Beneficiile afinelor pentru creier
O porție de afine pe zi menține mintea sănătoasă, este concluzia cercetătorilor de la Universitatea din Cincinatti (SUA). Potrivit studiului prezentat în publicația specializată Nutrients, consumul zilnic de afine la vârsta mijlocie reduce substanțial riscul unui declin cognitiv la vârste mai înaintate. În cazul persoanelor care au participat la studiu, care timp de 12 săptămâni au luat suplimente pe bază de afine, au fost observate o serie de îmbunătățiri ale stării psihice și capacității cognitive. (I. M.)