Botezul în vremea persecuţiilor

Necesitatea Botezului pentru mântuire a fost ideea principală a doctrinei Sfântului Ciprian al Cartaginei, atât în ceea ce priveşte administrarea acestei Sfinte Taine celor aflaţi în patul durerii, cât şi în cazul pedobaptismului şi al botezării lapsilor.

Păstorirea episcopului Ciprian în Cartagina a coincis cu unele dintre cele mai mari controverse ale secolului al III-lea: botezarea copiilor, botezul administrat de eretici sau schismatici şi botezul celor aflaţi în patul de suferinţă. Iată cum este descrisă viaţa Bisericii africane din acea perioadă în volumul al III-lea al colecţiei Părinţi şi Scriitori Bisericeşti: colegiul episcopal din Africa, "alcătuit până la sfârşit din 100 de episcopi, reprezenta o putere mare centralizatoare, care a crescut pe măsură ce numărul său se diminua prin moartea martirică a celor ce o formau şi care s-a desăvârşit ca autoritate unificatoare în scurtul răstimp de mai puţin de o decadă (249-258), graţie influenţei şi activităţii extraordinare a celui ce era numit în chiar actul martiric "papa Cyprianus"". Este, aşadar, perioada domniei împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260), doi dintre cei mai aspri persecutori ai creştinilor. În urma acestei prigoane, s-a născut problema reprimirii "lapsilor" şcei căzuţi, n.r.ţ, privită diferit în Bisericile locale: la Roma, Alexandria şi în Palestina îi reprimeau fără să-i reboteze, în timp ce Africa latină, Antiohia, Capadocia şi Cilicia cereau rebotezarea creştinilor apostaziaţi în timpul persecuţiei. Ceremonial Ritualul prebaptismal conţinea o rugăciune de sfinţire a apei: "Dacă acceptăm că apa curăţă, prin spălarea baptismală, păcatele oamenilor ce se botează, atunci este esenţial ca apa să fie mai întâi curăţată şi sfinţită de un episcop" (Sf. Ciprian, Epistole, 70, apud Everett Ferguson, Baptism in the Early Church, p. 349). Exista un ritual prebaptismal de lepădare, însă Sfântul Ciprian nu oferă formula exactă, amintind doar că "am renunţat la lume atunci când ne-am botezat" sau "am renunţat la diavol şi la lume". Mărturisirea de credinţă îmbrăca forma unui răspuns la o serie de întrebări. Putem deduce practica administrării Sfintei Taine a Botezului prin întreită cufundare din mărturisirea credinţei ca răspuns la cele trei întrebări. Deşi nu la fel de detaliat precum celălalt autor creştin de limbă latină, Tertulian, Sfântul Ciprian vorbeşte despre un ritual postbaptismal ce conţinea mirungere, punerea mâinilor şi însemnarea cu semnul sfintei cruci, de obicei pe frunte (cf. Tradiţia Apostolică 21, 21-23). "O persoană care este botezată trebuie, de asemenea, să fie unsă pentru ca, prin primirea mirului şchrismaţ, sau a ungerii şunctioţ, să devină unsul lui Dumnezeu şi să primească harul lui Hristos" (Epistole, 70, apud Everett Ferguson, Baptism in the Early Church, p. 353). În continuare, adaugă că mirul cu care cei botezaţi sunt unşi a fost sfinţit printr-o rugăciune de mulţumire rostită deasupra altarului, asemenea elementelor euharistice. Botezarea celor aflaţi în patul de suferinţă Sfântul Ciprian al Cartaginei apără, în cazul celor ţintuiţi la pat de boală, administrarea botezului prin stropire, ca situaţie excepţională. Într-o epistolă trimisă unui episcop cu numele Magnus, care îl întreba despre validitatea Botezului administrat în acest caz, răspunde: "M-ai întrebat, de asemenea, ce cred despre cei ce obţin harul lui Dumnezeu în boală şi suferinţă, dacă sunt reprezentanţi legitimi ai creştinilor, pentru că nu sunt spălaţi în apa mântuitoare, ci apa a fost turnată asupra lor. ş...ţ Judecata mea este următoarea: Binecuvântările divine nu pot fi, sub nici o formă, mutilate şi slăbite... Spălarea petelor păcatelor este diferită de spălarea printr-o baie obişnuită. În ceea ce priveşte tainele mântuitoare, când necesitatea constrânge şi Dumnezeu oferă mila Sa, un rezumat şcompendiaţ poate conferi întregul beneficiu asupra credincioşilor". Doctrina Botezului Botezul creştin era superior botezului iudaic, Sfântul Ciprian notând că "vechiul botez şiudaic, n.r.ţ ar trebui să înceteze, şi unul nou ar trebui să înceapă". Efectele Sfintei Taine a Botezului asupra primitorului, în viziunea Sfântului Ciprian al Cartaginei, se regăsesc în lucrarea "Către Donatus": "După ce cu apa renăscătoare mi-am spălat petele din trecut şi-n inima curăţită de păcate a pătruns lumina purificatoare, după ce cu ajutorul Duhului Sfânt a doua naştere m-a transformat într-un om nou, ca prin minune mi se părea că deodată îndoielile mi se spulberă, cele închise se deschid, cele întunecate se luminează, ceea ce înainte mi se părea greu devine uşor, socoteam că pot înfăptui ceea ce este imposibil. Era astfel uşor de recunoscut că tot ce aveam trupesc şi supus greşelilor venea din lumea pământească şi că a început a aparţine lui Dumnezeu ceea ce era de acum însufleţit de Duhul Sfânt" (Sf. Ciprian, Către Donatus IV, în PSB vol. III, p. 417). O nouă viaţă prin Botez Iertarea păcatelor prin administrarea Botezului este pusă în legătură cu harul Duhului Sfânt: "Acum, prin Botez primim fiecare iertarea păcatelor; şi Domnul mărturiseşte în Evanghelia Sa şIoan 20, 21-22ţ că păcatele pot fi iertate numai celor care au primit Duhul Sfânt". Şi numai cei ce au primit Botezul în Biserica adevărată pot "primi iertarea păcatelor, să fie sfinţiţi şi să devină temple ale lui Dumnezeu". Sfinţirea şi purificarea prin Botez înseamnă o nouă viaţă: "Toţi cei care ajung la baia divină şlavacrumţ prin sfinţirea botezului leapădă vechiul om prin harul băii mântuitoare şi, reînnoiţi prin Duhul Sfânt din murdăria vechii molipsiri, sunt purificaţi de a doua naştere". Apa, ca materie a tainei, nu sfinţeşte prin sine, ci prin prezenţa Duhului Sfânt: "Suntem născuţi în Hristos prin apele restaurării... Apa prin sine nu poate curăţa păcate şi sfinţi un om, decât dacă posedă Duhul Sfânt, ş...ţ pentru că nu poate exista botez fără Duhul" (Epistole, 74, apud Everett Ferguson, Baptism in the Early Church, p. 359). Această Sfântă Taină alungă diavolul: "Prin botez, diavolul este alungat prin credinţa celui ce crede, dar se întoarce atunci când credinţa se clatină". Spiritele rele nu mai pot rămâne într-o persoană "botezată şi sfinţită, în care Duhul Sfânt începe să locuiască". Botezul, deoarece asigură iertarea păcatelor, stinge focul Gheenei şi salvează de la moarte. Botezul sângelui El însuşi episcop în timpul persecuţiilor şi primitor al cununei muceniciei, Sfântul Ciprian mărturisea vrednicia "botezului sângelui": catehumenii care "primesc credinţa şi adevărul Bisericii" şi sunt martirizaţi "nu sunt privaţi de sfinţirea botezului în măsura în care sunt botezaţi cu cel mai mare şi mai slăvit botez dintre toate, cel al sângelui". Pentru viaţa de după Botez a credincioşilor, Sfântul Ciprian prezintă milostenia şi faptele de dreptate drept cale de a primi iertarea păcatelor postbaptismale. Devenind copii ai lui Dumnezeu, creştinii trebuie să se comporte în consecinţă, pregătindu-se pentru viaţa cea nouă, care va urma.