Ascultarea - virtutea care aduce roade

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 624-625

„(Ieroschimonahul Vasian Scripcă) iubea foarte mult liniștea, rugăciunea și privegherea de noapte. De aceea mai puțin se îngrijea de cele ale Martei, căci gustase din dulceața liniștii și a neîncetatei rugăciuni. În anul 1950 s-a retras din stăreție, petrecând ultimii ani numai în rugăciune, în cugetare la cele cerești și pregătire pentru înfricoșatul ceas al morții.

În toamna anului 1956, simțin­du-și sfârșitul aproape, și-a cerut iertare de la toți, s-a mărturisit la duhovnicul lui și a primit Preacuratele Taine. Apoi, binecuvântând pe toți, și-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, lăsând cu limbă de moarte să fie înmormântat fără sicriu, după tradiția Muntelui Athos.

(...) Maica Agatonica (Bordacel) a fost o călugăriță aleasă în obștea Mănăstirii Dintr-un Lemn. Era de loc din satul Romani - Gorj. Iubind pe Hristos, a intrat de mică în mănăstire, învățând de la fiecare smerenia, tăcerea și rugăciunea.

Cea mai mare virtute a maicii Agatonica era sfânta ascultare. Toată viața a îngrijit de vitele mănăstirii, cu o dragoste și răbdare rar întâlnite. Păștea oile, aducea lemne din pădure, mulgea vacile, hrănea păsările, făcea curățenie și tot ce i se poruncea. Tot timpul tăcea, lucra, se ruga și era fericită. Pentru blân­dețea inimii sale o iubea toată obștea călu­gărițelor. O iubeau păsările, vitele, copiii satului și mai ales oile mănăstirii, pe care le-a păstorit 30 de ani.

Noaptea se ruga mult și dormea puțin. Iar când celelalte surori o mustrau că nu pot dormi din cauza ei, maica Agatonica le răspundea:

- Scoală, soră, și bagă în traistă, că rămâne traista goală! Că ce strângi aici, aceea vei găsi dincolo!

La biserică venea cea dintâi și aducea regulat și pe mama ei, care era bătrână și oarbă. Uneori îi ziceau celelalte:

- Maică Agatonica, de ce chinuiești pe bătrâna, că este bolnavă?

- Lasă să se mântuiască și ea! Să o găsească Hristos în biserică. Eu tot nu am timp să vin regulat la biserică. Măcar ea să se roage pentru mine.

La bătrânețe nu mai păștea oile. Dar spunea celorlalte:

- Dați-mi și mie să fac ceva, că mănânc degeaba!

Și o trimiteau să dea de mâncare la păsări. Alteori o întrebau maicile:

- Unde te grăbești așa, maică Agatonica?

- Mă duc la părintele să mă împărtășesc. Știu eu, mai ajung până mâine?

În toamna anului 1956 maica Agatonica a adormit cu pace, dându-și sufletul în mâinile Domnului.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)