Atitudini nerecunoscătoare și milostivirea Stăpânului
Din cuvintele Sfântului Evanghelist Matei aflăm că Mântuitorul i-a întărit pe ucenici când corabia era acoperită de valuri. Domnul Hristos dormea în momentul naufragiului, iar ucenicii, speriați și deznădăjduiți, L-au trezit, spunându-I: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim! (Matei 8, 25).
Sunt şi alte momente când corabia fusese acoperită de valuri, iar puterea eliberatoare a Domnului a liniștit apele și a adus pace celor aflați în pericol. Sfântul Apostol Pavel a fost martor al momentelor de instabilitate a mării, relatând în Epistolele sale: Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă (2 Corinteni 1, 8).
Mântuitorul, observând nădejdea îndoielnică a ucenicilor, i-a numit puțin credincioși, nu doar pe Toma după slăvita Sa înviere, ci pe toți care se aflau în corabie. Puțina lor credință îi făcea să se clatine, să se teamă în fața vânturilor potrivnice. Mântuitorul, fiind cu ei, i-a salvat. Așa se întâmplă întotdeauna când Domnul este chemat în viața noastră. Orice furtună, chiar dacă ar părea înfricoșătoare, puternică, se va liniști, întrucât Domnul este cu noi. Trăim zilnic în marea vieții, grijile precum valurile ne împresoară, iar scăparea, întărirea și izbăvirea vin doar de la Hristos, Cârmuitorul vieții noastre!
După ce a coborât pe uscat, a săvârșit o minune deosebită. Îndrăciții umblau în ținuturile Gadarei asemenea unor fugari, fără direcție și sens, spunându-I Domnului: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? (Matei 8, 29). Pentru că mulțimile Îl numeau pe Hristos om, au venit demonii ca să-L proclame Dumnezeu, numindu-L Fiul lui Dumnezeu. Cei care nu văzuseră marea înfuriată și iar potolită auzeau pe demoni strigând, ce strigase marea prin potolirea ei...
Demonii, spunând: ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 29), au mărturisit dușmănia față de Hristos pentru a nu fi bănuitoare rugămintea de mai târziu, de a le da voie să intre în turma de porci. Prezența lui Hristos îi făcea să sufere groaznice chinuri. Erau biciuiți în chip nevăzut, chinuiți și tulburați. Nici un om nu îndrăznea să se apropie, dar Hristos Se îndreaptă către dânșii. Ceilalți evangheliști au adăugat că L-au rugat și I-au cerut să nu-i arunce în adânc.
Boala demonizaților era cumplită, sfărâmau lanțurile și cătușele și rătăceau prin pustie (Luca 8, 29). Evanghelistul Marcu spune că strigau și se tăiau cu pietre (Marcu 5, 5). Ei săvârșeau multe fărădelegi, chinuiseră făptura lui Dumnezeu, oferind locuitorilor cetății mult disconfort, teamă și presiune. De aceea Hristos reprezenta pentru ei o permanentă amenințare.
Ei credeau că mai este ceva timp până la pedeapsă și de aceea L-au rugat stăruitor pe Domnul să nu-i trimită în foc mai înainte de vreme. Cei care nu sufereau pe ei cătușele vin cu cătușele pe ei, cei care cutreierau munții au ieșit la câmpie, cei care cutreierau până atunci diferite căi s-au oprit când au văzut că Domnul Se intersecta cu drumul lor.
Locuiau în morminte, pentru că doreau să sădească în sufletele oamenilor părerea că sufletele morților se fac demoni. Acest lucru însă era doar o înșelătorie de-a lor, întrucât Scriptura ne învaţă că sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu. Sufletele păcătoșilor, îndată după moarte, sunt duse de aici, cum vedem din Pilda bogatului nemilostiv, iar regele David, autorul Psalmilor, spune: Sufletul lui întru bunătăți se va sălășlui și seminția lui va moșteni pământul (Psalmul 24, 14). La fel cuvintele Domnului: noaptea aceasta se va cere de la tine sufletul tău (Luca 12, 20).
Hristos le-a îngăduit demonilor să intre în turma porcilor, nu pentru a da ascultare demonilor, ci în primul rând să-i învețe pe cei izbăviți din tirania cumplită cât de multă vătămare le aducea aceștia. Apoi, ca să cunoască toți că demonii nici în porci nu îndrăznesc să intre dacă Hristos nu ar îngădui. În al treilea rând, ca să se știe că demonii le-ar fi făcut oamenilor mai mult rău decât porcilor, dacă în marea lor nenorocire nu s-ar fi bucurat de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Se știe că demonii ne urăsc mai mult decât pe animale. Dacă demonii nu au cruțat porcii, ci într-o clipă i-au aruncat în mare, cu mult mai mult ar fi făcut cu acei oameni pe care i-ar fi avut în puterea lor dacă nu ar fi simțit lângă ei purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Nu este om care să nu se bucure de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Iar vouă și perii capului vă sunt numărați (Matei 10, 30). Domnul a îngăduit demonilor să intre în turma de porci pentru a vedea locuitorii ținutului puterea Lui. Unde era cunoscut numele Lui, Hristos nu căuta să Se arate, dar unde oamenii nu Îl cunoșteau încă, făcea să strălucească minunile și învățătura Sa.
Atitudinea oamenilor din ținutul Gadarei a fost de-a dreptul nepotrivită. Ar fi trebuit să I se închine, să se minuneze de puterea Lui, însă aceștia L-au trimis de la ei rugându-L să plece din hotarele lor.
Demonii se străduiesc să aducă supărări oamenilor și se bucură mereu de amăgirea lor. Așa a făcut diavolul și cu Iov, deși acolo Dumnezeu a îngăduit fără să facă pe plac diavolului, ci a dorit să-l arate mai virtuos pe slujitorul cel bineplăcut al Său. A întors asupra lui darurile celui rămas pe movila de gunoi, care considera gunoiul palat și rănile mărgăritar.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că oamenii care trăiesc asemenea porcilor ajung repede pe mâna demonilor. Cei care au comportamentul porcilor din Evanghelie nu numai că se îndrăcesc, dar se pot arunca uneori și în prăpastie, pierzându-se.
După ce Mântuitorul făcuse mult bine demonizaților, locuitorii ținuturilor Gadarei Îl alungă. Hristos nu Se împotrivește. Pleacă! I-a părăsit pe oamenii care s-au declarat nevrednici de învățătura Sa și i-a lăsat ca învățători pe cei sloboziți din ghearele demonilor, împreună cu cei care au păzit porcii, ca de la ei să afle amănunțit cele petrecute. A plecat, dar i-a lăsat cuprinși de mare frică. Paguba lor cea mare răspândea minunea săvârșită, iar cele întâmplate schimbase, măcar în parte, viața lor. Era începutul vieții veșnice, pe care cei doi foști demonizați au început să o predice, vorbind despre milostivirea fără margini a lui Dumnezeu, Care Se făcuse Om și venise în lume.
Sunt mulți care se aseamănă celor din Gadara. Iubitorul de argint nu este, oare, tot îndrăcit? Nici frica, nici amenințarea, nici îndemnul, nici sfatul, toate sunt sfărâmate și greu îl poți scăpa de acest chin, de aceea Mântuitorul a spus: Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona (Luca 16, 13).
Zgârciții ruinează case, fac să fie hulit numele lui Dumnezeu. Oare îndrăciţii se aseamănă îndrăznelii lui Iuda, care a săvârșit cea mai mare nelegiuire? Toți care merg pe urma lui sunt asemănați cu fiarele sălbatice, scăpate din cuști, tulbură cetățile și nimeni nu-i poate opri, spune dumnezeiescul Hrisostom. Sufletul iubitorului de arginți este mai zburdalnic decât demonii pe care i-a scos Domnul din cei doi îndrăciți. La fel sunt și alte felurite chinuiri ale demonilor, pentru desfrânați, hulitori, cei care nu primesc cuvântul lui Dumnezeu.
Evanghelistul ne spune că, după ce i-a vindecat și i-a lăsat mărturie a minunatei sale lucrări, a intrat în corabie și a venit în orașul Său. Numește, astfel, evanghelistul Capernaumul orașul Său. Betleemul era orașul în care S-a născut, Nazaretul unde a crescut, dar Capernaumul, orașul sau cetatea Sa, unde a locuit în timpul lucrării mântuitoare de vestire a Evangheliei.
Duminica aceasta Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Părinții Sinodului al 5-lea Ecumenic. La Constantinopol, în vremea împăratului Justinian, s-a arătat o deosebită predilecție pentru unitate. Erau, încă, multe idei nestoriene și monofizite, iar adepții lor nu aduceau decât tulburare în Imperiu și Biserică. Atunci, unii dintre apropiații dreptcredinciosului împărat Justinian au încercat din nou să aducă pacea, să-i împace pe monofiziți cu Biserica Ortodoxă. Sinodul al cincilea a început în ziua de 5 mai 553, la Constantinopol, președintele Sinodului a fost Eutihie, care i-a urmat Patriarhului Mina, mort în anul 552. Noul patriarh a dorit să realizeze o întrevedere a episcopilor, pentru a lămuri punctele amintite.
Istoria consemnează participarea a 165 de ierarhi, între ei Apolinarie de Alexandria, Domnus din Antiohia, reprezentanți ai Patriarhiei Ierusalimului.
Virgiliu, invitat special, nu a voit să participe, invocând o stare de boală. Sinodalii au lucrat în șase ședințe și au recunoscut autoritatea celorlalte hotărâri luate în cadrul primelor patru Sinoade Ecumenice și a propus condamnarea aspectelor aflate pe ordinea de zi.
În cadrul memoriului, numit Constitutum, Virgiliu a refuzat inițial să recunoască condamnarea celor care s-au abătut de la dreapta credință. În cele din urmă, documentul a fost retras. Pe lângă condamnarea celor trei capitole, au fost din nou anatematizați Arie, Apolinarie, Macedonie, Nestorie, Eutihie și Origen în 14 anatematisme, publicate prin punctele Edictului împăratului Justinian.