Boli provocate de ciupercile patogene

Creşterea îngrijorătoare a infecţiilor fungice în ultimii ani a determinat reconsiderarea implicării acestora în patologia umană. Fungii (ciupercile), consideraţi cu circa două decenii în urmă ca fiind nepatogeni (care nu produc boală - n.r.), sunt recunoscuţi astăzi ca agenţi patogeni redutabili în cazul pacienţilor cu boli imunodeprimante.

În natură se cunosc sute de mii de specii de fungi, însă doar 150-200 dintre acestea sunt considerate patogeni pentru om. Fungii sunt implicaţi într-o serie de boli care pot fi grupate în micoze superficiale, profunde şi sistemice. Micozele cutanate superficiale se mai numesc şi dermatomicoze şi alcătuiesc un grup de afecţiuni cronice ale pielii, părului şi unghiilor. Deşi sunt considerate cel mai adesea „boli banale“, numărul mare de îmbolnăviri şi consecinţele de ordin local şi psihic pot fi foarte importante pentru pacient. Principalii agenţi etiologici implicaţi în producerea dermatomicozelor aparţin genurilor: - Tricophyton, capabil să invadeze părul, epiderma şi unghiile; - Epidermophyton, afectează epiderma şi unghiile; - Microsporum, afectează părul şi epiderma. Micozele cutanate sunt, probabil, cele mai frecvente infecţii fungice la om şi sunt denumite cu termenul latin „tinea“ (vierme inelar). Leziunea are un aspect inelar, este acoperită de scuame, iar marginea sa constituie zona de infecţie activă. Tinea pedis reuneşte infecţiile de la nivelul tălpilor, călcâielor şi spaţiilor interdigitale. Transpiraţia abundentă, a cărei evaporare este împiedicată de încălţăminte, duce la macerarea stratului cornos al epidermului şi favorizează apariţia bolii. Condiţiile favorizante sunt create de umezeala şi căldura acumulate între degete, de folosirea în comun a băilor, a bazinelor de înot, a ştrandurilor, a sălilor de sport, această dermatomicoză fiind numită şi „boala atleţilor“ sau „picior de atlet“. Tinea cruris apare la persoanele adulte expuse la condiţii de căldură şi umiditate ridicate şi este mai frecventă la bărbaţi. Frecventarea băilor publice, a ştrandurilor favorizează transmiterea acestei boli. Tinea corporis se mai numeşte şi herpesul circinat şi cuprinde manifestările localizate pe pielea fără păr a trunchiului şi membrelor şi pe zonele nepăroase ale feţei. Contaminarea profesională apare la cei care îngrijesc vite, precum şi la persoanele care mânuiesc animale de laborator. Afecţiunea este uşor transmisibilă, sursa de infecţie fiind, de obicei, o leziune activă. Tinea barbae apare la bărbaţi în zona bărbii, mustăţii şi pe părţile laterale ale obrajilor. Se caracterizează prin apariţia de plăci scuamoase şi peri cenuşii, fragili, care se smulg foarte uşor, lăsând în urma lor cicatrice cu alopecie definitivă (părul nu va mai creşte pe aceste suprafeţe). Tinea unguium este infecţia unghiilor provocată de fungi dermatofiţi. Contaminarea se poate produce prin autoinocularea din alte leziuni, prin infectare directă cu fungii de pe sol sau prin intermediul unor obiecte contaminate: prosoape, încălţăminte, instrumente de pedichiură. Clinic, afectarea unghiei se produce lent, începând dinspre marginea liberă către rădăcină. De obicei, iniţial este afectată doar o unghie, iar ulterior infecţia se extinde şi la celelalte. Netratată, boala evoluează cronic, cu extindere la unghiile vecine. Chiar şi cu tratament adecvat, vindecarea se obţine greu, în timp îndelungat. În prezenţa unei suspiciuni clinice de dermatomicoză recomandăm: - începerea tratamentului antifungic după efectuarea examenului micologic de laborator, care să precizeze tipul de fung ce a produs infecţia; - aplicarea unui tratament suficient de prelungit care să asigure vindecarea completă; - prevenirea recidivelor prin înlăturarea şi tratarea factorilor favorizanţi ai infecţiei.