Băncile şi-au stabilit noile criterii de creditare

Data: 23 Octombrie 2008

▲ În urma modificărilor aduse de bănci produselor cu ipotecă, categoria de clienţi salariaţi este cea mai puţin afectată de noua politică de creditare ▲ Regulamentul BNR stabileşte gradul de îndatorare acceptat de fiecare bancă în funcţie de categoria de client, tipul de credit şi riscul valutar asumat ▲

Persoanele care vor obţine un credit mai greu decât până în prezent şi cu mai multă documentaţie, după implementarea noilor norme ale Băncii Naţionale a României privind creditarea, sunt cele care au venituri din chirii, pensii, drepturi de autor, din contracte de management, de agent sau de administrare, potrivit unui comunicat al Credit Zone. În urma modificărilor aduse de bănci produselor cu ipotecă, categoria de clienţi salariaţi este cel mai puţin afectată de noua politică de creditare. După implementarea noilor norme BNR, persoanele care nu sunt salariate, nu au avans şi nici codebitor, nu vor avea acces la un credit ipotecar, conform sursei citate. ATE Bank nu mai acordă credite pe baza veniturilor din contracte de management, dividende, drepturi de autor şi comisioane din vânzări. BCR acceptă chiriile ca venit de bază, numai pe baza contractului de închiriere înregistrat la Administraţia Financiară cu cel puţin trei luni înainte de a se depune solicitarea de credit. OTP a anunţat noi criterii de acceptare a veniturilor, cu caracter temporar, însă fără a menţiona o dată limită. Noua politică a băncii ungare interzice total veniturile din străinătate, dividendele, comisioanele sau chiriile, precum şi veniturile din activităţi agricole. De asemenea, băncile sunt reticente în privinţa persoanelor care au contract de agent asigurări, sunt navigatori sau obţin dividende sau diurne. Bancpost impune încheierea unei poliţe de asigurare de viaţă suplimentară pentru ca persoanele cu astfel de venituri să se poată încadra la un credit ipotecar. Potrivit unui studiu Credit Zone, 80% dintre solicitanţii de credite sunt salariaţi. Fişa fiscală, elementul-cheie în acordarea creditelor Un număr mic de bănci au adus modificări referitoare la veniturile din salarii. Bancpost şi OTP Bank au restricţionat acordarea împrumuturilor pe baza veniturilor din străinătate sau a indemnizaţiei pentru creşterea copilului. De asemenea, la Bancpost, măririle salariale mai recente de şase luni trebuie justificate cu documente doveditoare. GE Money nu acceptă creşterile salariale de peste 20% decât în cazul în care sunt vechi de cel puţin trei luni. Fişa fiscală aferentă anului precedent şi cerută de Banca Naţională pentru justificarea salariilor a devenit document obligatoriu pentru completarea dosarului de credit. Comunicatele oficiale primite din partea băncilor de Credit Zone relevă modificări în caracteristicile creditelor - creşterea costurilor cu 1-2%, renunţarea la ofertele promoţionale şi la perioada de graţie. Creditele ipotecare şi cele de nevoi personale cu ipotecă vor avea parte de schimbări majore şi în privinţa profilului solicitantului. Nu mai sunt acceptate toate tipurile de venit şi salariaţii trebuie să dovedească vechimea venitului. Grad de îndatorare în funcţie de categoriile de clienţi Regulamentul BNR stabileşte gradul de îndatorare acceptat de fiecare bancă în funcţie de categoria de client, tipul de credit şi riscul valutar asumat. Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a angajamentelor totale de plată ale solicitantului de credit, din care se deduc cheltuielile de subzistenţă. Reducerea la 50% a gradului de îndatorare acceptat micşorează suma maximă la care se încadrează o persoană eligibilă pentru un credit cu până la 30%. Pentru a obţine un credit în suma mai mare este nevoie de venitul suplimentar al unui codebitor. Codebitorul este reprezentat de un membru al familiei sau de o terţă persoană, care se obligă solidar la rambursarea creditului şi care semnează contractul de credit alături de împrumutat. De menţionat că nu este obligatoriu ca persoana coplătitoare să deţină aceeaşi adresă de domiciliu ca şi împrumutatul. Numărul maxim de codebitori admişi la stabilirea venitului lunar este de patru. În funcţie de politica internă de creditare admisă, fiecare bancă a condiţionat acceptarea unui coplătitor. La BCR, împrumutatul şi coplătitorii trebuie să nu împlinească vârsta de 70 ani înainte de ultima scadenţă a creditului. Banca Românească solicită unui codebitor venituri nete lunare de minimum 350 de lei şi minimum şase luni vechime neîntreruptă la ultimul loc de muncă.