Atleţi ai credinţei Sfântului Ştefan cel Mare

În cartierul bucureştean Drumul Taberei se construieşte Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ din Protoieria Sector 6 Capitală. Este o parohie nouă, care nu construieşte doar locaş de închinăciune lui Dumnezeu, ci clădeşte caracterele tinerilor, prin educaţie fizică. Astăzi, în zi de hram, după Sfânta Liturghie, copiii sunt invitaţi să participe la competiţii sportive, ateliere de creaţie şi jocuri de cultură generală.

Parohia s-a înfiinţat în anul 2009, deşi terenul a fost acordat încă din 1993 pentru construirea unei biserici. În urma unor studii efectuate la acea vreme, s-a motivat că unele conducte subterane existente ar împiedica ridicarea locaşului. Între timp, terenul a fost închiriat de două societăţi comerciale care au amenajat, la bulevard, două restaurante. În 2009 s-a hotărât construirea bisericii, dovedindu-se că referatul din 1993 nu justifică nici un pericol întemeiat. „S-a înfiinţat parohia şi a fost amenajat un cort de foarte bună calitate, de 400 de metri pătraţi, în care s-au săvârşit sfintele slujbe până în 2013, când am luat hotărârea de a construi o biserică din lemn. Între timp, au fost deschise procese pentru evacuarea restaurantelor de pe terenul bisericii. Acţiunea în judecată a durat destul de mult, însă am avut câştig de cauză, urmând ca evacuarea să se facă destul de curând, sperăm ca la sfârşitul lunii iulie să avem terenul liber. Gândul nostru este să nu ne oprim la această biserică din lemn, ci să construim un locaş de închinăciune zidit. Locaţia noastră este chiar în inima Drumului Taberei, centrul cartierului, iar deschiderea de la bulevard ne obligă la o arhitectură frumoasă a bisericii“, ne explică părintele paroh Sergiu Ristea.

O biserică maramureşeană ridicată cu braţele

Construcţia noii biserici a urmat un drum sinuos, în special în materie de documentaţie, cadastru, intabulare, aprobări. Anul trecut, după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, preotul şi credincioşii au hotărât să demonteze cortul şi să construiască un paraclis. Între timp, se pregătea ridicarea bisericii. Povesteşte părintele paroh: „Paraclisul ne-a fost de mare folos pe timpul iernii. În preajma hramului de toamnă, către 1 octombrie - sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, am turnat temelia bisericii din lemn. A fost o toamnă grea, ploioasă. Am fost nevoiţi să săpăm la mare adâncime, pentru că terenul este umplutură şi a trebuit să excavăm 2 metri. în adâncime pe întreaga suprafaţă a bisericii, pentru a oferi o rezistenţă bună fundaţiei. După ce am turnat temelia, am comandat biserica din lemn la meşteri din Maramureş, echipa lui Gheorghe Puicar din Poienile Izei, oameni extraordinari şi cu o credinţă frumoasă. Când ne-au trimis lemnul pentru biserică, au venit două tiruri şi nu au putut intra până în curte. Le-au parcat în stradă, la bulevard. Şi am cărat aproape 60 de tone la umăr, într-o zi şi jumătate. Meşterii au ajuns la începutul Postului Crăciunului - jumătatea lunii noiembrie - şi au ridicat biserica până la acoperiş, urmând să continuăm după sărbătorile de iarnă. S-au întors undeva prin martie anul acesta, au bătut şindrila şi am ridicat turla cu macaraua“. Au urmat finisajele, care solicită cel mai mult timp şi sunt cele mai costisitoare: şlefuitul şi vopsitul bisericii, interioare, încălzire în pardoseală. În toată această lucrare, au considerat că, dacă fiecare alege pentru casa lui lucruri de bună calitate, cu atât mai mult, pentru casa lui Dumnezeu trebuie să foloseşti ceva şi mai bun, care să dăinuiască pentru totdeauna. Pardoseala este pavată cu marmură, o parte adusă din Egipt, de o culoare asemănătoare cu a lemnului, iar partea de contrast adusă din Grecia“.

Enoriaşii au fost alături de preot din prima zi

Enoriaşii au fost alături de preot încă din prima zi, mărturiseşte părintele Sergiu Ristea: „M-am bucurat de sprijinul unor oameni foarte săritori, mai ales cei din Consiliul parohial, oameni de foarte bună calitate, intelectuali care poate n-au pus niciodată mâna pe lopată sau pe roabă, dar au venit şi au muncit fizic şi participă, în continuare, la lucrări. Aproape în fiecare săptămână, sau cel mult la două duminici, ne întâlnim şi discutăm despre lucrările efectuate şi despre cele ce urmează. Am trăit fiecare moment cu intensitate şi am simţit o bucurie extraordinară pentru fiecare cui bătut, pentru fiecare lemn aşezat la locul lui“.

Trandafir Stan, epitropul bisericii, este de profesie inginer. În curtea locaşului de cult, este doar unul dintre muncitori. „Un preot, când este tânăr, are şansa în viaţă să ridice una sau mai multe biserici. Nouă, ca simpli enoriaşi, rar ni se iveşte ocazia să participăm la ridicarea unei biserici din temelie. Este o mare realizare şi credem că este o slavă pe care o aducem lui Dumnezeu, o mulţumire pentru tot ceea ce a făcut pentru noi“. Începutul a fost entuziasmant, însă, la scurt timp, au apărut greutăţile. „Rânduiala a fost de aşa natură încât fiecare şi-a găsit locul şi a făcut exact ceea ce ştie să facă. S-a format o echipă în care cineva a spus: «Eu ştiu să bat cuie». Şi a bătut cuie. Un altul: «Eu ştiu să tai lemne». Şi el a tăiat lemne. Alţii am spus: «Noi ştim să săpăm gropi». Şi am săpat gropi. Nu a avut importanţă faptul că veneam din medii în care aveam o pregătire, să zicem, superioară în diverse domenii. În acel moment, aşa puteam ajuta, prin muncă brută. Locul de sub biserică este un teren foarte greu. Sunt resturi de la blocurile din jur care s-au depus de-a lungul timpului, a plouat, s-a bătătorit şi foarte greu s-a săpat. Într-adevăr, groapa mare pentru fundaţia bisericii din lemn s-a făcut mecanizat, dar după aceea nu s-a mai putut intra cu utilaje şi a trebuit să lucrăm cu sapa, cu cazmaua, cu lopata, cu grebla, cu roaba“, ne-a declarat Trandafir Stan, epitropul cu un doctorat în managementul de proiect, un masterat în inginerie managerială şi două licenţe, una în electronică şi una în sisteme tehnologice!

Educaţie prin sport sub egida Bisericii

O mare bucurie trăiesc membrii parohiei atunci când văd că, odată cu locaşul de rugăciune, se ridică şi o comunitate de copii prezenţi în curtea bisericii. Totul a pornit de la integrarea în comunitate a unui enoriaş: Nea Fane - Ştefan Popescu, antrenor emerit, fost antrenor de lot naţional cu rezultate deosebite. Preotul paroh l-a solicitat pentru un transport de materiale de construcţii: „Într-o zi, am rugat un domn care avea o maşină mai spaţioasă să ne ajute să transportăm ceva materiale. Nea Fane, care ne-a ajutat foarte mult în construirea bisericii, este antrenor de rugby, venea de la antrenament şi avea portbagajul ocupat de fanioane, jaloane şi baloane ovale. Le-a scos şi le-a aşezat în curtea bisericii. Între timp, am asistat la o discuţie între doi copii. Erau colegi la o şcoală din apropiere, dar nu se cunoşteau! Am rămas uluit. Văzând sacul cu echipamente sportive în curtea bisericii, au început să se joace cu mingile. Au început să comunice. Şi am realizat că sportul este un mod prin care aceşti copii ar putea să se adune, să se apropie. Dăduserăm cortul jos din curtea bisericii, terenul era liber. Am convenit să chemăm copiii din parohie la un meci. La un moment dat, aveam 20 de copii prezenţi, de 13-14 ani. Văzând că le place, împreună cu nea Fane am hotărât să începem să-i pregătim. Dumnealui antrena o echipă din Ilfov şi a decis să-i ducă pe copii pe un teren adevărat“. Aşa s-a creat echipa clubului sportiv parohial „Sfântul Ştefan cel Mare“. La prima competiţie, rezultatul a fost descurajator, doar diplomă de participare. A doua competiţie a avut loc peste câteva săptămâni şi s-au întors cu locul II. Preotului paroh i s-a părut a fi o întâmplare, dar antrenorul l-a încredinţat că încep să joace chiar foarte bine. Următoarele competiţii au fost câştigate. Toate acestea au pornit din curtea bisericii, de la gândul de a-i apropia, de a se cunoaşte prin intermediul unui joc de echipă. Au pornit de la ideea de a fi aproape unii de alţii şi au ajuns la competiţii.

Rugby junior, fotbal, volei, centru de creaţie

Ultimul concurs la care au participat a fost turneul de rugby pe plajă „Oval 5 Beach Rugby Romania“, desfăşurat săptămâna trecută la Mamaia: „Au fost 22 de echipe. Echipa feminină a ieşit pe locul I, iar una dintre fete a fost desemnată cea mai bună jucătoare. Rugby-ul pare un sport mai dur, dar trebuie să menţionăm că rugby junior, pe care îl practicăm la clubul parohial, este diferit de sportul de seniori, mult mai amical. Sportul de echipă nu face altceva decât să dezvolte personalitatea copiilor. Prin comportamentul lor, se prezintă drept exemple. Faptul că sunt sub tutela bisericii este un model pentru ceilalţi sportivi. Conduita lor îi impune în colectiv, mai ales la competiţii, unde se observă o ordine desăvârşită. Fetele se prezintă cel mai bine, câştigă majoritatea concursurilor, băieţii se prezintă şi ei onorabil, iar copiii vin din urmă puternic. De la 10 copii, am ajuns la 20, iar în prezent avem un lot de 40 de sportivi“, arată părintele paroh Sergiu Ristea.

Tot în cadrul clubului sportiv funcţionează o secţie de fotbal, antrenată de Ionuţ Dragomir, fost fotbalist cu 181 de prezenţe în divizia naţională, o secţie de volei, antrenată de profesorul Dan Radulian, şi un centru de creaţie, unde sunt înscrişi 20 de copilaşi de grădiniţă, clasa 0, până în clasa a IV-a, sub coordonarea doamnei profesoare Mihaela Coman.

Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ este astăzi în zi de sărbătoare, întrucât se săvârşeşte prima Sfântă Liturghie în noua biserică din lemn. Locaşul a primit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un nou hram: „Sfântul Mucenic Ioan Valahul“. În partea a doua a zilei, clubul sportiv parohial organizează cupa „Sfântul Ştefan cel Mare“, o competiţie de rugby junior la care participă câte patru echipe pentru fete şi băieţi. Evenimentul are loc pe terenul de iarbă al Şcolii Generale Nr. 164, instituţie cu care parohia desfăşoară un frumos parteneriat. După-amiază, copiii sunt invitaţi la un atelier de pictură de icoane pe sticlă, urmat de jocuri organizate de cultură generală şi alte concursuri educative.