nicuţă (1927),Viaţa Sfântului Grigorie Teologul - Nicodim Munteanu (1928), Calendarul sătenilor pe anul 1928 - P. Gheorgheasa (1928), Cărticică de poezii patristice - I. Tiron (1928), Călăuza, cunoaşterea şi combaterea sectelor - Mina Prodan (1928), Regulile vieţii pustniceşti - Dumitru Mihalache (1928), Sfatul către cei ce se mărturisesc - Dumitru Mihalache (1928), O vizită la Mănăstirea Neamţ şi Secu - N. Hodoroabă (1928), Viaţa Sfântului Antonie cel Mare - Arhimandrit Meletie (1928). (va urma)