Biserica „Sfânta Treime“ - Ghencea va fi resfinţită luni

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 21 Iunie 2013

Parohia „Sfânta Treime“ - Ghencea din Bucureşti se va afla luni, 24 iunie, în sărbătoare, deoarece biserica parohială va fi resfinţită chiar în ziua hramului acesteia. Timp de şase ani, lăcaşul de cult s-a aflat într-un proces amplu de renovare şi restaurare. „Am început prin a face reparaţii generale şi consolidarea bisericii pe exterior. Aceasta a fost curăţată toată de tencuiala degradată, până la cărămidă, apoi s-a tencuit din nou, s-a consolidat turla mare a bisericii, acolo fiind o lucrare amplă, costisitoare şi foarte grea din punct de vedere tehnic. Mai apoi întregul acoperiş a fost desfăcut şi s-a făcut unul nou. În interior s-a făcut o instalaţie de încălzire prin pardoseală, peste care s-a pus marmură românească de Ruşchiţa, s-a refăcut instalaţia electrică şi s-au făcut şi alte lucrări de înfrumuseţare a sfântului lăcaş cu tot ceea ce  implică mobilierul. De asemenea, evidenţiem restaurarea picturii şi a catapetesmei“, a spus pr. Ion Grădincea, parohul acestei biserici.

Lucrările de renovare au fost realizate cu sprijinul credincioşilor, al Primăriei municipiului Bucureşti şi al Primăriei sectorului 5.

Pentru credincioşii care vor participa la resfinţirea lăcaşului de cult vor fi pregătite 5.000 de porţii de hrană, informează trinitastv.ro.