Bicentenarul comunităţii catolice din Suceava

Celui care ajunge în centrul oraşului Suceava (strada Ştefan cel Mare, vizavi de Palatul Administrativ) atenţia îi este atrasă imediat de o biserică mare, cu un singur turn. Biserica aparţine comunităţii catolice şi are hramul "Sfântul Ioan Nepomuk". Duminica trecută (11 decembrie), comunitatea parohială a marcat bicentenarul înfiinţării parohiei.

Istoria prezenţei catolicilor în oraş este extrem de interesantă. În anul 1599 sunt semnalaţi 153 de credincioşi catolici şi aproape 2.000 de soldaţi la curtea domnească. Aceştia aveau două biserici "din zid"; una în oraş, cu hramul "Sfânta Treime", cealaltă, la curtea domnească, cu hramul "Corpus Domini". În decursul anilor, numărul catolicilor a scăzut tot mai mult. Arhiepiscopul Marco Bandini a vizitat comunităţile din Moldova între 19 octombrie 1646 şi 20 ianuarie 1647. În urma vizitei a redactat aşa-numitul "Codex Bandini" în care descrie toate locurile pe unde a trecut. La Suceava a ajuns la 10 decembrie 1646. În târg bântuia ciuma. El găseşte aici 25 de credincioşi, "cu copii cu tot", deşi află că "odinioară erau în număr de peste 8.000". De asemenea, notează că în oraş sunt peste 20.000 de credincioşi ortodocşi, care au 17 biserici, şi 3.000 de armeni, cu trei biserici. "Există încă două biserici catolice de piatră, subliniază raportul; odinioară erau mai multe; pe una, părăsită, aflată în grădina principelui, acesta a vrut s-o dărâme, dacă mitropolitul său nu l-ar fi sfătuit să se oprească, ca nu cumva, după exemplul lui, regele polon să facă acelaşi lucru, în regatul său, cu bisericile ortodoxe". Cealaltă biserică, spre nord de curtea domnească, fusese renovată în 1638 şi avea trei altare. Avea o casă parohială şi un cimitir înconjurat cu bârne. Alte rapoarte menţionează că în anul 1661 erau 30 de credincioşi, iar în 1682 mai era doar un singur catolic. După anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic (1775) au sosit în oraş funcţionari şi muncitori catolici din Boemia, Moravia şi Slovacia, fiind păstoriţi la început de capelani militari. Catolicii nu aveau biserică. În oraş, existau opt biserici ortodoxe şi trei armeneşti. Începând cu anul 1780, credincioşii ortodocşi au dat posibilitatea catolicilor de a se închina în Biserica "Învierea Domnului". Parohia a fost înfiinţată la 11 noiembrie 1811. Actul de înfiinţare al parohiei este un decret emis de Curtea de la Viena. Actuala biserică a fost construită între anii 1820 şi 1822, sub coordonarea primului paroh, pr. Franz Stieber. A fost sfinţită în anul 1836, fiind închinată Sfântului Ioan Nepomuk (c. 1345-1393), un sfânt din Boemia care a fost aruncat în râu din ordinul regelui Wenceslau pentru că a refuzat să divulge păcatele reginei care se spovedise la el. Biserica este în stil baroc, cu influenţe clasiciste, cu trei nave. Un altar era rezervat armenilor catolici. În anul 1841 sau 1846, în turnul bisericii s-a instalat un orologiu. În partea dreaptă şi în cea stângă a intrării se află două statui: Sfântul Ioan Nepomuk, realizată de un artist din Cernăuţi, şi Caietan, donată de Kajetan Theodorowicz în 1861. Biserica a trecut prin mai multe renovări. La 17 mai 2009, în piaţeta din faţa bisericii s-a sfinţit statuia papei Ioan Paul al II-lea. Majoritatea catolicilor de etnie germană au plecat în 1940 din Suceava, rămânând doar 200 de familii. Astăzi, sunt peste 1.600 de catolici: germani, polonezi şi români. În cei 200 de ani au slujit zece parohi. La Liturghia la care s-au amintit cei 200 de ani au participat şi credincioşi din localităţile care aparţin sau au aparţinut de Suceava, precum Iţcani şi Mihoveni şi Moara. La finalul celebrării s-a cântat, potrivit tradiţiei bucovinene, în trei limbi (germană, polonă şi română), iar corul tineretului a susţinut un concert de colinde. Tot cu această ocazie s-a lansat şi site-ul parohiei: www.prcsv.ro. "La Sfânta Liturghie de comemorare, a declarat pr. Iosif Păuleţ, parohul comunităţii, preoţii şi credincioşii au mulţumit lui Dumnezeu pentru cei 200 de ani de viaţă creştină în Suceava şi i-au recomandat bunătăţii divine pe toţi cei care i-au precedat, transmiţând din generaţie în generaţie flacăra credinţei… Este de datoria noastră să nu-i uităm pe înaintaşi - preoţi şi credincioşi - şi să transmitem urmaşilor comoara credinţei până când ne vom întâlni cu toţii în marea familie a copiilor lui Dumnezeu, în ceruri".