Asceza și trezvia
Avva Pimen a fost întrebat despre întinăciune și a răspuns: „Dacă vom practica asceza și ne vom da silința să ne trezim, nu vom fi întinați”. Întrebarea este importantă, cu tot aerul ei de mare generalitate, pentru că vizează spre centrul viețuirii în deșert a acestor monahi. Ei sunt cei care caută cu ardoare curăția, eliminarea zgurii care opacizează sufletul și îl închid către Dumnezeu. Una dintre cele mai înalte experiențe mistice este vederea lui Dumnezeu, care este făgăduită celor curați cu inima (Mt. 5, 8). Curăția este atât a trupului, cât și a sufletului, cele două fiind într-o legătură atât de strânsă încât adesea nu se poate spune cu precizie unde se termină sufletul și începe trupul, ori invers. Totuși, părinții, când vorbesc despre întinare, tind să îi dea mai mult un sens trupesc.
Dobândirea curăției începe cu hotărârea crucială de a nu mai păcătui. Adică să încetezi acumularea mizeriilor. Dar această decizie, cu toate că este nodală, ea nu are un efect imediat pentru că procesul curăției este unul de durată. Poarta răului nu poate fi închisă cu totul și căderile fac parte inevitabilă din acest proces. Când marii asceți ne spun că se luptă cu o anumită patimă ani în șir, acolo este implicată sugestia cel puțin că au intervenit și căderi. Extraordinarul parcursului lor nu stă în faptul că în această luptă au putut evita cu totul căderile (deși au fost asemenea asceți), ci că nu au renunțat la parcursul lor în urma căderilor, nu au abandonat lupta, nu au capitulat în fața deznădejdii. Eroismul celor care pot să își asume eșecurile spirituale și să meargă mai departe este la fel de mare ca al celor care au rezistat neclintiți, fără să cedeze vreodată. Eșecurile, dacă sunt bine distilate, vor crește în inima celor care și le asumă smerenia, virtutea care le adună și le înmulțește pe toate celelalte.
În procesul de curățire, două sunt armele spirituale cele mai la îndemână: asceza și trezvia. Asceza are un caracter mai degrabă fizic și implică trupul în actul duhovnicesc, îl îmblânzește și îl împinge către transfigurare. Asceza pentru a da rezultate trebuie practicată asiduu, cu regularitatea cu care fac exerciții sportivii de elită. Dar performanțele ascetice sunt riscante. Ele îl pot autonomiza și închide în dispreț, mândrie și aroganță pe nevoitorul „eficient”. De aceea asceza se cere dublată de trezvie, adică de atenția neîntreruptă la mișcările sufletului. Sufletul, înainte de a dobândi pacea se mișcă haotic, șerpuiește ca un râu rapid de munte, disimulează și este neprevăzut. Fără de trezvie prăbușirea este aproape inevitabilă.
Trezvia, însoțită de mărturisirea gândurilor, te va ajuta să îți stăpânești sufletul, în același fel în care asceza contribuie la stăpânirea trupului. Amândouă laolaltă duc la curăția omului întreg, care devine o fereastră prin care Dumnezeu Se vede.