Bateriile mici, pericol pentru copii
Medicul pediatru Mihai Craiu avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă bateriile alcaline mici, în formă de nasture, care pot fi înghițite cu ușurință de către copii. Dimensiunea mică nu le face „nevinovate”, prin urmare să nu credem că nu se poate întâmpla nimic grav dacă un copil înghite o baterie atât de mică. În cazul în care micuții nu primesc ajutor de urgență, se poate ajunge chiar la deces. Cele cu diametrul mai mare de 12 mm pot rămâne blocate în gât sau în esofag, unde se lipesc de mucoasa acestuia, producând extrem de repede o arsură chimică, prin efect alcalin. Arsura poate să apară în cel mult două ore! Nu doar acizii sau lichidele fierbinți produc arsuri, ci şi substanțele alcaline.
Corpii străini rămași în esofag produc o senzație de disconfort, ca o durere în capul pieptului, o creștere semnificativă a cantității de salivă și nevoia de a înghiți frecvent, ceea ce se cheamă sindrom esofagian, scrie medicul pediatru într-o postare pe pagina de Facebook a Spitalului Virtual pentru Copii. „Cu siguranță știți cum este sindromul esofagian dacă vă amintiți cum a fost când ați mâncat în trecut pâine caldă, insuficient coaptă sau un covrig moale, insuficient prăjit. V-a rămas undeva pe drum, până în stomac, și ați înghițit în sec de multe ori... Cam așa e şi cu aceste baterii. Numai că ele pot să ardă sever peretele esofagian producând o fistulă (o gaură în peretele esofagului) către mediastin, pleură sau vasele mari. Cu efecte foarte grave...”
Într-o situație ca aceasta, dr. Mihai Craiu le recomandă părinților să-i dea copilului câte o linguriță de miere la fiecare 5 minute, până ajung la spital, pentru a facilita alunecarea bateriei către stomac. Odată ajunsă în stomac, riscul scade mult, deoarece alcalinitatea polului negativ al bateriei va fi compensată de aciditatea gastrică. Apoi aceasta se va elimina, de obicei, singură, dacă are un diametru mai mic de 20 mm. De asemenea, părinții nu trebuie să-i forțeze pe copii să verse.
„Timpul este vital atunci când bateria este blocată în esofag sau în gât. Dacă pacientul respiră dificil sau are o respirație șuierătoare, înseamnă că bateria blochează căile respiratorii şi trebuie să sunați imediat la 112!”, atenţionează medicul pediatru. (I. M.)