Bătrânețea și exemplul pilduitor din Parohia Valea Dulce

„Înțelepciunea este la om adevărata cărun­tețe, și vârsta bătrâneților înseamnă o viață neîntinată”, se spune în Cartea înțelepciunii lui Solomon. Din nefericire, în societatea noastră, peste un milion și jumătate de vârst­nici suferă de singurătate. O realitate dezolantă, gravă, cu consecințe nefaste asupra vieții bătrânilor, care încep să se simtă abandonați și fără sens. De aceea, Biserica a făcut din această problemă o prioritate pastorală, pe care încercăm să o exemplificăm acum și prin slujirea pilduitoare a părintelui Viorel Marinescu, parohul de la Valea Dulce, Protopopiatul Vălenii de Munte.

Senectutea nu este doar o etapă oarecare din viața pământească a omului, ci una dăruită de Dumnezeu. Un timp în care vorbim de adunarea roadelor vieții, răgazul menit cugetării și meditării asupra celor trăite. Bătrânețea nu este o perioadă în care doar cei în vârstă se cade să cugete cu luare- aminte asupra sufletului, ci și cei din jurul lor. Spunea cineva că vârsta este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru ca să ajungem la înțelepciune. În această intersecție a existenței omului ajuns la senectute este prezentă cu lucrarea sa Biserica, prin slujitorii săi, care sunt chemați ca prin misiunea și exemplul lor să aline, să vindece, să-l determine pe omul bătrân să nădăjduiască, să primească senin și liniștit, fără teamă, viața de acum și trecerea către cea veșnică.

Respectul față de bătrâni

Părintele Viorel Marinescu este de 31 de ani parohul enoriei Valea Dulce, din comuna Podenii Noi, județul Prahova, Protopopiatul Vălenii de Munte, Arhiepiscopia Bucureștilor. Comunitatea are în jur de 300 de familii, cu persoanele văduve cu tot, dintre care 50 la sută sunt în vârstă. Foarte mulți tineri au plecat în străinătate, și toată activitatea bisericii se bazează pe bătrâni. Părintele Marinescu s-a așezat cu lucrarea în continuitatea slujirii unei pleiade de preoți destoinici, care au marcat comunitatea şi i-au învățat foarte multe lucruri pe credincioși: grija față de Biserică, dragostea de Dumnezeu, de preot, nevoia de a fi prezenți la sfintele slujbe, respectul și cinstirea celor în vârstă, care au permanent nevoie de mângâiere, de un cuvânt de încurajare. Prin maturitatea lor duhovnicească, seniorii contribuie la rândul lor semnificativ la păstrarea tradițiilor, a valorilor culturale locale, la armonia societății și familiei.

Prin slujirea și exemplul părintelui Marinescu, Biserica însăși ajută persoanele vârst­nice să depășească lipsa de încredere, tristețea și izolarea, problemele de ordin financiar, care pe unele dintre ele le împiedică să rămână active și să participe cu speranță la viața comunitară. Aceste valori au fost și sunt prezențe constante în viața părintelui, care provine dintr-o familie cu 10 copii, dintre care doi au urmat drumul preoției (arhim. Visarion Marinescu a fost timp de 15 ani stareț la Mănăstirea Plumbuita, în prezent este duhovnic la Mănăstirea Dealu), și o soră, Pantelimona, călugăriță de 47 de ani la Mănăstirea Râmeț din județul Alba. „Am venit în 1993 în această comunitate, care se numește Valea Dulce, deși toată apa de aici este sărată! În zona noastră încă mai funcționează vechile varnițe, în care locuitorii ard piatra de var. La început, satul era așezat ceva mai sus de locul pe care se află acum, pe «Izvor», cum se spune aici. Pe la anul 1700, așezarea a fost lovită de ciumă și aproape toți locuitorii de acolo au murit. Cei care au scăpat au întemeiat actualul sat. La vremea aceea ei aveau o biserică micuță, care în timp s-a degradat. În perioada comunistă, pe la 1970, credincioșii au început să dărâme câte un perete din vechiul lăcaş de rugăciune și concomitent să ridice biserica nouă, în care slujim și acum, să o picteze, și să mențină comunitatea unită în jurul ei. Astăzi, avem în parohie 40 de persoane netransportabile, la care merg lunar să-i spovedesc și să-i împăr­tășesc, și niciodată nu mă duc cu mâna goală. De Paști, de Crăciun, de hramul bisericii, întotdeauna oferim enoriașilor alimente neperisabile. De hramul bisericii, «Sfânta Cuvioasă Parascheva», ducem la casele bătrânilor și ale celor nevoiași hrana gătită în bucătăria noastră. Ca mulțumire lui Dumnezeu, în zile de sărbătoare, duminicile și cu alte prilejuri servim prânzul împreună cu enoriașii care vin la biserică în sala de mese, pe care am ridicat-o în anul 2020, în numai trei luni, unde pot fi servite 80 de persoane. Am dotat-o cu tot ce trebuie pentru prepararea hranei. Tot aici se organizează și parastase, oamenii fiind foarte mul­țumiți”, ne mărturisește părintele.

Exemplul preotului

Numărul mare de vârstnici și de oameni săraci, nevoiași l-a determinat pe părintele Viorel Marinescu să analizeze cu realism starea parohiei și să înțeleagă că bătrânii așteaptă de la el mângâiere, empatie, nu numai prestarea unor servicii religioase.

Prin grija pe care o manifestă față de seniori, comunitatea creștină de la Valea Dulce își păstrează autenticitatea, unitatea prin credință, prin filantropie și spiritualitatea liturgic-sacramentală. „Bătrânețea nu este ușoară, mai ales când ești singur. Asta este marea problemă a celor în vârstă din acest sat. Mulți dintre ei, din această cauză, au sănătatea fizică și mintală afectată, și se mută la Domnul cu dorul copiilor. În bucata asta de existență sensibilă a lor intervin Biserica și preotul. De aceea sunt prezent permanent lângă ei. Împreună cu preoteasa, mergem la casele lor, stăm de vorbă cu bătrânii singuri și-i ajutăm cu ce au nevoie. În fiecare duminică, invităm la masă la noi acasă patru-cinci-șase persoane nevoiașe sau în vârstă din comunitate. Facem treaba asta ca mulțu­mire adusă lui Dumnezeu pentru darul pe care l-a dat familiei noastre. Noi avem cinci copii. Băiatul este doctor în teologie și preot la Parohia Albești Muru, fata cea mare este căsătorită cu un inginer profesor, inspector eparhial pe zona de construcții, preot la Dragomirești Deal, și au șase copii. O altă fată este profesoară de franceză la Ploiești, căsătorită tot cu un teolog, o alta a terminat ASE, și cea mai mică este studentă la Arhitectură. Exemplul nostru este urmat și de alți enoriași. Avem în parohie o credincioasă care îngrijește zilnic șase bătrâni, pe care îi spală, le face curățenie, le dă medicamentele și le gătește mâncare proaspătă. O altă femeie, de 87 de ani, Constanța Boșcu, aleargă prin tot satul și ajută pe toată lumea. Împreună cu băiatul și nora sa au întotdeauna pe cineva nevoiaș la masă. Biserica este insti­tuția care din punct de vedere sufletesc este cea mai apropiată de vârstnici. Eu simt în primul rând o mare mulțumire sufletească atunci când pot să ajut un bătrân. Și de fiecare dată mă gândesc la părinții mei, care au dus-o foarte greu. Tata muncea, iar mama avea grijă de noi. Ea ne-a spus întotdeauna să învățăm, să învățăm. Și asta am făcut. În acest an, când îi comemorăm și pe imnografii și cântăreții bisericești, noi ne vom aminti de Ioan Alexe, care a fost cântărețul nostru timp de 60 de ani. Și lucrul acesta ne bucură foarte mult și ne umple de nădejde că și în acest mod vom spori în cunoașterea lui Dumnezeu”, ne mărturisește părintele Marinescu.

Ruda satului

Împreună cu preotul am vizitat două familii din parohie, foarte apropiate de Biserică și de lucrarea pastorală a părintelui.

Am fost mai întâi la familia Constantin, de 73 de ani, fost frezor, și Georgeta Popescu, 67 de ani, fostă îngrijitoare la școală și țesătoare, care au o gospodărie frumoasă și care, urmând exemplul părintelui, îi sprijină pe cei în vârstă și nevoiași din comunitate. „Avem o legătură foarte strânsă cu biserica din sat și cu părintele nostru. Pentru noi Dumnezeu reprezintă viața. Pot spune că eu am intrat în viață la biserică! Atunci când a venit în sat, noi l-am găzduit pe părintele. Acum eu sunt cântăreț la strană. Am învățat singur să cânt și tot tipicul slujbelor. Părintele ajută pe toată lumea. Pe bătrânii neputincioși, pe cei bolnavi, face milostenie. E alături de oameni și la bucurie, și la necaz. Prezența sa printre noi este ca o alinare, ca o nădejde. Eu nici nu mă gândesc că sunt bătrân! Și dacă voi îmbătrâni, măcar să o fac frumos! Asta este legea firii”, ne spune nea Constantin.

La rândul său, mătușa Georgeta ne mărtu­risește: „M-am apropiat de părintele ca de tatăl meu, care nu se mai află printre noi de multă vreme. Mama, în 2008, când avea 78 de ani, a făcut un accident vascular și a fost paralizată. A trăit până la 82 de ani, și am îngrijit-o cu rândul, eu și soțul meu. De când ne-am cunoscut, părintele ne-a fost mereu aproape, iar noi îi ajutăm cu tot ceea ce putem pe cei nevoiași”.

Părintele paroh Marinescu este o prezență tonică, omniprezentă și referențială în comunitate, o rudă apropiată a multor familii, căci are nu mai puțin de 32 de fini! Îi vizitează pe toți enoriașii, face pelerinaje cu persoanele în vârstă și cu cele tinere prin țară și participă la multe evenimente familiale.

Am mers apoi la Nicolae și Georgeta Drăghici, care ne-au mărturisit relația foarte bună pe care o au cu Biserica și cu preotul slujitor. „Ne înțelegem foarte bine cu părintele. Ne vizitează foarte des, ne spovedește și ne împăr­tășește de fiecare dată. Noi nu suntem foarte în vârstă și nici singuri. Dar alți consăteni suferă de singurătate, care este o mare problemă. Prezența părintelui în parohie, sfaturile, ajutorul spiritual și material pe care îl acordă celor bătrâni sunt foarte importante”, ne-au spus aceştia.

Atât timp cât bunicii sunt marii uitați ai acestor vremuri, se estompează și memoria familiei, și cea a unei țări, dar și cea a credinței, pentru că bătrânii sunt cei care ni le dăruiesc. Iată de ce Biserica trage un semnal de alarmă cu privire la pierderea uriașă pe care o putem suporta prin neglijarea celor în vârstă. Prezența vie și activă a părintelui paroh Viorel Marinescu în mijlocul enoriașilor, grija specială pe care o acordă celor în vârstă, dragostea și prețuirea pe care le manifestă față de fiecare dintre ei generează nădejde, caldă mulțumire, dar și o mărturie veșnică în fața Dreptului Judecător despre împlinirea îndatoririlor pastorale ale preotului în acest atât de delicat și sensibil segment al existenței noastre pământene.