Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Medicament experimental pentru regenerarea dinților
Cercetătorii japonezi spun că ar fi găsit o soluţie pentru persoanele care au dinți lipsă. Ei sunt în curs de testare a unui medicament care ar putea să permită incisivilor și molarilor să crească din nou, notează agenția France Presse, citată de Agerpres. Medicamentul creat de cercetătorii niponi are avantajul, față de soluțiile protetice clasice, că este neinvaziv. Acesta are capacitatea de a neutraliza o proteină din organism, care împiedică creșterea celui de-al treilea rând de dinți. (I. N.)



.jpg)