Biserica Schimbării la Față din Braşov, lumină pentru credincioşii de pretutindeni
Părinții Eugen și Ciprian Comșulea de la Biserica „Schimbarea la Față” din Brașov, frați gemeni, nu au nevoie de nici un cuvânt ca să Îl mărturisească pe Dumnezeu. Ei Îl mărturisesc pe Dumnezeu prin existența lor, prin ctitoriile și prin istoria familiei lor, dar și prin simpla prezență și înfățișare. Am realizat acest interviu cu părintele Eugen Comșulea pentru a consemna povestea lor pentru credincioșii din alte părţi, cu ocazia hramului bisericii în care slujește alături de fratele sfinției sale.
Părinte Eugen, această biserică în care ne aflăm acum, foarte mare, ca o catedrală, e ctitorie a tatălui sfinției voastre, părintele Ioan Comșulea. Puteți să-mi spuneți câteva lucruri despre asta? A fost jertfă mare?
Gândiți-vă că înainte de această biserică tata a mai construit una, în anii 1980. După ce a sfințit-o pe aceea, în 1984, i-a fost ușor să se apuce de alta, în 1990, căci pe vremea aceea, în anii ‘90, a fost o deschidere mare din partea autorităților locale, iar oamenii erau dornici de biserici, pentru că aceste cartiere făcute în anii ‘50-’60 rămăseseră fără biserici. Atunci tata a găsit oportunitatea de a mai începe o biserică. I-a fost mai ușor pentru că avea experiența din urmă cu șase ani, când sfințise o altă biserică, tot aici în cartier, Biserica „Sfinții Arhangheli”. Și având aceiași oameni, puterea și vârsta de atunci, i-a fost ușor să înceapă construcția acestei biserici, un pic mai mare decât cealaltă.
A ales să o construiască în formă de cruce, nu ca pe cealaltă, care a avut parte de niște opreliști, așa încât arată mai degrabă ca o sală de sport. Aceea e construită în formă de navă, cum au fost construite primele bazilici romane, dar la aceasta s-a putut umbla la arhitectură. A găsit și un arhitect foarte bun, un prieten de familie, fost deținut politic, care s-a implicat sută la sută și în mod benevol să facă acest plan al bisericii. Și nu a lucrat doar pentru această biserică, sunt mai multe, chiar în Brașov. Este și o cupolă foarte mare, cu multă lumină. Eram învățați cu biserici mai mici, din cauza vremurilor, biserica era adăpost în vremuri de restriște, în biserică se păstrau odoarele satului, ale comunității - și trebuia apărată. Și atunci geamurile trebuiau să fie cât mai mici, așa că biserica devenea întunecoasă. Dar în vremurile acestea nădăjduim să nu mai vină restriști...
Construcția a început în 1990, iar în 2006, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, s-a sfințit. Biserica a fost construită împreună cu căminul de bătrâni care este în curte, o construcție cât un bloc cu două etaje, cu o sală mare de mese la parter, cu bucătărie, cu cabinet medical... Au fost construite împreună, nu numai biserica. Plus demisolul bisericii, unde sunt două paraclise mari - Paraclisul Sfinților Români și Paraclisul Sfinților Atoniți - și două încăperi mai mici, unde îi găzduim pe cei adormiți, că sunt tot ai noștri, și unde, în vreme de restriște, am săvârșit chiar și Sfânta Liturghie. Și unde s-a slujit în această biserică, timp de șase ani, din ‘92 până în ‘98, când, de Sfinții Apostoli, am urcat la slujire aici, în biserică.
Biserica are hramurile „Schimbarea la Față” și „Sfântul Elefterie”. Cum ați ajuns să le puneți aceste hramuri?
Primul hram s-a pus pentru că în august 1990 s-a pus piatra de temelie a acestei biserici. A participat Preasfințitul Părinte Serafim Joantă, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Și din delegația cu care a venit făcea parte și pe atunci părintele profesor Liviu Streza, actualul Mitropolit, care a și sfințit-o, în 2006. Venise mitropolit de curând, cu nici un an înainte, și Înaltpreasfinția Sa a sfințit-o de Tăierea Capului Sfântului Ioan, când i-a pus și al doilea hram, Sfântul Elefterie. Sfântul Elefterie este cumva un al doilea ctitor al bisericii, ca să spun așa. Nu ascund faptul că Elefterie se numea străbunicul meu, care lăsând ceva avere, care a fost vândută, s-au făcut câteva lucrări la biserică în preajma sfințirii ei. S-a luat un clopot, s-au luat sfinte vase aurite, covoare, s-au făcut mai multe lucrări de îmbunătățire. Și atunci, întrucât și la București e o biserică renumită închinată Sfântului Elefterie, unde sunt și moaștele sfântului, pe care le-am primit și noi acum doi ani, ne-am gândit să-i mai dăm un hram, pentru că hramurile praznicelor împărătești nu se pot pomeni la sfârșitul slujbelor... trebuie să mai pomenești un sfânt. Și de atunci noi îl pomenim pe Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie în toate posturile și ne este drag acest sfânt. Îi știm viața, faptele, mucenicia și ne este foarte apropiat.
E destul de greu, presupun, să fii preot într-un cartier atât de aglomerat cum e acesta. Cred că sunt și foarte multe ispite.
Or fi, dar nu ne afectează. Hai să zic că până acum doi ani mai patrulau pe străzi anumiţi neoprotestanţi, dar acum nu i-am mai văzut. Putem vorbi însă despre multitudinea slujbelor și a serviciilor religioase pe care le facem. În posturile mari săvârșim Sfânta Liturghie zilnic, dar și în celelalte zile ale anului avem multe slujbe. Cartierul este cumva îmbătrânit și oamenii vor să se spovedească, să se împărtășească. Mulți vor sfințirea casei. A venit și un val nou, care aici s-au cununat și i-am botezat și sunt legați de biserica noastră. Chiar dacă unii s-au mutat prin alte părți, ei vin aici duminica, își împărtășesc copiii, se spovedesc în mod regulat. Deci, multitudinea slujbelor ne apasă un pic. Alte ispite, slavă Domnului, nu avem.
Aveți aici, din câte am văzut, și rămăşiţele Voievodului Mihai Viteazul...
Deocamdată le zicem „osemintele Domnitorului Mihai Viteazul”. Le-am adus în anul Centenarului Unirii, acum patru ani, de la Mănăstirea Plăviceni de pe malul Oltului, din județul Mehedinți. Această mănăstire, care a stat multă vreme în apă, are hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”, un hram mai puțin obișnuit, pentru că Sfinții Arhangheli se dau ca hram împreună, așa cum avem și noi la biserica cealaltă construită aici.
Săpându-se acolo acum mai bine de zece ani s-a găsit la mică depărtare de biserică un trup care avea numai coloana vertebrală, bazinul și picioarele. De ce? Pentru că din istorie știm că voievodului i s-a tăiat capul, care a ajuns între timp la Mănăstirea Dealu, unde se păstrează până astăzi, iar mâinile și coastele au fost luate de cei care l-au omorât, pentru că domnitorul Mihai Viteazul era un om înalt, în veacul al XVI-lea oamenii erau scunzi, el avea 2 metri, iar atunci era superstiția că luându-i fiecare câte un oscior vor lua din puterea lui.
Deci s-au găsit doar trunchiul și picioarele, semn că trupul său a fost adus de pe Câmpia Libertății atunci, imediat după ce a fost omorât, și îngropat repede, ca să nu fie sfâșiat de câini, deși fusese deja sfâșiat un timp de oameni și probabil că și de animale. Dumnezeu a rânduit să fie adus la Mănăstirea Plăviceni, unde mama lui a construit această biserică și i-a dat hramul `Sfântul Arhanghel Mihail”. Această biserică a stat în apă sute de ani. Numai acum 40-50 de ani, făcându-se lucrări hidrotehnice, biserica a ieșit din apă. Am fost acolo acum patru ani și am văzut locul unde s-a descoperit mormântul, biserica și starea în care s-a păstrat, și din când în când părinții de acolo ne vizitează și vin după ajutoare, pentru că mănăstirea este într-o situație foarte grea.
În anul Centenarului ați făcut un spectacol foarte frumos, iar duminica trecută a venit Corul Armonia...
Da, acum patru ani am avut câteva zile de sărbătoare. Am adus de la Mănăstirea Halmyris din Tulcea moaștele primilor sfinți găsiți pe teritoriul țării noastre, Epictet și Astion, împreună cu Sfântul Apostol Andrei de la catedrala din Constanța. Am avut cinci zile de pelerinaje atunci, cu slujbe zilnice, cu Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu, dimineața și după-amiaza, și Acatistul Sfinților Epictet și Astion. Am avut coruri de copii, am avut dansatori, am avut Corul Armonia, care a cântat la slujbă și a avut un spectacol folcloric. Apoi s-a creat o tradiție și Corul Armonia vine în fiecare an, de obicei vara, și cântă la Sfânta Liturghie, iar imediat după Sfânta Liturghie se ţine și un concert folcloric.
Unde aţi copilărit, părinte?
Am copilărit în casa străbunicilor mei de la Ghimbav, unde m-am întors după 20 și ceva de ani, după școli, după facultate, după câțiva ani de preoție, pentru că am ținut mult la casa străbunilor mei, mai ales că străbunicul meu, care acum 100 de ani - se împlinesc în 15 octombrie anul acesta -, a participat, alături de primarul localității Ghimbav la încoronarea Regelui Ferdinand, la Alba Iulia. Și cunoscând istoria din familie am fost foarte doritor a mă întoarce în casa făcută de ei acum peste 100 de ani.
Apoi, venind cu școala, suntem în Brașov de mulți ani, de 45 de ani suntem în zonă și tata construind aici biserici suntem foarte legați de acest cartier muncitoresc. Noi i-am cunoscut pe oamenii de aici încă din copilărie, de la biserică. Eram băieți de Altar sau mergeam cu preoții pe care îi aducea tata din județele Covasna și Harghita ca să îl ajute la sărbători, la Bobotează, la Ziua Crucii, și noi am cunoscut cartierul încă din adolescență, mergând din casă în casă și știindu-i pe oameni, când am ajuns preoți și ei ne cunoșteau, și noi pe ei. Eram și la biserica veche, care s-a demolat acum 40 de ani. Era o biserică amenajată într-o casă și au fost condiții grele - un cartier mare sau două cartiere să vină în câțiva metri pătrați. Și atunci cu bucurie s-a făcut și Biserica „Sfinții Arhangheli” și nu mai spun că și aceasta într-o zonă în care nu erau biserici, erau numai blocuri și blocuri, școli, piață, magazine, dar nu era lăcaș de închinare.
În pofida faptului că aveți foarte mult de lucru aici, cu botezuri, înmormântări și așa mai depare, am văzut că vă faceți timp și pentru schitul de la Cristian. V-am văzut acolo pe la privegheri.
Suntem legați de Schitul „Sfântul Efrem cel Nou” de la Cristian, poate și pentru că părintele de acolo este brașovean, ca și noi, să zic așa. Ne-am întâlnit chiar atunci, la începuturi și, stând și aproape de Schitul Sfântului Efrem, merg deseori la Sfântul Maslu, miercurea, iar duminica, dacă putem, dacă nu suntem de rând sau după slujbă, mergeam să-l ajutăm pe părinte și la alte acțiuni. Acolo se fac parastase, iar părintele fiind singur... O dată sau de două ori pe săptămână merg cu toată dragostea la Sfântul Efrem. Și acolo este un colț de rai. Bineînțeles, biserica fiind în oraș, între blocuri, între zgomote... Folosul bisericii în cartier este că poți să ajungi oricând: ieși din scara blocului, mergi puțin și intri într-o biserică. Dacă vrei ceva mai mult, mai multă liniște, mai multă pace, atunci, într-adevăr, mai mergi câțiva kilometri. Slavă Domnului că sunt puțini kilometri până la mănăstire și se ajunge foarte ușor, chiar și cu transportul public, deci poți să ajungi în duminici și sărbători chiar și la privegheri, noaptea, poți să ajungi foarte repede. Și acolo vei primi alte mângâieri și o viață duhovnicească: sunt și acolo multe sfinte moaște, părintele s-a îngrijit de curtea mănăstirii, a făcut un Altar de vară, deci, de acum, din luna mai și până târziu, în octombrie sau chiar noiembrie, slujbele se săvârșesc și afară. Din cauza mulțimii credincioșilor. Vin sute, poate și 1.000 de credincioși sau mai mult, la hramuri și la sărbători mari, la Înviere sau la alte praznice.
Vreți să ne spuneți ceva despre ce planuri și proiecte mai aveți?
Biserica o îmbunătățim aproape zilnic. Zilnic este de lucrat la o biserică. Unele lucruri se strică, altele le înlocuim pentru că acum 20-25 de ani s-au făcut după situația financiară de atunci. Chiar acum, de câteva săptămâni au început lucrările de reparaţii la acoperiș, cupolă şi în subsol, unde avem paraclisele. Apoi, pe de altă parte, lucrăm în cimitir, facem alei, am dus acolo lumină, nu prin fir, ci prin bunăvoința soarelui, avem lumină solară, ca să zic așa. Ținem lumea în spovedanie și în împărtășire deasă. Facem foarte multe slujbe, mai ales Sfânta Liturghie, care e cea mai importantă slujbă a Bisericii. Avem și alte acțiuni filantropice, lumea știe că avem grijă de anumite familii de nevoiași, văduve, orfani sau bătrâni. Organizăm de mai multe ori pe săptămână donarea de alimente, de haine. La sărbătorile mari organizăm, împreună cu niște firme din zonă, o masă de obște, o agapă creștină. Înainte de Înviere, în Joia Mare, și înainte de Crăciun: o cină și un prânz cu toată lumea. Și mai avem și alte acțiuni. De exemplu, în căminul de lângă noi avem și oameni în vârstă, avem și studenți, avem și familii cu copii. Am avut familii din Republica Moldova pe care le-am găzduit mai multe luni până s-au hotărât ce fac sau până și-au găsit o casă a lor, ori aici, ori dincolo. Deci avem diferite situații în care ajutăm. Acum avem o familie din Ucraina pe care încercăm să o ajutăm. Le acordăm ajutoare bănești pentru diferite nevoi.