Benedict Ghiuş şi veşmântul de aur al smereniei

Părintele Benedict Ghiuş s-a născut la 21 octombrie 1904 în localitatea Domneşti, jud. Vrancea, din părinţii Constantin şi Elena, primind la botez numele de Vasile. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, cursul secundar la Liceul "Codreanu" din Bârlad, continuându-şi apoi studiile la Seminarul din Galaţi. După încheierea studiilor teologice la facultăţile de teologie din Chişinău şi Bucureşti, Benedict Ghiuş a fost propus pentru o bursă la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg, pe care a urmat-o, obţinând titlul de doctor în teologie şi devenind unul dintre cei mai bine pregătiţi slujitori ai Bisericii din România acelor vremuri. Răspunzând unei chemări tainice, în anul 1934 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani), jud. Tighina - Basarabia, primind numele monahal de Benedict, iar în data de 1 octombrie 1934 a fost hirotonit ierodiacon de mitropolitul Gurie al Basarabiei, slujind la Catedrala mitropolitană din Chişinău. În anul 1935, a susţinut în limba română, la Chişinău, teza cu tema: "Argumentul Ontologic de la Descartes", urmând apoi şi cursurile în Germania la Academia Monahală din Mănăstirea Benedictină "Maria Laach", unde a stat şase luni. După întoarcerea în ţară, la 1 iunie 1936 a fost hirotonit ieromonah şi hirotesit duhovnic de către mitropolitul Basarabiei, Gurie Grosu, în Catedrala mitropolitană din Chişinău. Valoarea intelectuală şi cea morală a acestuia au făcut să fie numit preot slujitor, duhovnic şi predicator la Catedrala patriarhală din Bucureşti, numit în această calitate de către patriarhul Nicodim Munteanu. Începând cu 1 martie 1950 îl întâlnim printre profesorii Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamţ, până la 26 septembrie 1954, când a fost încadrat în postul de preot slujitor la Schitul Darvari din Bucureşti, fiind apoi transferat din lipsă de locuinţă la Catedrala patriarhală.

"Arhimandritul Benedict Ghiuş a ţesut în fire de aur, într-o îndelungată viaţă de om, un veşmânt al smereniei călugăreşti, l-a purtat mereu şi-l lasă ca model şi testament monahilor din toate locurile care-l caută pe Domnul Vieţii veşnice."

Pe lângă misiunea de slujire la Catedrala patriarhală, a împlinit şi unele funcţii administrative: preşedinte al Comisiei de supraveghere şi îndrumare a candidaţilor la preoţie, profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti şi egumen pentru personalul monahal din serviciile Arhiepiscopiei Bucureştilor, organizând o serie de întruniri în incinta Mănăstirii Antim din Bucureşti. În cadrul întâlnirilor ţinute, a discutat, pe lângă probleme cu caracter duhovnicesc, şi o serie de probleme politice, făcând comentarii juste la adresa regimului comunist din ţară. Astfel, în 14 iunie 1958 a fost arestat, judecat şi condamnat de Tribunalul Militar din Bucureşti la detenţie pe viaţă. După recurs, condamnarea s-a redus la 18 ani de muncă silnică, din care a executat şase ani la Jilava, apoi la Aiud şi la Salcia, în Balta Brăilei. A fost eliberat pe 25 iunie 1964, fiind graţiat prin Decretul nr. 340/1954 alături de mulţi alţi deţinuţi politici. În 1974 s-a retras la Mănăstirea Cernica, unde a trecut la cele veşnice în 12 iunie 1990, în chilia sa din casa aflată pe malul lacului, lângă fosta reşedinţă a mitropolitului Tit Simedrea.

La slujba de înmormântare, care a avut loc în Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae", au participat episcopii Gherasim al Râmnicului şi Argeşului şi Roman Ialomiţeanul, Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi, monahi şi câţiva credincioşi apropiaţi. S-au ţinut cuvântări care au omagiat omul şi slujitorul deosebit înzestrat cu mulţi talanţi de către Părintele Ceresc.

Când arhimandritul Benedict Ghiuş se strămutase în veşnicele lăcaşuri, la mijlocul lui iunie 1990, în Bucureşti era mare agitaţie. Străzile erau aproape pustii… Se dezlănţuise furia… Împreună cu Preasfinţitul Varlaam Merticariu Ploieşteanul, pe atunci încă discipol la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, am ajuns la Cernica pe rute ocolitoare. Când a fost dus către mormânt, din Biserica "Sfântul Nicolae" aflată în Ostrovul Învierii, străluciri minunate i-au umbrit chipul. Am fost sigur că razele soarelui căzute, nu întâmplător pe chipul hieratic al celui adormit, erau nimbul de lumină specific prietenilor Domnului. Arhimandritul Benedict Ghiuş a ţesut în fire de aur, într-o îndelungată viaţă de om, un veşmânt al smereniei călugăreşti, l-a purtat mereu şi-l lasă ca model şi testament monahilor din toate locurile care-l caută pe Domnul Vieţii veşnice.