Biserica Tungujei - „poarta spre cer a parohiei Ţibăneşti“

Mai întâi a fost satul Ţibăneşti...

Astfel găsim atestată documentar, la 1483, la limita sudică a judeţului Iaşi, comunitatea de câteva zeci de gospodării aşezate de o parte şi de alta a râului Sacovăţ. Azi, Ţibăneştiul este o comună mare, având în componenţă şapte sate: Glodenii-Gândului, Răsboieni, Recea, Tungujei, Grieşti, Jigoreni şi Văleni. O bogată viaţă economică şi social-culturală Este o comună prosperă, cu oameni harnici, cu o istorie bogată, frumoase tradiţii, dar şi o intensă viaţă economică şi social-culturală. Şcoala „Petre P. Carp“, prin activităţile sale precum şi filiala locală a Palatului copiilor din Iaşi, înfiinţată în anul 1976, prin cercurile de cultură civilizaţie engleză, de protecţia mediului şi ecologie, de tapiserie-ţesătorie şi karting, contribuie la petrecerea în mod plăcut a timpului liber de către copiii de pe raza comunei. Acestora li se adaugă Biblioteca comunală, organizată pe domenii, având un fond de carte de 9000 de volume, cu acces liber la raft. În comuna în care sunt amplasate şi 11 blocuri de locuinţe, însumând 175 de apartamente, funcţionează un dispensar medical cu trei cabinete individuale, un cabinet stomatologic, două farmacii şi un serviciu de ambulanţă. Aşezarea dispune de o reţea de magazine bine organizate şi aprovizionate care, potrivit opiniei primarului Dumitru Spulber, pe lângă activitatea specifică, se implică activ în viaţa comunităţii, sponsorizând, material şi financiar, activităţile sociale, religioase şi cultural-artistice. Ortodoxia - pecetea de suflet a satului românesc Am ajuns la Tungujei mergând 3 kilometri din centrul comunei Ţibăneşti, pe direcţia nord-est şi, l-am găsit răsfirat, pe pantele dealului cu acelaşi nume. Părintele Dumitru Rusu este preot la parohia Tungujei de aproape patru ani. Absolvent în 2003 al Seminarului de la Dorohoi, şi-a început slujirea la sat, cu dorinţa de a locui aici, de a-i ajuta pe oameni la necazuri şi supărări, de a le binecuvânta pruncii şi tinerii, de a le explica învăţăturile şi rânduielile bisericeşti. Familia din care provine părintele Dumitru Rusu numără nici mai mult nici mai puţin de 12 preoţi. „Sunt bucuros - ne-a mărturisit preotul Rusu - că m-a rânduit Dumnezeu să slujesc încă de la început la sat. Găsesc de cuviinţă, dată fiind pregătirea mea, că am datoria creştinească să acord atenţie deosebită ţăranilor de la câmp, cu posibilităţile mele de acum şi cu cele care se vor ivi în timpul acesta de deschidere către Europa, de racordare a aşezărilor rurale la cerinţele tehnicii, ale civilizaţiei, fără să uit, desigur, că satul are taina lui, ca model al veşniciei, ca pecete a Ortodoxiei româneşti. De aceea, socotesc că biserica satului este chemată nu numai să desfăşoare misiuni filantropice, de asistenţă socială, dar mai ales de păstrare a tradiţiilor, cel puţin măcar aici, la sat.“ Temelia bisericii, la care slujeşte părintele Rusu, a fost pusă în anul 1843, de către Ilie Carp, fratele lui Petre P. Carp. Doi ani mai târziu, pe locul fostului schit de pe Gorgana, se înălţa o biserică frumoasă, considerată de mulţi intelectuali ieşeni, care veneau în vizită la familia Carp, drept „poarta spre cer a parohiei Ţibăneşti“. Desigur, de-a lungul timpului, biserica a fost reînnoită de mai multe ori. În 2002 i s-a renovat interiorul şi exteriorul. În 2006 pereţii au fost decapaţi, tencuiţi şi au fost pregătiţi pentru frescă. Anul acesta lucările au continuat cu montarea ferestrelor şi uşilor de termopan şi s-a început pictarea ei de către soţii Irimescu. S-a reuşit acoperirea a doar 70 de metri pătraţi. Şi mai sunt încă 280, pentru care este necesară o sumă de 60.000 de lei noi, pentru care preotul paroh are nădejde în ajutorul Maicii Domnului. Plecăm din sat având vie în minte priveliştea minunată pe care o dau acum noua construcţie şi lăcaşul de rugăciune aflat în plin proces de reînnoire, dar şi cu bucuria pe care am avut-o la vederea icoanelor noi puse pe pereţii interiori ai Casei sociale. Sunt icoanele pictate de Alina Meran, elevă în anul V la Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi. O fată deosebit de talentată, provenită de la un Centru de Plasament, şi crescută până în clasa a VIII-a de părinţii lui Vasilică Sârghii. O pictoriţă tânără din Tungujei ale cărei picturi, neîndoielnic, ne va fi dat să le admirăm în viitor, în alte şi alte biserici. ▲ Sfinţirea Casei sociale Sfinţirea Casei sociale cu hramul „Sf. Vasile cel Mare“ a avut loc la 15 august, cu prilejul sărbătoririi hramului, „Adormirea Maicii Domnului“. Un sobor format din preoţii Nicolai Dumitriu – Parohia „Ţibăneşti“,Vasiliu Brânzei – Parohia „Răsboieni“, preşedintele Cercului pastoral, Lucian Vamanu – Parohia „Glodenii Gândului“, Aurel Lăcătuşu – Parohia „Alexeni“ şi, desigur, preotul paroh Dumitru Rusu, au oficiat slujba de sfinţire a clădirii. Nu ne-a fost uşor să scriem despre donaţia lui Vasilică Sârghii din Tungujei, pentru că acesta nu voia să se laude cu ceea ce a făcut. Nu în sensul că nu dorea să se ştie de lucrarea lui. Ci pentru că el găseşte în gestul său o stare de normalitate, de firesc. De altfel, în acest sens declara, pe 15 august, la sfârşitul slujbei de sfinţire: „Toţi cei care suntem fii ai satului trebuie să mărturisim acest lucru cu bucurie şi mândrie. Care nu pot fi doar declarative, sau reduse doar la întâlnirile organizate de domnul primar cu prilejul Zilei comunei. De la sat am pornit cei mai mulţi dintre noi şi de acolo păstrăm în suflet forţa iubirii. De aceea, inimile, gândurile şi faptele noastre trebuie să se îndrepte neîncetat spre sat, spre acest izvor de înţelepciune, de echilbru sufletesc pe care îl ai orinde ai fi, la orice distanţă te-ai afla de cei dragi, de iubire şi respect faţă de cei din jur, faţă de cei vârstnici. Dacă am dobândit unele deprinderi, ele sunt rodul învăţăturii de credinţă a bisericii mele din sat. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să întorc satului meu o mică fărâmă din ofranda pe care mi-a dat-o pregătindu-mă pentru viaţă.“ ▲ Vasilică Sârghii, ctitorul de azi de la Tungujei Vasile Sârghii este un tânăr din sat de numai 32 de ani, care visa, încă din copilărie, „să facă ceva pentru biserică“. Nu ştia ce, dar nădăjduia că se va ivi un moment, cândva, când dorinţa i se va împlini. Le-a mărturisit dorinţa sa de multe ori mamei şi tatălui, care l-au încurajat, sfătuindu-l să înveţe bine mai întâi, să dobândească o calificare, să meargă duminică de duminică la Sf. Liturghie şi să se roage. Aşa a şi făcut. Nu numai când era elev, dar şi muncitor fiind în ţară şi în străinătate. De pildă, în ultimii ani a lucrat în Grecia. Educaţia frumoasă primită de acasă, la care s-a adăugat cea din şcoală, dar mai ales puterea credinţei, l-au ajutat să învingă greutăţile de tot felul şi să-şi facă o situaţie materială bună, prin muncă cinstită. Acolo, în Grecia, oricât era de obosit, mergea la biserică, participa la slujbe, muncea şi se ruga necontenit. Şi ajutorul de la Domnul nu a încetat să vină. După câţiva ani s-a întors sănătos acasă, cu o sumă de bani suficientă să-şi întemeieze o firmă de construcţii şi să înceapă o afacere împreună cu soţia sa Mihaela. Şi mai ales să-şi îndeplinească visul de a deveni ctitor la o lucrare a bisericii. Posibilitatea s-a ivit odată cu venirea la biserică a preotului Rusu. Tânărul constructor a simţit dăruirea preotului pentru comunitatea locală, dorinţa de a revigora pastoraţia în sat, de a reînnoi din temelii biserica. Iar ceea ce se impunea cu cea mai mare stringenţă era construirea Casei sociale. Piatra de temelie a construcţiei a fost pusă la 15 aprilie, anul acesta. Exact după patru luni, pe dealul Tungujei, lângă biserica ce domină împrejurimile precum o catedrală, se înălţa o frumoasă şi aleasă Casă socială formată din: praznicarul lung de 14 metri şi lat de 5 metri, o bucătărie dotată cu toate cele necesare – maşini de gătit, veselă, tacâmuri -, o cameră pentru arhivarea documentelor bisericii, mobilierul destinat încăperilor şi diferite anexe. Adică o construcţie în toată regula, pentru care ctitorul ei a cheltuit aproape un miliard de lei vechi.