Biserica din Ianca, ograda mântuitoare a comunității
Trăim de cele mai multe ori fără să ne gândim la cel de lângă noi. Ne tot învârtim împrejur avându-ne drept centru pe noi înșine, nu pe Hristos. Dar trebuie să ne gândim la celălalt, pentru că „drumul spre Dumnezeu trece prin aproapele nostru”, cum spun Sfinții Părinți. Cel de lângă noi este un alt eu, și nimic nu ni-L apropie mai mult pe Dumnezeu decât aproapele. Un părinte spune că „mântuirea noastră trece prin curtea vecinului”. Preotul paroh Cristian Cosmin Ion, de la Ianca, județul Brăila, a făcut, împreună cu familia sa, din Biserica „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, deopotrivă curte și vecin pentru semenii săi.
Într-o asemenea ogradă am poposit și noi, nu cu mult timp în urmă, pentru a învăța lecția dobândirii acestui fel de vecinătate. Acest drum spre Dumnezeu, prin aproapele, pe care, de mai bine de zece ani, părintele paroh Cristian Cosmin Ion, de la Parohia Ianca I, cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, Protopopiatul Făurei, Arhiepiscopia Dunării de Jos, se străduiește să-l zidească în sufletul enoriașilor săi, în special al celor mai tineri. Pentru ei, și pentru cei mulți și neajutorați, a făcut din biserică o inimă a comunității, în care locuiește Însuși Mântuitorul Hristos, spre Care încearcă să-i ducă pe enoriașii săi.
Un trecut pilduitor
Parohia Ianca s-a înființat în anul 1872. Pentru a-și ridica biserică, oamenii, din dragoste și dăruire, au fabricat singuri cărămida pentru sfântul locaș, așezământ mai mare decât cel inițial, care în timpul Primului Război Mondial a fost distrus. Mult timp, Biserica „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” a fost singurul locaș de închinăciune din localitatea Ianca. Aceasta, cu timpul, s-a dezvoltat, devenind oraș, ceea ce a necesitat și apariția celei de-a doua parohii. Parohia Ianca I s-a bucurat de slujirea unor preoți deosebiți, precum Gogu Sârbu sau Vasile Tomi Ispas, care în timpul regimului comunist au jucat un rol important în parohie. Părintele Ispas, trecut la Domnul în urma unei fulgerătoare lovituri a morţii, la vârsta de 58 de ani, a scris și o carte, „Arvună spre veşnicie”, publicată postum, o colecție de pilde și învățături adunate de-a lungul întregii sale activități pastorale de 35 de ani în parohie. Este un volum ce cuprinde „sinteza hărniciei spiritual-culturale şi pastorale (…) a unui autentic păstor al credincioşilor cu care s-a identificat, ca un autentic părinte, prieten, frate, dar şi a unui teolog de ţinută morală şi intelectuală”, cum scria Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian în prefaţa antologiei. Astăzi, parohia are în jur de 400 de familii. Mulți au plecat, mulți au îmbătrânit, dar continuă să fie o parohie vie, dinamică, datorită faptului că în ea trăiesc multe familii tinere care aduc pe lume copii. În parohie funcționează școala și liceul „Constantin Angelescu”, frecventate și de elevi din satele din împrejurimi care, din ce în ce mai mulți, se stabilesc cu familiile în Ianca.
În parohie sunt foarte multe cazuri sociale, familii cu mulți copii, unele care nu au nici un fel de venit. Cunoscându-le problemele, Biserica, prin slujirea social-filantropică și cultural-educativă a părintelui Cristian Cosmin Ion, încearcă să le vină în ajutor, în special copiilor din aceste familii.
Programe social-filantropice
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian și cu sprijinul multor oameni de bine, am inițiat câteva programe social-filantropice. Unul dintre ele se numește «Fii bucuria unui copil», prin care încercăm să găsim resurse de a-i ajuta pe copiii nevoiași, fie că e vorba de îmbrăcăminte, rechizite școlare, medicamente sau de jucării. Pentru asemenea cazuri, facem apel în biserică și pe rețelele de socializare și întotdeauna se găsește cineva care ne sprijină. De-a lungul timpului, am ajutat în acest fel foarte mulți copii. Un alt program se numește «Pâinea bucuriei», apărut din inițiativa unui enoriaș. Timp de doi ani am oferit 50 de pâini, zilnic, persoanelor care aveau nevoie de ele. La acest program s-au alăturat și mulți enoriași care au venit și au pus pâine în lădița de lemn confecționată în acest sens, aflată și acum la poarta bisericii. Și astăzi sunt copii de la liceu care vin și își lasă în cutie pachețelul cu mâncare pentru cei nevoiași. Sunt oameni care noaptea aduc pâine, mere, dulciuri și alte alimente acolo, să nu fie văzuți, pentru ca milostenia lor să fie făcută în taină! Legat de acest program, am mai derulat unul, «Pachețelul din tinda bisericii», mai ales în perioada în care copiii de școală nu primeau celebrul cornuleț și lapte, măsură inițiată de guvern. În fiecare dimineață, făceam noi 10-15 pachețele pe care le dăruiam copiilor nevoiași în tinda bisericii. Acest program îl continuăm și acum, dar pentru un număr mai mic de copii. Un alt program, inițiat de ierarhul nostru, se numește «Ne înnoim de Sfintele Paști», prilej cu care oferim unui număr de 70-80 de copii alimente, produse de igienă, îmbrăcăminte etc. Este o acțiune de amploare, pe care o repetăm și de Crăciun, căreia i se adaugă și o inițiativă eparhială prin care, la început de an școlar, oferim ghiozdane, cu tot ce este necesar scrisului, unui număr de 50 de copii nevoiași”, ne mărturisește părintele paroh.
Dimensiune educațională
O altă dimensiune a slujirii în această vecinătate jertfelnică și roditoare, care într-un fel sau altul are legătură cu cea social-filantropică, o reprezintă cea educațională. Există în parohie mulți copii care provin din medii sociale diferite, dar în biserică toți sunt egali. „Noi încercăm să-i atragem pe toți, astfel încât ei să se împrietenească, să se apropie de Dumnezeu, să poată avea o copilărie frumoasă, mai ales astăzi când din cauza exploziei tehnologice, a gadgeturilor, copiii parcă sunt tot mai absenți din lumea reală, din jocurile și amintirile copilăriei, cu care omul se hrănește toată viața. Noi am dorit și am reușit să aducem copiii în curtea bisericii, unde să se joace, să se împrietenească, să se deconecteze de la telefon, tabletă, rețele de socializare și să se conecteze la frumusețea naturii, la cântarea liturgică, la întâlnirea cu oamenii. Avem, în acest sens, Programul național «Hristos împărtășit copiilor», care a devenit pentru noi unul de bază, pe care îl desfășurăm în parohie în fiecare sâmbătă”, ne mai spune părintele Cristian Cosmin Ion. Astfel, în această zi, la ora 15:00, în jur de 50 de copii vin la biserică. Iarna stau în sfântul locaș și învață colinde, ascultă cursuri de religie, pictează, sculptează, învață să țeasă, să împletească coșuri din nuiele, să coasă ii, să încondeieze ouă, să reediteze hora de altădată a satului, șezătoarea etc. Vara, copiii stau în curtea bisericii, se joacă împreună cu câțiva tineri animatori mai mari, sub atenta supraveghere a preotului. Astfel ei învață să coopereze, să fie atenți, să se ajute, să socializeze, să memoreze. Constant îi vizitează pe bătrâni. Timp de o săptămână, în luna iulie, 50 de copii participă la o tabără de vară numită „Pe ulițele copilăriei”, prin care se încearcă, într-un fel, trăirea copilăriei de altădată. Dimineața vin la biserică, spun rugăciunea, apoi ascultă un cuvânt de învățătură, după care joacă șah, pictează ceramică sau citesc în cadrul unui club de lectură. La prânz servesc masa, iar seara fac din nou rugăciunea, însoțită de un cuvânt de folos. „În cadrul acestei tabere organizăm plimbări cu bicicleta, picnic, căutăm comori, facem întreceri de tip decatlon, călărie, înot, vizităm așezământul monahal de la Lacu-Sărat și multe alte activități. Aici, în Ianca, se desfășoară și concursul pentru atelaje tradiționale «Căruța Brăileană», ajuns în 2019 la a VIII-a ediție, câștigătorii primind Cupa «Sfântul Gheorghe». Inițiativa aparține unui fiu al satului, Cătălin Dogărescu, din București, care este foarte atașat de locurile copilăriei. Noi l-am sprijinit”, ne mai spune părintele paroh.
Centrul social al parohiei
În anul 2017, cu binecuvântarea ierarhului locului, părintele a demarat lucrările unui așezământ social, care va ajuta foarte mult parohia să dezvolte lucrarea social-filantropică și cultural-educațională. El va purta chipul caselor tradiționale din zonă și va dispune de o sală de mese, bucătărie, astfel încât Biserica să poată prelua copiii după cursurile școlare, în fiecare zi, să le ofere o masă și să-i ajute să-și facă temele, pentru a exista o continuitate în procesul de educație și pentru a elimina abandonul școlar, întrucât în parohie există și asemenea cazuri. Celor dotați intelectual, dar lipsiți de posibilități materiale, parohia, împreună cu asociația bucureșteană „Copilul din oglindă”, condusă de Andreea Aganenci, le oferă burse școlare. Este vorba de șapte copii „înfiați” de această asociație, pe care îi sprijină până ajung la facultate. În centrul social, la etaj, se vor organiza atelierele de pictură, de creație și o bibliotecă. În așezământ va fi amenajată și o cameră mortuară pentru nevoile parohiei. Enoria derulează, de asemenea, o foarte bună colaborare cu muzeul din Ianca, cu care încearcă să conserve și să promoveze tradițiile locale. Centrul va fi deschis și pentru pensionari, dar și pentru alte categorii de cetățeni care pot desfășura aici o paletă largă de activități sau se pot implica, voluntar, în educarea copiilor.
Familia, mica biserică
„Familiile noastre trebuie să fie mici bisericuţe, iar casele noastre mici temple, unde să-I slujim Domnului cu dragoste”, spunea cu câteva secole în urmă teologul francez Pierre Du Moulin. Descoperim în acest citat, într-o altă formă, curtea și vecinătatea despre care vorbeam la început. Și familia părintelui Cristian Cosmin Ion se înscrie în acest adevăr. Presbitera Violeta Ion este învățătoare. Atât ea, cât și părintele paroh sunt din orașul Brăila și au patru copii: doi băieți și două fete. Ei au venit și s-au stabilit la Ianca în urmă cu mai bine de zece ani, la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Casian, căruia îi mulțumesc în chip deosebit, „pentru că ne-a fost alături de fiecare dată, ne-a înțeles întotdeauna problemele, ne sprijină și-l avem nu numai ca ierarh, ci și ca părinte duhovnicesc. Lucrul acesta ne dă foarte mult curaj, pentru că prin binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale am reușit să ducem la îndeplinire toate activitățile și programele noastre”, după cum ne spune părintele paroh. O familie frumoasă, devotată, din marea familie a Bisericii. O familie apropiată de enoriași, fericită că trăiește în mijlocul lor. „Locuim în casa parohială, care se află lângă biserică. Așa că suntem permanent în mijlocul enoriașilor, le cunoaștem nevoile, pe care încercăm să le rezolvăm împreună”, ne mai mărturisește părintele. Astfel, la Ianca, drumul spre Dumnezeu trece prin aproapele nostru, cel de lângă noi este un alt eu, și nimic nu-L apropie mai mult pe Dumnezeu de noi decât aproapele. Iar mântuirea oamenilor din această comunitate trece, firesc și demn, prin curtea vecinului. Adică prin biserică.