Ateismul mai bântuie pe la uşile bisericilor?

Dacă unora dintre noi ne-ar părea nefiresc, ca o biserică, fie ea şi monument istoric, cum este Biserica „Sfântul Nicolae“ - Domnesc din Curtea de Argeş, să fie în patrimoniul Eparhiei Argeşului şi Muscelului, pe teritoriul căreia se află, trebuie să arătăm că, potrivit Legii, orice biserică, cimitir, capelă, casă parohială, monumente istorice bisericeşti, troiţe, cruci de piatră şi de lemn fac parte din inventarul patrimonial al Bisericii.

De aici pornind ajungem şi la Biserica „Sfântul Nicolae“ - Domnesc din Curtea de Argeş, care a fost ctitorită de Basarab I Întemeietorul, Nicolae Alexandru şi ceilalţi domnitori basarabi. Se ştie, pentru oricine are puţină cunoaştere în domeniu, că orice altar ctitorit nu se face pentru a fi doar lăcaş de vizitare, ca orice monument istoric şi de artă, ci şi de închinare, mai ales. Niciodată nu le-a trecut prin cap domnitorilor, boierilor şi altor ctitori de biserici ca altarele închinate Domnului să fie doar de simplă vizitare şi explicarea unor ghizi. Potrivit actelor ctitoriceşti şi pomelnicelor din adânc de veacuri, nu s-a găsit niciodată nici o menţiune că sfintele ctitorii bisericeşti au fost făcute pentru a fi declarate muzeu. În pomelnicele ctitoriceşti se regăsesc aşezaţi cronologic pentru sfântă pomenire, în amintirea celor care le-au ctitorit, aşa cum este şi Biserica „Sfântul Nicolae“ - Domnesc din Curtea de Argeş. Sigur că în, decursul veacurilor, monumentele istorice, în general, şi cele bisericeşti au avut nevoie de restaurări şi consolidări şi au mereu, cât vor ţine veacurile. Aşa s-a întâmplat şi cu Biserica Domnească despre care este vorba. Asupra trupului ei, din cauza timpului, a cutremurelor şi a altor războaie, s-au făcut reparaţii, consolidări şi restaurări de pictură, după cum se arată în documentele vremii. Ceea ce este de reamintit este faptul că această biserică, potrivit actelor din arhivă, care se pot vedea, a fost biserică parohială până în anul 1953, cu preot, inventar şi slujbe permanente potrivite orânduielilor ortodoxe. Când se făceau reparaţii pe timp îndelungat, uneori cu zeci de ani, cum bine se ştie, şi argeşenii au fost martori, biserica nu a mai putut fi folosită în scopurile religioase pentru care a fost ctitorită de sfinţii voievozi basarabi. La aceasta s-a adăugat şi perioada ateismului comunist, care se bucura mult atunci când înceta slujba la vreo biserică, sau era părăsită pentru restaurări interminabile, sau părăsită, pur şi simplu, intrând în inventarul statului în chip nedrept. Cunosc câteva monumente istorice bisericeşti din Curtea de Argeş care, până la venirea mea în zonă, zăceau în praf şi pustiire, cum bine se ştie: Biserica Drujeşti şi Bătuşari, pe care le-am orânduit spre restaurare şi slujbă. Pentru mine, ca slujitor pe aceste plaiuri, era o mare mâhnire să văd trei biserici în care nu se săvârşea Sfânta Liturghie. Ateismul bântuia pe la uşa bisericilor! Cred că toţi creştinii ortodocşi din Curtea de Argeş şi din eparhie au aceeaşi mâhnire văzând în pustiire de slujire sfintele altare ctitorite de strămoşii noştri! Noi luptăm împotriva crizei religioase, a crizei de rugăciune, meditaţie şi cumsecădenie din ograda noastră, dar şi pentru a avea creştinii spaţii potrivite pentru săvârşirea îndătinatelor rânduieli spirituale ortodoxe. Toate sfintele altare din nobila cetate a Argeşului, precum şi de pe întregul cuprins al Eparhiei Argeşului şi Muscelului trebuie să aibă candela aprinsă permanent pentru sfinţii ctitori care nu au ignorat credinţa în Dumnezeu. Ei ne veghează şi sunt bucuroşi că osârdia lor plină de evlavie este împărtăşită de urmaşii lor, care suntem noi şi cei de azi, şi cei care vor veni după noi în veacul veacurilor. Dacă cineva ar avea vreo mâhnire pentru că în Biserica „Sfântul Nicolae“ - Domnesc se fac îndătinatele rugăciuni pentru ctitorii basarabi, le punem la inimă o ipostază ca aceasta: Dacă m-aş duce la Casa de Cultură, din Curtea de Argeş, să-i spun directorului Mitrofan Cristian cam aşa: - Domnule director, de azi sunt eu aici stăpân. Te rog să-ţi iei tălpăşiţa. Ce mi-ar zice domnul Mitrofan, stupefiat de aşa vorbe trăsnite? El mi-ar zice: - Episcope, mai încolo e locul dumitale, de cult, biserica, altarele, aici poţi veni ca şi cetăţean, să te pui pe folclor, poezie şi tradiţii româneşti! Aşa da replică, dar şi minte limpede. Ştie omul ce spune. Fiecare cu casa lui: cel cu cultura în casa lui de cultură; cel cu muzeul în muzeul lui, cel cu altarul în altar! Astfel încăpem toţi, fără să ne încălcăm pragurile cu drept de stăpânire, pentru că nu-i nimic al nostru, personal, ci totul este pentru folosul obştesc. Oricare dintre noi ştie că o casă părăsită se dărâmă încet-încet, din cauza pustiirii, a nelocuirii, căci nu mai are duhul omului, ca să o susţină. Orice aşezământ cu uşile încuiate şi neaerisit prinde mucegai şi pustiirea se arată, cum vedem case şi instituţii care au uşile cu lacăt şi ferestrele bătute în cuie. Cu atât mai mult, o biserică în care nu se săvârşesc rugăciuni şi slujbe îndătinate îşi pierde duhul Domnului Dumnezeu; acea biserică devine o clădire ca oricare alta, din ziduri şi cu pictură. Or, ateii tocmai asta făceau: transformau bisericile în muzee, cluburi, piscine, săli de sport, depozit de materiale, staule de vite şi alte orătănii, cum am găsit şi eu unele dintre monumentele istorice pe plaiurile pe unde am lucrat, în această ţară. Cred că se vor lumina şi cei care sunt bântuiţi de alte gânduri şi ambiţii. Sper să ne vindecăm mai repede racilele trecutului şi să nu murim vătămaţi de ideologii care nu-şi au rostul şi nici locul pe la noi. Sfântul Nicolae, ocrotitorul altarului său domnesc din Curtea de Argeş, astăzi, ne dă semn că cei în cauză au făcut un lucru bun, care-i cinsteşte ca buni argeşeni creştini şi români, iubiţi de domnii basarabi, pentru că, în ctitoria lor, se vor face rugăciuni de pomenire şi cinstire, aşa cum ei au dorit!