Aşezământul românesc din Ierusalim - pagini de istorie
Aşezământul românesc din Ierusalim are rolul de Reprezentanţă a Patriarhiei Române la Sfintele Locuri, principala sa misiune fiind aceea de a reprezenta Biserica Ortodoxă Română la Mormântul Mântuitorului Iisus Hristos şi în celelalte locuri din Ţara Sfântă. Şi în acest mod, Patriarhia Română menţine legături frăţeşti cu Patriarhia Greacă a Ierusalimului şi cu alte Biserici şi comunităţi din Ţara Sfântă.
Istoria Aşezământului românesc din Ierusalim începe în anul 1912, când un comitet de români evlavioşi, în frunte cu profesorul Teodor Burada de la Universitatea din Iaşi, a cumpărat, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, un teren în Ierusalim, în suprafaţă de 2.294 coţi pătraţi, cu preţul de 20.646 lei, spre a se construi pe el un cămin şi o biserică pentru închinătorii români care vor călători la Locurile Sfinte. Întrucât străinii nu puteau să dobândească bunuri imobiliare în Imperiul Otoman, în cuprinderea căruia se afla atunci Palestina, decât cu încuviinţarea Înaltei Porţi, lucru anevoios şi complicat pentru românii care nu aveau nici măcar consulat la Ierusalim, comitetul s-a înţeles cu un arab creştin ortodox, recunoscut ca fiind o persoană corectă, pe nume Hanna Baramki, să facă actul de cumpărare pe numele său, urmând ca acesta să dăruiască ulterior terenul unui român sau, de va fi cu putinţă, chiar comitetului. Astfel, comitetul a plătit 20.000 lei, adunaţi în mare parte prin liste de subscripţie, iar 646 lei, până la completarea preţului de 20.646 lei, au fost împrumutaţi de la Hanna Baramki, care a mai dat încă 210 lei pentru întocmirea actelor de cumpărare, în total 856 lei. Arabul Hanna Baramki a semnat actul de cumpărare, urmând să i se restituite banii pe care acesta i-a împrumutat comitetului (cf. Arhiva Sfântului Sinod, Dosar 131/1912, f. 575)
Încurajat de dobândirea terenului, comitetul a trecut la strângerea de fonduri pentru construcţia bisericii. S-a instituit şi un comitet de iniţiativă particulară în acest scop, la 19 martie 1914, între aceştia aflându-se Regina Elisabeta, amândoi mitropoliţii ţării - de la Bucureşti şi Iaşi - şi alte persoane oficiale.
Războiul din 1914-1918, care a adus schimbări importante în Palestina şi în lume, a dus la blocarea demersurilor făcute pentru întemeierea unui Aşezământ românesc la Ierusalim. În acest răstimp, Regina Elisabeta şi unii membri ai comitetului au decedat, majoritatea fiind în vârstă, alţii s-au împrăştiat şi îndepărtat de dorinţa iniţială, iar terenul cumpărat la Ierusalim, rămas cu impozitele neplătite şi neîmprejmuit, aproape că s-a pierdut în masa proprietăţilor vecine.
Transcrierea titlului de proprietate asupra terenului pe numele Patriarhiei s-a finalizat prin eforturile episcopului-vicar Tit Simedrea şi ale consulului regal al României în Palestina, M. Gherasimo, domiciliat în Ierusalim. Cel din urmă a înlesnit cumpărarea terenului de la Hanna Baramki, care, ajuns în proprietatea episcopului-vicar Tit Simedrea, a fost apoi donat Sfintei Patriarhii a Bisericii Ortodoxe Române „în mod irevocabil“, în anul 1935. Deja din 1930, un an după ce episcopul Tit Simedrea Târgovişteanul a devenit proprietarul terenului, patriarhul Miron Cristea l-a trimis la Ierusalim pe ieromonahul Gherasim Luca, monah de la Mănăstirea Neamţ, pe atunci canonarh la Catedrala patriarhală din Bucureşti şi fost preot în comunităţi româneşti din America, care s-a obligat să strângă fonduri, pe cât va fi cu putinţă, pentru zidirea pe acest teren a unui cămin românesc cu paraclis.
La Ierusalim, ieromonahul Gherasim Luca a luat legătura cu cei câţiva români pe care i-a găsit acolo şi, împreună cu ei, a format un Comitet de iniţiativă pentru strângerea de fonduri în vederea ridicării unei biserici şi a unui cămin românesc. Comitetul, având preşedinte pe ieromonahul Gherasim Luca şi secretar pe studentul în teologie Atanasie Negoiţă, a tipărit o foaie de propagandă sau apel, în 30.000 de exemplare, şi 10.000 de liste de subscripţie, pentru a le trimite în ţară şi printre românii din America. Din 1931, Patriarhia Română a preluat iniţiativa de a construi un cămin cu biserică românească în Cetatea Sfântă şi centralizarea fondurilor colectate. Subscripţia publică, începută în 1931, a fost reînnoită anual până în 1936. La expirarea ultimului termen de colectare (15 aprilie 1937), se adunase suma de 2.371.982 lei. Aceasta a fost completată cu 2.361.057 lei transferaţi din alte fonduri ale Patriarhiei, pe lângă donaţia de 1.000.000 de lei din Fondul Religionar al Bucovinei, şi de numeroase alte donaţii particulare, în bani sau în obiecte.
În luna martie 1934, preotul Constantin Dron, efor al Bisericii Ortodoxe Române, şi Dumitru Ionescu-Berechet, arhitectul-şef al Patriarhiei, au făcut o călătorie la Ierusalim pentru documentare în problema bisericii şi a căminului românesc de acolo. În 1935, patriarhul Miron a comunicat consulului român din Palestina, Marcu Beza, că Serviciul de Arhitectură al Consiliului Central Bisericesc a optat pentru oferta inginerului Andoni Baramki pentru a realiza construcţia.
Slujba punerii pietrei de temelie a bisericii a avut loc la praznicul Adormirii Maicii Domnului, în ziua de 15 august 1935, şi a fost săvârşită de arhimandritul Iov, marele eclesiarh al Sfântului Mormânt, împreună cu diaconul Aristobulos, de la Patriarhia Ierusalimului, răspunsurile fiind date de un cor de călugăriţe române, în prezenţa lui Marcu Beza, consulul general al României, consulul general al Greciei Gogos şi a lui Adrian Botez, viceconsulul României. Comisia formată din pr. Constantin Dron, efor al Bisericii Ortodoxe Române, şi Dumitru Ionescu-Berechet, arhitectul-şef al Patriarhiei, venită în luna martie pentru recepţionarea lucrării, a constatat unele defecte. Dincolo de ele, biserica şi căminul de la Ierusalim reprezintă o lucrare de valoare a arhitecturii tradiţionale româneşti.
Aceste câteva date din istoria bisericii româneşti şi a Reprezentanţei Patriarhiei Române în Ierusalim s-au amintit odată cu pomenirea, după calendarul ierusalimitean, a Sfântului Mare Mucenic Ghe-orghe, purtătorul de biruinţă, ocrotitorul acestui sfânt lăcaş, care primeşte de zeci de ani vizitele şi rugăciunile românilor evlavioşi aflaţi în pelerinaj la Locurile Sfinte. (va urma)