Biserica nu uită de cei din închisori

Prezenţa Bisericii în penitenciare, prin slujitorii ei, are darul de a alina suferinţa şi durerea celor privaţi de libertate, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, şi de a le reda acestora „nădejdea sau speranţa creştină“, bazându-se pe „dragostea lui Dumnezeu pentru om“, şi încrederea în iertarea Lui. De aceea, potrivit cuvintelor Mântuitorului Hristos: „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“ (Matei 25, 36), asistenţa religioasă în penitenciare adânc ancorată în tradiţie şi deschisă spre o relaţie vie cu societatea, constituie una dintre îndatoririle pastoral-misionare ale Bisericii, răspunzând astfel cerinţelor spirituale şi de îndreptare a persoanelor care sunt private de libertate. Această privare de libertate nu trebuie privită ca o pedeapsă ci ca o treaptă necesară pentru reintegrarea în societate a celor care au ajuns aici, ca o posibilitate de a se căi pentru păcatele săvârşite şi de a recâştiga încrederea că se pot schimba.

 

Cel care-şi ispăşeşte pedeapsa riscă să se scufunde în adâncul deznădejdii sub greutatea multiplelor păcate şi a atmosferei sumbre pe care o presupune vieţuirea pentru o lungă perioadă de timp între cele patru ziduri ale celulei. De aceea, Biserica este cea care-l ajută să se ridice prin harul lui Dumnezeu, pe care-l dobândeşte la Sfânta Liturghie şi la alte sfinte slujbe, precum şi prin diferite programe educative care se desfăşoară cu sprijinul preotului capelan.

 

 

Toate aceste manifestări se regăsesc şi în activitatea de asistenţă religioasă a celor şase penitenciare din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Cu multă dragoste şi cu adâncă responsabilitate, prin grija preoţilor capelani, a conducerii acestor unităţi şi a unor oameni de suflet, în toate unităţile au fost amenajate capele unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie, Sfintele Taine şi alte slujbe, cateheze cu teme speciale, convorbiri duhovniceşti şi alte activităţi, ţinându-se cont, bineînţeles, şi de regimul de detenţie: maximă siguranţă, închis, semi-deschis şi deschis. Pentru ca toţi să guste din frumuseţea slujbelor, acestea sunt transmise prin reţea de televiziune proprie în toate spaţiile unde deţinuţii îşi petrec timpul.

 

 

Prezenţa Arhiepiscopiei Bucureştilor în penitenciare este simţită în mod cu totul deosebit, prin vizitele pastoral-misionare ce s-au făcut în timpul anului, începând de la Praznicul Botezului Domnului, când fiecare celulă a fost cercetată şi fiecare deţinut a fost „botezat“, şi până în Postul Crăciunului. Însă cea mai amplă lucrare de slujire a persoanelor aflate în detenţie se face în posturile din timpul anului bisericesc, când sute de deţinuţi primesc Sfânta Taină a Spovedaniei, care are un rol extrem de important în vindecarea conştiinţelor încărcate de păcate.

 

 

Pentru o astfel de lucrare, în ziua de joi, 22 noiembrie a.c., cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, am poposit în mijlocul deţinuţilor din Penitenciarul de maximă siguranţă Rahova, căutând alinarea suferinţelor deţinuţilor de aici prin rugăciune şi prin săvârşirea Tainei Spovedaniei, prin care Dumnezeu iartă păcatele celor ce se căiesc sincerde ele, le mărturisesc şi se hotărăsc să nu le mai repete. O dată îmbrăcaţi în haina cea nouă prin iertarea păcatelor, aceştia au primit, în ziua de duminică, 25 noiembrie a.c., Sfânta Împărtăşanie, prin care, sub chipul pâinii şi al vinului, s-au cuminecat cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.

 

 

Neuitând că unul dintre îndemnurile Mântuitorului este acela de „a-i cerceta pe cei ce se află în temniţă“, prin lucrarea misionar-socială din penitenciare, întregim astfel activitatea Bisericii noastre, de slujire a omului aflat în suferinţă şi grea încercare.