Botezul pruncilor sau botezul la maturitate?

Chiar dacă în primele secole creştine se poate vorbi de o acceptare generală a botezului copiilor, practica aceasta mai întâmpina şi unele reţineri. Se ştie că au fost şi cazuri de atitudini oscilante în legătură cu practica botezării pruncilor. În secolul al III-lea, constatându-se probabil că unii dintre creştinii botezaţi în copilărie nu transpun în practica de zi cu zi promisiunile făcute la Botez în numele lor, Tertulian propune să fie amânat botezul până la maturitate. "De ce să supui pe naşi la pericol? ... Să vină deci (la Botez) când vor creşte, când vor putea fi instruiţi; să devină creştini când vor putea să-l cunoască pe Hristos" (Liber de baptisma, 18).

Numeroşi catehumeni adulţi şi prozeliţi, parţial din superficialitate şi iubire de lume, parţial din prudenţă pioasă şi teamă superstiţioasă de a nu tulbura virtuţile tainice ale botezului, şi-au amânat botezul până când vreo nenorocire sau boală grea îi împingea la acest ritual. Amânarea botezului în acele zile era echivalent cu amânarea pocăinţei şi a convertirii.

Mulţi părinţi creştini amânau botezul copiilor, uneori din indiferenţă, alteori din teama că ar putea, prin viaţa lor ulterioară, să piardă slava botezului şi iertarea tuturor păcatelor pe care o aduce botezul, înrăutăţindu-şi astfel situaţia, pentru că botezul nu mai putea şi nu mai poate fi repetat. Unii creştini îşi puneau - uneori retoric - întrebarea ce folos aduce copiilor această Sfântă Taină, dacă, primind-o, adesea mor înainte chiar de a fi fost în stare s-o priceapă, iar alţii doreau, din motive duhovniceşti, să întârzie botezarea celor mici. Acest obicei a continuat să mai fie întâlnit până în secolul al V-lea.

Se cunosc cazurile unor celebri Părinţi ai Bisericii care, din această ultimă pricină prezentată mai sus, n-au primit botezul decât la maturitate: Sfântul Ioan Gură de Aur la 24 de ani, Rufin şi Fer. Augustin la 25 de ani, Sfântul Vasile cel Mare la 27 de ani, Sfântul Grigorie de Nazianz la 30 de ani, Fericitul Ieronim la 20 de ani, Paulin de Nola la 35 de ani. Deşi avuseseră mame deosebit de pioase, nu au fost botezaţi decât în momentul convertirii lor din perioada adultă. Dar ulterior au regretat şi au dezaprobat această atitudine de amânare a botezului, admonestându-i pe contemporanii lor pentru această amânare nejustificată. Amintind de botezul lor la vârsta maturităţii, au scris mărturisiri deosebit de emoţionante.

Părinţii Bisericii au criticat tergiversarea primirii Botezului

Sfântul Vasile cel Mare, într-o cuvântare întreagă purtând titlul Îndemn la Sfântul Botez, critică obiceiul oportunist al acelora care amânau botezul cât mai mult posibil, chiar până în preajma morţii, nu din motive de pietate însă, ci din indiferentism ori din calcul. Dorind să-şi petreacă viaţa în plăceri nepermise, în fapte lubrice, în huzur şi nerespectarea întru totul a legilor divine, unii îşi închipuiau că îşi pot rândui viaţa într-un mod samavolnic, de vreme ce Botezul le va ierta toate păcatele. Ei recurgeau la botez tocmai pe patul morţii ca să aibă asigurat Raiul şi să fie eliberaţi astfel de incertitudinea dobândirii lui.

Unii dintre aceştia primeau catehizarea despre Hristos şi Biserică, dar amânau împărtăşirea de El vreme îndelungată. Sfântul Chiril al Alexandriei dezaprobă aceasta şi scrie: "... ei rezervă luminarea (adică botezul - n.n.) prin Duhul şi harul prin Botez pentru o lungă amânare şi pentru un timp prea îndelungat, adică pentru bătrâneţe. Căci multă pagubă vine de aci şi uneori pe neaşteptate. Fiindcă chiar dacă îşi va împlini voia, nădejdea nu-i este sigură. Căci chiar dacă ajunge la împlinire scopul lui, el se sfinţeşte, dar nu are prin aceasta decât iertarea păcatelor şi redă Stăpânului talantul nerodit, fără să se fi ocupat cu lucrarea lui" (Glafire la Ieşire, Cartea a II-a, 2). Doar prin Botez vine harul dumnezeiesc, astfel că cei care amânau botezul toată viaţa şi-l primeau pe patul morţii primeau doar iertarea păcatelor, neputându-se bucura de toate efectele binefăcătoare ale Botezului, nu mai puteau progresa duhovniceşte, nu-şi puteau dezvolta talanţii dăruiţi lor de Dumnezeu la naştere, în viaţă afundându-se tot mai mult într-o continuă decrepitudine spirituală.

Celor care amânau din varii motive botezul, Sfântul Vasile le lansează persuasive exortaţii la botez, când zice: "Eşti tânăr? Întăreşte-ţi tinereţea cu frâul botezului! Ai trecut de floarea vârstei? Nu-ţi păgubi strânsura, nu pierde talismanul" (Omilii şi cuvântări, Omilia a XIII-a, V). Sfântul Vasile subliniază şi alt fapt, şi anume că, dacă li s-ar împărţi acelora care amână primirea botezului ceva din bogăţiile acestei lumi, ei nu s-ar gândi nicidecum să tărăgăneze primirea lor, însă atunci când în botez li se dă belşug de daruri dumnezeieşti, ei tergiversează primirea acestora: "De-aş împărţi în biserică aur, nu mi-ai spune: Voi veni mâine şi îmi vei da mâine!, ci te-ai grăbi să ceri, ca să se împartă aurul îndată şi te-ai supăra dacă aş amâna pe altă dată împărţirea. Dar pentru că marele Dăruitor nu-ţi oferă un metal care-ţi ia ochii, ci curăţenia sufletului, pretextezi, înşiri scuze, ca şi cum ar trebui să fugi de darul ce ţi se oferă. O, minune! Te înnoieşti, fără să fii topit; eşti plăsmuit din nou, fără să fii strivit; eşti vindecat, fără să suferi dureri şi totuşi nu te gândeşti ce har ţi se dă!" (ibidem, Omilia a XIII-a, III). Pentru Sfântul Părinte, chiar cel care începe viaţa se cuvine să aibă înaintea ochilor sfârşitul vieţii sale, iar cel în vârstă este îndemnat să primească Botezul pentru că-l renaşte şi-l întinereşte spiritual: "Dacă ţi-ar promite un medic să te facă, prin operaţii şi noi medicamente, tânăr din bătrân cum eşti, n-ai dori oare să vină ziua aceea în care să te vezi readus la vârsta puterii? Dar când botezul îţi făgăduieşte să-ţi înflorească din nou sufletul tău, pe care tu l-ai învechit, iar din pricina fărădelegilor l-ai îmbătrânit şi l-ai murdărit, dispreţuieşti pe Binefăcător şi nu alergi la făgăduinţă! Nu doreşti să vezi cum se naşte din nou fără de mamă omul, cum omul cel învechit şi stricat de poftele înşelăciunii (Efes. 4, 22) ajunge iarăşi plin de viaţă, întinereşte şi se reîntoarce la adevărata floare a tinereţii?" (Omilii despre Sfântul Botez, XIII, 5).

"Să nu laşi păcatul să stăpânească în copilul tău; consacră-l încă din faşă!"

În anul 381, Sfântul Grigorie de Nazianz opinează ca Botezul să se amâne cel puţin până la vârsta de trei ani, ca să poată singuri copiii să înţeleagă cele tainice şi să poată răspunde, când ei pot percepe parte din taină şi pot răspunde (la întrebări), şi chiar dacă încă nu înţeleg totul, îşi pot forma totuşi o anumită impresie (Cuvântarea a XL-a despre Botez). Este sigur că se dorea doar o responsabilizare a celor botezaţi faţă de propriul Botez şi faţă de învăţătura creştină. Însă aceste atitudini n-au fost împotriva validităţii sau eficienţei Botezului copiilor. Acelaşi autor - Sfântul Grigorie de Nazianz - pledează pentru Botezul copiilor. Astfel, într-o cuvântare de-a sa (Cuvântarea a XL-a despre Sfântul Botez) face o destăinuire şi mărturiseşte că nu ar dori nimănui să trăiască teama prin care a trecut el când, tânăr fiind, se găsea pe mare şi a izbucnit o furtună care ameninţa să-i nimicească corabia. Pentru că nu fusese botezat, îl cuprinse o nesfârşită frică, nu că va pieri în valuri, ci că va trece în viaţa cealaltă încărcat de păcate. E mai bine atunci, şi aceasta constituie concluzia la care a ajuns, să fii sfinţit fără s-o ştii, adică să primeşti Botezul de mic, decât să mori fără pecetea iniţierii creştine.

Ca o concluzie lămuritoare în privinţa aceasta, Sfântul Grigorie de Nazianz sublinia următorul fapt: "Ai un copil? Nu lăsa ca răutatea să prindă cumva ocazia: să fie sfinţit din copilărie, de la această vârstă să fie sfinţit de Duhul" (Cuvântarea a XL-a despre Sfântul Botez). Acelaşi Sfânt al Bisericii noastre mustră o mamă când îi spune: "Să nu laşi păcatul să stăpânească în copilul tău; consacră-l încă din faşă. Ţi-e frică de pecetea divină din cauza slăbiciunii naturii, ce slăbiciune a credinţei! Ana şi-a dedicat fiul, pe Samuel, Domnului chiar înainte de a se naşte; şi imediat după naştere l-a educat să fie preot. În loc să te temi de slăbiciunea umană, încrede-te în Dumnezeu". Se ştie că în ceea ce-l priveşte pe Samuel, acesta a ajuns nu numai profet, ci şi preot la Şilo, judecător în Israel şi a pregătit calea domniei lui Mesia Care S-a născut din neamul regelui David.

Tăierea împrejur şi binefacerile aduse de Botez copiilor

Nici Sfântul Grigorie al Nyssei nu e de acord cu cei ce amână botezul (Cuvânt către cei ce amână Botezul), iar Sfântul Ioan Gură de Aur se declară pentru neamânarea botezului copiilor. În Omilia a XL-a la cartea Facerii, Sfântul Ioan, printre altele, vorbeşte în cuvinte encomiastice despre patriarhul veterotestamentar Avraam, care a împlinit îndată ce i s-a poruncit şi a pus semnul poruncit de Dumnezeu, tăierea împrejur adică, lui Ismail (fiul său), tuturor celor născuţi în casa sa şi celor cumpăraţi cu bani, precum i-a poruncit Dumnezeu (Fac. 17, 23). Şi s-a tăiat şi el împrejur (Fac. 17, 23). Şi Avraam era de nouăzeci şi nouă de ani când şi-a tăiat împrejur marginea trupului, iar Ismail era de treisprezece ani (Fac. 17, 24-25). "Să nu socoteşti - continuă Sfântul Ioan Gură de Aur - că fără rost ne-a însemnat nouă Scriptura numărul anilor, ci ca să cunoşti de aici multa ascultare a dreptului, că la adânci bătrâneţe a îndurat în linişte durere pentru porunca lui Dumnezeu. De asta Scriptura face numărătoarea anilor. Şi s-a tăiat împrejur nu numai el, ci şi Ismail şi toţi cei din casa lui.

Nu-i puţin lucru, iubite, să-ţi tai un trup sănătos şi să-l faci să sufere! Şi doctorii taie un mădular bolnav, dar durerea nu e la fel. Ei taie un mădular mort, ca să spun aşa, lipsit de puterea vieţii. Aici însă, un bătrân - era de o sută de ani - a îndurat senin durerea, totodată s-a grăbit să împlinească şi porunca lui Dumnezeu, făcându-i mai râvnitori şi pe fiul său şi pe cei din casa sa, ca să nu şovăie, ci să săvârşească cu multă grabă porunca lui Dumnezeu. Ai văzut câtă putere are un om virtuos? Îi învaţă să meargă pe urmele lui pe toţi cei din casa sa. Şi ceea ce vă spuneam ieri, aceea vă spun iarăşi şi acum. Pentru aceea a poruncit Dumnezeu ca să se taie împrejur copiii când sunt mici de tot, pentru ca să nu simtă durerea, când li se taie trupul". Apoi Sfântul Ioan îndeamnă la o comparaţie între cele ce s-au întâmplat atunci la tăierea împrejur şi la cele ce se întâmplă astăzi, la botezul creştin, punând în lumină iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi binefacerea nespusă ce ne-a dat-o nouă. Acolo era durere şi osteneală în tot ce se făcea; şi nu era alt folos de pe urma tăierii împrejur decât că prin semnul acesta îi făcea cunoscuţi şi-i despărţea de celelalte neamuri. Tăierea noastră împrejur, harul botezului adică, vindecă fără de durere, ne este pricinuitor a mii de bunătăţi şi ne umple pe toţi cu harul Duhului.

Apoi, Sfântul Ioan face o menţiune preţioasă pentru tema dezbătută aici şi spune că "nu este un timp anumit când îl putem primi (botezul adică - n. n.), ca dincolo; această tăiere împrejur nefăcută de mână omenească o putem primi şi când suntem mici de tot şi când am crescut mari şi când suntem bătrâni. În această tăiere împrejur nu-i vorba de durere, ci de lepădarea poverii de păcate şi de dobândirea iertării greşelilor săvârşite în toată viaţa noastră. Iubitorul de oameni Dumnezeu a văzut covârşitoarea noastră slăbiciune, a văzut că avem nevoie de doctorie puternică, pentru că bolile de care zăceam erau greu de vindecat. De aceea, rânduind cu nespusa Sa iubire de oameni mântuirea noastră, ne-a dăruit înnoirea prin baia celei de a doua naşteri, ca, lepădând pe omul cel vechi, adică faptele cele rele, şi îmbrăcând pe cel nou, să mergem pe calea virtuţii" (Omilii la Facere II).

"A fost amânată curăţirea mea prin Botez ca şi când ar fi fost necesar să mă mai murdăresc…"

Vom aminti în acest sens şi o mărturisire deosebit de patetică a Fericitului Augustin: "Ai văzut, Doamne, când eram copil, iar într-o zi deodată am fost cuprins de o fierbinţeală la apăsarea stomacului, fiind gata să mor, ai văzut, Dumnezeul meu, căci erai păzitorul meu, cu ce avânt al sufletului şi cu ce credinţă am cerut Botezul Hristosului Tău, al Domnului şi Dumnezeului meu, de la pietatea mamei mele şi mamei noastre a tuturor, de la Biserica Ta. Şi, tulburată, mama trupului meu - pentru că năştea în inima ei curată, în credinţa Ta, cu mult mai drag mântuirea mea veşnică - deja se îngrijea să fiu iniţiat în Tainele mântuitoare şi să fiu spălat, mărturisindu-Te pe Tine, Doamne Iisuse, spre iertarea păcatelor, dacă nu m-aş fi însănătoşit imediat. Aşadar, a fost amânată curăţirea mea prin Taina Botezului, ca şi când ar fi fost necesar să mă mai murdăresc, dacă trăiesc, pentru că după acea spălare vina ar fi fost mai mare şi mai periculoasă în murdăria păcatelor. (...) Te rog, Dumnezeul meu, şi aş vrea să ştiu, dacă şi Tu ai vrea, cu ce scop am fost amânat ca să nu fiu botezat atunci, oare spre binele meu au fost parcă dezlegate curelele păcatului meu sau nu au fost? Aşadar, de ce şi acum se aude de peste tot în urechile noastre: "Lasă-l să facă, căci încă nu este botezat". Şi totuşi, când este vorba despre sănătatea trupului, noi nu zicem "Lasă-l să se rănească şi mai mult, căci încă nu a fost vindecat". Cu cât mai bine aş fi fost eu însănătoşit - şi despre acest lucru era vorba cu privire la mine - prin vegherea mea şi alor mei, pentru ca, primind mântuirea sufletului meu, această mântuire să fie pusă la adăpost prin ocrotirea Ta, Care mi-o dăduseşi.

Într-adevăr, ar fi fost mai bine. Dar multele valuri ale ispitelor care se vedeau că mă ameninţă, după copilărie, le cunoscuse chiar mama" (Confessiones - Mărturisiri -, cartea I, XI).

Naşul îşi ia angajamentul de a se îngriji de viaţa spirituală a finului

În ceea ce priveşte această practică a năşitului, trebuie să se înţeleagă că ceea ce naşul sau părinţii mărturisesc în locul copilului trebuie să o declare copilul toată viaţa de atunci înainte, ca să se împlinească în el promisiunea acelei zile, ca sămânţa din acea zi să devină rod. De bună seamă, cei mai mulţi dintre noi, când am fost botezaţi, eram incapabili de a face ceva şi nu ne amintim nicidecum momentul acela. Dar aceasta nu înseamnă că botezul nostru nu ar avea efect, importanţă sau semnificaţie, deoarece în această Taină a Bisericii, Dumnezeu Însuşi este Cel care acţionează şi lucrează în om. Părinţii trupeşti i-au dat copilului viaţă (în calitate de colaboratori ai lui Dumnezeu), nume, ereditate biologică şi psihologică. Unicul lucru pe care nu i-l pot da este harul lui Dumnezeu, prezenţa Sfintei Treimi, prin har, în sufletul său. Este un dar pe care îl fac copilului lor, dar acesta nu poate fi impus, deoarece la această iniţiativă a lui Dumnezeu, el trebuie apoi să-şi dea adeziunea personală, sub forma libertăţii, a asentimentului şi a supunerii. Un dar care "va fi experimentat în viaţă, după măsura în care îl primim, îl acceptăm şi îl cultivăm. Tocmai de aceea botezul copiilor cere o comunitate care să ajute şi să educe la inserarea în acest proces de sinergie". Naşul îşi ia de bunăvoie angajamentul de a îngriji de viaţa sufletească a finului său, învăţându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei credinţe, pentru ca micul neofit să conştientizeze lucrarea harului în viaţa sa şi să o facă activă, rodnică, pentru a fi un mădular sănătos al Sfintei Biserici. Finul, de asemenea, este dator cu ascultare, gratitudine şi respect faţă de naş în aceeaşi măsură în care arată acestea şi faţă de părinţii săi trupeşti.

Concluzionând, putem sublinia că, în general, predilecţia unora pentru amânarea Botezului n-a devenit regulă, ci până la urmă s-a dovedit un argument în favoarea pedobaptismului.

Provocările ridicate şi astăzi de oponenţii botezului pruncilor - cei mai mulţi dintre ei fiind neoprotestanţi - constituie încă un motiv pentru care ar trebui să conservăm şi să apărăm adevărata mărturisire în acest sens. În plus, pentru că acei care continuă să amâne botezul pruncilor tergiversează de fapt şi le refuză acest mijloc de binecuvântare copiilor care au stringentă nevoie de el, ar trebui să fim cu toţii mai angajaţi nu numai în conservarea mărturisirii acestei practici a administrării botezului copiilor, ci şi în apologia şi promovarea ei până la sfârşit, pentru ca acei care se află în greşeală să vadă adevărul şi să nu mai refuze nou-născuţilor apa dătătoare de viaţă a Botezului.