Atunci când se bărbierea bunicul

Era duminică. Orice zi ar fi fost în calendar. Și era primăvară. În orice anotimp ne-am fi aflat. Și dacă tot era primăvară, înfloreau pomii. Privind afară pe fereastra camerei în care dormeam, vedeam cireșul din mijlocul curții năpădit de flori albe. Și mai vedeam un cireș mai mic, tot așa de alb și el, uitându-se într-o oglindă rotundă, prinsă de una dintre crengile cireșului celălalt, mare. Era chipul bunicului în oglindă. El era cireșul ce făcea din toate zilele săptămânii duminică și din toate anotimpurile anului primăvară.

Începea încă din revărsatul zorilor să se bărbierească. Ca să se facă ziuă mai repede, dădea pe întuneric cu floarea cireșului de deasupra, albindu-l. Când nu-i ajungea clăbucul cu care se albea pe el, se folosea de aceeași floare. Cum de putea bunicul să țină un pămătuf atât de mare în mână, nu știu. Se mira de isprava lui însuși cerul, pe care-l vedeam în rotundul oglinzii, privindu-l în ochi pe bunicul, ce profita de ocazie, privindu-l și el în ochi. 

Ochii cerului nu puteau să fie decât ochii lui Dumnezeu. Poate că și mâna ce ținea cireșul în mână ca pe un pămătuf era tot a Lui. Dumnezeu îl bărbierea pe bunicul! Iar mie îmi venea să mor de drag când vedeam asta. Și voiam ca duminica ce abia începuse să nu se termine niciodată. Și să nu se termine nici primăvara.

De ce numai tu?, tăbărau corcodușii pe cireșul de care agăța bunicul oglinda. Întrebați-l pe el, nu pe mine, răspundea cireșul, arătând cu coada ochiului spre bunicul, care zicea, arătând, la rândul lui, spre Cel ce îl bărbierea, nu eu, El e singurul care vă poate răspunde.

Dumnezeu auzea tot și tăcea. Tăcerea Lui se făcea albă și umplea satul. Pomii știau că înflorirea lor avea legătură cu ea. Și se rușinau, începând să tacă și ei.

Bunicul se bărbierea mai departe. De dragul meu, ca să-l pot privi la nesfârșit. Și tot de dragul meu, nu se terminau niciodată primăverile și duminicile. Câteodată, se întâmpla să nu mă scol la timp. Noroc cu îngerul meu păzitor, care îmi bătea în geam, spunându-mi: Trezește-te și uită-te pe fereastră! A venit Dumnezeu să-ți bărbierească bunicul!