Credința lucrează virtutea

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 399-400

„(Mitropolitul Veniamin Costachi spunea):

- Iubiții mei fii și frați! Dacă adevărata glorie, adevărata mărire stă numai în virtute, apoi pentru a fi bărbați mari și pentru a împărăți peste lume, nu avem trebuință de tronuri, nu avem nevoie de diademe, nu avem lipsă de sceptre, fără numai a lucra în via Domnului bunătatea și a face dreptate. Apoi, uniți prin dragostea evanghelică, să umblăm într-un gând în casa lui Dumnezeu, cugetând ziua și noaptea la Legea Domnului.

(...) - În Legea Domnului să punem voia noastră, ca, așa în nevoie, să putem zice cu Iezechiel: Adu-ți aminte de noi, o, Dumnezeule, că am umblat înaintea Ta întru adevăr și cu inima binevoitoare am făcut cele bune întru ochii Tăi (Plângeri 5, 1). Iată mijlocul prin care să putem viețui nu îndelung, dar cu nemurire, în orice poziție și stare ne-am afla.

(...) - Nimic nu este, iubiților, mai mare, mai puternic, mai strălucit, mai folositor sub soare și totodată mai ușor de dobândit decât bunurile virtuții. Prin virtute și prin credință, nu prin arme și putere lumească, sfinții toți au biruit cumplitele împărății ale întunericului și au întemeiat împărăția Evangheliei.

După cincizeci de ani de jertfă, de osteneală și de rodnică slujire arhierească în Biserica lui Hristos (1792-1842), mitropolitul Veniamin Costachi s-a retras la Mănăstirea Slatina, unde a mai trăit încă patru ani ca simplu monah, traducând în continuare cărți folositoare de suflet din limba greacă veche, pentru luminarea poporului nostru ortodox.

Mișcat de harul Duhului Sfânt, smeritul părinte duhovnicesc al Moldovei, înainte de obștescul său sfârșit, își împarte prin testament toată agoniseala sa la mănăstire și la săraci, adresând tuturor cele mai de pe urmă cuvinte de obștească iertare și binecuvântare:

- Las, iert și binecuvântez din toată inima și din tot sufletul pe toți frații mei creștini și pe înșiși cei ce mă urăsc și pe cei ce m-au nedrep­tățit și pe cei ce au întins curse în calea mea și chiar pe cei ce mi-au făcut vreun rău văzut ori nevăzut, rugând pe milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acelora, ci cu îndurarea Sa să-i ierte pe toți, după cum i-am iertat și eu.

Iar pentru înmormântarea sa, marele ierarh Veniamin Costachi scrie în același testament:

- (...) înmormântarea să mi se facă (...) numai cu părinții din mănăstire, (...) simplu și fără zădarnice pompe și cheltuieli...”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)