Biserica ortodoxă din Şipetul Timişului
În partea de sud-est a judeţului Timiş, într-o zonă de câmpie şi în apropierea oraşului Gătaia, se află satul Şipet, component al comunei Tormac. Este atestat documentar încă din 1462, pentru ca în timpul ocupaţiei otomane să fie una dintre cele mai populate aşezări bănăţene. La conscripţia din 1717 este menţionat cu numele de Schipeth, pentru ca un secol mai târziu să intre în stăpânirea familiei româneşti Duca, drept recompensă din partea Curţii de la Viena pentru contribuţia feldmareşalului Petre Duca în războaiele purtate împotriva împăratului francez Napoleon I. La 1873, populaţia acestei aşezări se reduce considerabil din cauza epidemiei de holeră, iar la 1894 îşi mută vatra, din cauza incidentelor frecvente provocate de maghiarii din satul vecin, Tormac. La 25 august 1935, în prezenţa episcopului Vasile Lăzărescu, episcopul Caransebeşului, şi prin contribuţia însemnată a mecenatului basarabean Vasile Stroescu, este pusă piatra de temelie a unei monumentale biserici. Acelaşi mare filantrop contribuise la deschiderea şcolii confesionale din aceeaşi localitate. Noul lăcaş de cult a fost sfinţit în anul următor, cu hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor". Arhitectura bisericii din Şipet este în formă de cruce greacă înscrisă, cu o cupolă mare deasupra naosului şi altele două, cu rol de clopotniţe, aşezate în vârful a două turnuri care flanchează intrarea. În Şipet s-a născut Dimitrie Ciolacu, care între 1908-1938 a fost preot şi profesor de Noul Testament, Morală şi Pastorală la Institutul Teologic, apoi la Academia din Caransebeş.