Boarea de vânt care însufleţeşte lucrurile

Una dintre cele mai frumoase biserici pe care le-am văzut vreodată se află în bine-cunoscutul orășel Câmpina de pe Valea Prahovei, care-şi sărbătoreşte unul dintre hramuri chiar de Nașterea Domnului. De la eleganța arhitecturală la originalitatea picturii, de la consonanța întregului ansamblu parohial la emulația comunității, totul vorbeşte în acest loc despre armonie.

La ridicarea bisericii noi a Parohiei „Sfântul Nicolae” și „Pogorârea Duhului Sfânt” din Câmpina au conlucrat trei minți doritoare de frumos: a părintelui Petru Moga, a arhitectei Livia Câlția și a pictorului Grigore Popescu-Muscel. La care s-a adăugat un trainic liant - participarea prin muncă şi rugăciune a enoriaşilor.

Era nevoie realmente de o biserică mai încăpătoare în Câmpina primilor ani de după 1989, mai ales că prezenţa părintelui Petru Moga la vechea biserică, închinată Sfântului Nicolae, atrăsese tot mai mulţi credincioşi la slujbe.

Actualul paroh, părintele Grigore Meşteroaie, este fiu al locului şi a fost martor, împreună cu ceilalţi credincioşi, la toate etapele ridicării noii clădiri. Într-un fel, a crescut duhovnicește odată cu aceasta. Îşi aminteşte cum s-a alipit de comunitate: „Am ajuns aici prima dată din curiozitate. Un unchi de-al meu, care trecea pe la şantier aproape zilnic, venea apoi la noi pe acasă şi ne povestea despre emulația extraordinară provocată de construirea noii biserici. Ne povestea cum oamenii, după ce ieşeau de la serviciu, se duceau la biserică şi, în fiecare zi, după ora 15, curtea era plină de cei care ajutau la lucru. Își luau mâncare în traistă și nu mai mergeau acasă, ci veneau să dea cărămidă la mână, să care mortar, să facă tot ce era nevoie la ridicarea bisericii. Din curiozitate, am venit la Sfânta Liturghie ­într-o duminică, apoi în a doua duminică, în a treia... L-am cunoscut mai bine pe părintele ­Petru Moga, am cunoscut şi oamenii de aici, care sunt foarte serioși, sudaţi, şi m-am alăturat şi eu. Din clasa a 12-a am hotărât să studiez Teologia”. 

Cărămidă şi acatiste

Întâmplările istorisite de părintele paroh cu privire la modul de-a dreptul miraculos în care s-a ridicat biserica par desprinse din Pateric şi numai aşa se explică faptul că parterul sfântului locaş a fost construit din martie până în decembrie, în acelaşi an, astfel încât la Crăciunul din 2000 se sărbătorea primul hram. Părintele Moga a gândit de la început ca biserica să fie consacrată împlinirii celor 2.000 de ani de la Nașterea Mântuitorului.

„Dincolo de muncă şi contribuţia cu un bănuț, în perioada construirii bisericii, părintele le-a dat oamenilor un canon de rugăciune de împlinit pe parcursul unei săptămâni: Acatistul Sfintei Treimi, Acatistul Bunei Vestiri, Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și al Sfântului Ierarh ­Nicolae. Oamenii erau organizați pe echipe şi la lucru, şi la rugăciune, iar atunci când existau situații speciale, dificile, citeau cu toţii Acatistul Bunei Vestiri. Părintele Moga spunea că degeaba vine cineva cu bani, dacă nu există ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu în construirea bisericii, de aceea punea accent mult pe rugăciunea oamenilor, pe implicarea lor spirituală. Este nevoie de sinergie, e nevoie ca oamenii să vină și cu partea lor de trăire. Cât despre bani, aceştia au venit de la oameni foarte smeriți, de la care nu te aşteptai, au fost cazuri când bătrânii și-au vândut locuințele pentru a dona banii aici”, povesteşte părintele Meşteroaie.

Biserica este numită şi azi în mod popular „Slobozia”, după numele moşiei cantacuzine pe care a fost construit un vechi schit, moşie îngrijită de câteva familii slobode de dări.

Mândra biserică din Slobozia Câmpinei, proiectată de arhitecta Livia Câlţia, sfinţită în anul 2000, este aşezată în mijlocul unui ­ansamblu arhitectural demn de admiraţie în întregime: în stânga intrării în curte este vechea ­biserică a Sfântului ­Nicolae, din secolul 17, realizată în curat stil muntenesc; în dreapta se află ­casa parohială de la 1840, renovată impecabil şi care va adăposti în viitor un muzeu cu obiecte descoperite în zonă, aparţinând de epoca bronzului; casa praznicală este şi ea construită astfel încât să rezoneze cu clădirile din jur, din materiale naturale, de calitate şi bun-gust, un spaţiu eficient pentru nevoile practice ale comunităţii. Într-o curte lipită de cea principală se află noua casă parohială şi un parc frumos cu spaţii de joacă pentru copii. Întregul ansamblu parohial a primit în 2008 Premiul Naţional pentru Arhitectură din partea Ordinului Arhitecţilor din ­România.

„Pictura are un dinamism aparte”

Lucrările la pictura bisericii au durat 10 ani, între 2006 și 2016, dar au răsplătit din plin toate aşteptările. Maestrul Grigore Popescu-Muscel este cunoscut pentru unicitatea stilului şi pentru capacitatea de a realiza capodopere prin compoziţie şi prin execuţia artistică. Capodoperă a reuşit şi la Câmpina. De altfel, Premiul Naţional „Ion Andreescu” pentru pictură obţinut cu ­lucrarea de aici spune mult, mai ales că nici un pictor bisericesc n-a mai primit acest premiu. Chiar dacă nu ai şti toate acestea, tot te-ai simţi privilegiat că poţi admira o asemenea pictură bisericească. Întregul program iconografic este atât de deosebit şi graţie conlucrării permanente dintre părintele Petru Moga, care are preocupări serioase în acest ­domeniu, şi pictorul Grigore ­Popescu-Muscel.

Darul comunităţii şi al preotului-ctitor: biserica

Părintele Grigore Meşteroaie ar vorbi ore în şir cu multă însufleţire despre frumuseţea registrelor picturale, despre inovare fără a depăşi graniţele erminiei, despre înţelesurile şi bazele
teologice ale întregii fresce. Ne-a descifrat una dintre cele mai importante fresce: „Maestrul a gândit astfel scena Naşterii Domnului: Maica Domnului se află în peșteră, priveşte cu atenţie către reacția lui Iosif, dar se uită și ­către noi, parcă ar vrea să vadă dacă îi prețuim taina pe care Dumnezeu i-a încredințat-o. Cele două animale, boul şi asinul, sunt simbolul celor două tipuri de popoare: păgânii și creștinii. Mântuitorul a fost aşezat în iesle, ca o mâncare pentru întreaga lume, este o Cină ascunsă în Taina Crăciunului, iar acest gest are adânci fundamente în teologie”, explică părintele paroh. „Aici este şi o surpriză pe care maestrul Popescu-Muscel i-a făcut-o părintelui Moga, pe care el nu și-a dorit-o: în partea de jos a scenei a pictat comunitatea și pe părintele care oferă Crăciunului darul lor, biserica aceasta. Părintele s-a cam supărat că pictorul a făcut asta fără să-l întrebe, dar până la urmă a acceptat pentru că nu este pictat singur, ci împreună cu întreaga sa comunitate. Părintele întotdeauna mi-a spus că preotul nu trebuie să fie singur, ci împreună cu credincioşii. Această scenă este foarte frumoasă. Are un dinamism aparte, parcă o boare de vânt mișcă și ierburile. Peștera Betleemului este vie, ­lucrurile toate sunt în mișcare”, adaugă părintele Meșteroaie.

Mai atrage atenţia o altă particularitate a frescei de aici, anume, redarea întregului Imn Acatist, cu cele 24 de condace şi icoase, înlănţuite prin literele alfabetului grecesc. Spre bucuria credincioşilor, ulterior s-a tipărit o carte de rugăciune cu aceste scene.

Părintele ne arată sus, în turla Pantocrator, lumea cerească, a îngerilor, dar şi o inovaţie ­picturală: „Este o idee teologică aceasta, că fiecare popor are arhanghelul lui, dar maestrul, în creativitatea sa, a pictat Arhanghelul Graiului Românesc. Avem și o icoană micuță cu o reproducere a acestui arhanghel pe care o ținem în Altar. Este adevărat că noi, românii, ar trebui să ne cunoaștem mai bine cultura și să vorbim mai bine limba română”, spune părintele.

„Ce loc frumos i-a fost rezervat familiei sfinte a domnitorului Brâncoveanu, mai ales că biserica de aici este foarte legată de familia aceasta domnească din vechime”, mai adaugă părintele, care ne-a fost un ghid artistic entuziast.

Suntem îndemnaţi să admirăm cu atenţie o scenă cu Maica Domnului pe tron, mijlocind, atipică pentru naos. Apoi, registrele legate de Învierea Domnului: Scena Învierii, Duminica Miro­no­sițelor, Duminica Sfântului Apostol Toma, Drumul spre Emaus, dar şi Convertirea lui Saul, adică învierea de care a beneficiat devenind Apostolul Pavel.

Aflăm că şi în Altar sunt nişte fresce interesante, unde Sfântul Maxim Mărturisitorul ţine în mâini un sul pe care scrie: „Păcatul este încredințarea greșită a ideilor”. Acolo, zidul bisericii are o mică fereastră, iar pictorul a găsit ideea ca Sfântul Maxim să fie pictat în chilia sa, iar fereastra chiliei să fie chiar fereastra adevărată.

Ocrotitorii vieţii de familie

„În naos sunt redaţi sfinţi care au legătură cu viaţa de familie: Preotul Montanus și soţia sa ­Maxima, Împăraţii Constantin și Elena, Mucenicul Adrian și soţia sa Natalia, Marele Mucenic Procopie - Ocrotitorul familiei, Marele Mucenic Eustatie şi cei doi fii, Agapie şi Teopist. Programul iconografic este gândit în așa fel încât omul, când intră în biserică, să se simtă ca acasă, între modele, și să-și spună: Dacă lor le-a reuşit, poate o să-mi reuşească şi mie”, accentuează părintele Grigore Meşteroaie.

Toate aceste splendori întrupate în ziduri şi prin culori, închinate Domnului, dar menite şi să bucure oamenii, sunt moşteniri de preţ pe care parohul de azi le duce mai departe cu sentimentul unei „mari responsabilităţi”. În plus, părintele nu uită niciodată că dinspre Peştera Betleemului vine mereu boarea fină de vânt care pune lucrurile în mişcare, iar Maica Domnului caută să vadă în ochii oamenilor preţuirea faţă de Taina Naşterii Domnului şi recunoştinţa faţă de darurile primite.