Avortul nu înseamnă libertate
Povestea cu care vreau să încep acest material e una tristă și adevărată. Din păcate, ea nu e singulară în zilele noastre în România. Dimpotrivă. Face parte din viața multor tinere de la noi. Este vorba despre istoria unui avort. O tânără avea un prieten și... Dar mai bine s-o lăsăm pe ea să-și depene amintirile pline de zbucium.
„Într-o zi, am făcut un test de sarcină. A ieșit pozitiv. Atunci când i-am spus prietenului meu că sunt însărcinată, mi-a zis să fac ce vreau și că nu este prea fericit… Timpul trecea, eu eram bine, copilul la fel.
Când am fost la medic pentru prima ecografie, puiuțul meu era format complet. Ținea o mânuță ridicată - parcă mă saluta. Era ceva unic, simțeam bucurie, grijă, emoții, împlinire, o minune! Am ajuns acasă, i-am explicat și prietenului meu sentimentele trăite, bucuria, emoția… Zâmbea și atât.
Într-o zi m-a mângâiat pe burtă și mi-a zis: «Trebuie să-l dai afară!» Am amuțit! Am simțit un gol în stomac și în suflet… mi-au dat lacrimile… Mă gândeam la acea mică ființă care nu avea nici o vină că era acolo. Eram șocată!
Timpul trecea, el mă presa, părinții lui la fel. Cei din jurul meu îmi spuneau că primul copil nu «se dă afară», dar presiunea psihică pe care mi-o creau cei din casă mă făcea să mă simt amenințată, singură și tristă.
M-am hotărât să fac avort crezând că va fi bine, că el se va schimba, că relația noastră va fi frumoasă ca la început. La scurt timp ne-am despărțit. Timp de un an am avut coșmaruri groaznice. În fiecare noapte visam o fetiță cu părul până la bărbiță, brunețică și cu ochii mari, căprui, cu tenul alb. O frumusețe… Mă întreba cu un glas tremurând și o privire inocentă: «De ce, mamă? De ce?»”
Nici prin legalizarea avortului prin Decretul 463/1957, nici prin restricționarea lui prin Decretul 770/1966, statul comunist nu a acționat urmărind binele femeii sau binele copilului, ci a pus în practică ideologia comunistă care este pro-avort, iar mai târziu a încercat să oprească creşterea natalităţii negative, care însemna scăderea forței de muncă. În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 de copii avortați și 278.362 de copii născuți vii. România a avut atunci cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei.
În 2008, la 18 ani după căderea comunismului în Europa de Est, la 4 ani de la intrarea în NATO și la un an după intrarea în Uniunea Europeană, în România, rata avorturilor raportate la nașteri era cea mai mare din Europa: 578 de avorturi la 1.000 de nașteri; media UE era de 228.
După 1958, când a fost legalizat, și până în prezent, incidența avortului a fost mai mare decât în țările occidentale, indiferent de regimul politic al României sau de regimul legal al avortului! Așa se face că România este a doua țară din lume în ceea ce privește mărimea raportului avorturi/populație existentă (116,5%), după Rusia, și că, în țara noastră, media națională este de trei avorturi în viața unei femei, pe când în țările occidentale este de cel mult un avort. În România, a cărei populație actuală este de circa 19.908.574 de locuitori, din 1958 până în 2014 au fost înregistrate doar în spitalele de stat din țară 22.638.755 avorturi chirurgicale contabilizate astfel: 7.521.100 avorturi în perioada de liberalizare 1958-1966 (9 ani); 7.298.402 avorturi în perioada de restricționare 1967-1989 (24 ani); 7.819.253 avorturi în perioada de liberalizare 1990-2014 (25 ani).
În prezent se fac circa 220 de avorturi chirurgicale pe zi doar în spitalele de stat.
Unde au fost soții sau partenerii responsabili, prietenii și prietenele, părinții și rudele care ar fi putut să le sprijine pe femeile în criză de sarcină? Unde eram noi - căci este vorba despre întregul popor?
Pentru a proteja viața copiilor nenăscuți, viețile părinților și viitorul societății, este necesară nu doar o atitudine pro-viață, ci și o practică pro-viață. A fi împotriva avortului fără a oferi întregul sprijin de care o femeie are nevoie pentru a naște copilul este fariseic și ineficient. Cui îi pasă de copil îi pasă și de mamă, face tot ce este nevoie pentru a o ajuta.
Exemple de bune practici se găsesc în Statele Unite, unde există circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, de aproape patru ori mai multe decât spitale și clinici care fac avorturi chirurgicale și medicamentoase (circa 730). Femeile care apelează la servicii de consiliere și sprijin beneficiază în mod gratuit de tot ce au nevoie pentru a depăși criza de sarcină. În anul 2015, mai mult de 300.000 de femei au fost sprijinite să aleagă viața copiilor lor!
Pe lângă sprijinul concret în criza de sarcină, este important ca femeile care au trecut prin criza de sarcină să împărtășească și altora experiența lor, pozitivă sau negativă. La inițiativa Asociației „Studenți pentru viață”, Asociația ProValori Media strânge mărturii despre criza de sarcină, care vor fi publicate în cărțile „101 femei fericite că au ales viața copiilor lor” și „101 avorturi regretate”. Oricine dorește poate contribui la întocmirea acestor volume. Mărturia dumneavoastră poate salva vieți și conștiințe!