Batista bunicii

Le vedeai la magazinul din vale cum desfac cu noduri în gât nodul de la batistă și cumpără dulciuri pentru nepoți. Așa își țineau ele banii.

Bunica nu-mi lua niciodată nimic, deși batista ei, cât cerul de mare, era plină de noduri.

Într-o duminică, a trecut un vânzător de înghețată prin sat. I-am cerut bunicii un bănuț, dar ea a zis că n-are de unde să-mi dea. Stăteam în mijlocul drumului și plângeam.

Crezi că dacă aș avea, nu ți-aș da, a încercat să mă liniștească bunica.

Scoate batista, i-am strigat printre hohote de plâns, și desfă-i nodurile, ca să vadă toată lumea cât ești de zgârcită!

Chiar asta o să fac, mi-a răspuns dumneaei, și-a scos batista din sân, deznodându-i unul dintre colțuri.

În loc de bani, am văzut căzând, în sus, nu jos, în țărână, cum mă așteptam, o grămăjoară de nori ce a acoperit în scurtă vreme întregul cer. Dintr-un alt colț al batistei au ieșit la iveală câteva fulgere.

Stai că n-am terminat, am auzit-o pe bunica spunând, și-a deznodat din batistă o ploaie iute de vară, care ne-a făcut leoarcă pe toți.

Mai rămăsese un nod nedesfăcut. Imediat ce s-a oprit ploaia, a țâșnit din el pe cer curcubeul. Stătea chiar deasupra curții noastre. La noapte, mi-am spus în gând, o să-l iau cu mine în casă.

Bunica mi-a auzit însă gândul și mi-a spus:

E pentru toți copiii din sat, nu doar pentru tine!

Păi ce, ei mi-au dat mie din înghețata lor? am vrut să-i zic, însă chiar în clipa aceea am zărit plutind pe deasupra satului căruța vânzătorului de înghețată și pe el aruncând de sus cornete pline pentru mine.

Îmi venea, leorpăind frigul dulce din cornete, să mor de drag.

Dar și de rușine, în același timp, gândindu-mă la vorbele pe care i le spusesem bunicii.

Spre seară, am găsit-o pe pragul casei, înnodând la loc cele patru colțuri ale batistei.

Ce pui acolo, bunico?, am întrebat-o.

Lacrimile tale de mai devreme, mi-a răspuns ea, dar și câteva din lacrimile mele!